o ediție înapoiată a poeziilor lui eminescu, girată de academia română

la bookfest mi-am cumpărat o ediție de poezii de eminescu, în colecția de lux „opere fundamentale“ a academiei române și a fundației naționale pentru știință și artă, sub egida lui eugen simion. m-a costat 90 de lei, în casetă și țiplă, fără a putea fi răsfoită.

există faimoasa ediție a lui eminescu, inițiată de perpessicius și continuată de petru creția și dumitru vatamaniuc, în 16 volume masive (1939-1994). ediție ce a fost preluată în aceeași colecție, de „opere fundamentale“, în șapte volume de dumitru vatamaniuc (1999-2000) și care respectă în mare ediția anterioară, cu câteva lipsuri totuși (vezi articolul lui ion simuț) - adică lipsesc poeziile găsite de petru creția și publicate în revista manuscriptum nr. 1/ 1991 și corespondența cu veronica micle publicată de polirom. în fine, eu nu aveam nevoie de întreaga serie și m-am bucurat de volumul acesta stingher, doar de poezii.

un volum care doar costă bani
dar, ce să vezi? acest volum nu e unul serios editorial, ci unul scos doar din considerente materiale.

nu doar că, la fel, poeziile publicate în manuscriptum lipsesc din nou, dar editorul e altul (poate și pentru că domnul vatamaniuc are acum 94 de ani). numele lui este nicolae georgescu, fost decan al facultății de jurnalism, comunicare și relații publice al universității spiru haret și asiduu publicat la editura floare albastră (cum vedem în cv-ul dumnealui de aici). ei bine, acesta se întoarce la ediția perpessicius, din 1939 și este preocupat mai degrabă de reevaluarea punctuației poeziilor - idee pe care nicolae manolescu o găsește aici interesantă - decât de integralitatea poeziilor.

astfel, în 2014, în loc să ne îndreptăm spre o ediție contemporană - doar e girată de academie și costă 90 de lei! - după ultimele exigențe și descoperiri, domnul nicolae georgescu se întoarce și publică o ediție de acum un secol și ignoră descoperirile eminescologice de acum 23 de ani ale lui petru creția.

editori incompetenți
deci, domnule eugen simion și domnule nicolae georgescu, pentru că mi-ați oferit un rebut pe mulți bani, sunteți doi incompetenți.
.

cartea la minut - „hotel iris“ de yoko ogawa

alte impresii: la costi, jovi, ema, horea, fructitza.

cum îl admir eu pe adrian enescu

sunt la club A, la cafeneaua critică a lui bogdan lefter. amfitrionul nu a sosit încă.
pe lângă mine trece un om corpolent, sâcâit puțin de căldura subsolului. el nu știe, dar muzica pe care a dăruit-o urechilor noastre mi-a marcat adolescența - de la melodiile pop ale loredanei, ale lui cotabiță, până la muzica de film. este ADRIAN ENESCU și am venit să-i cumpăr ultimul său CD cu muzică de film - invisible movies (poate fi cumpărat de pe cărtureşti) - și să-l ascult.

povestește.
născut pe lângă podul basarabi, e impresionat de mic de polifonia gării - scrîșnet, fluierătură, strigătură, zgomot simplu -, polifonie pe care și-o accentuează la spectacolele de teatru, muzică și film la care îl tot trimite tatăl său, simplu împingător de vagoane, dar mare iubitor de frumos. și, la fel ca puștiul din cinema paradiso, se împrietenește cu proiecționistul cinema-ului de cartier, de la care ia fotograme cu își construiește dintr-o veioză rotativă un proiector, lângă care cântă la acordeon triluri copilărești.

pleacă la liceul ciprian porumbescu și ajunge să absolve cei șase ani - în opt - conservatorul. lecțiile cele mai importante le ia de la aurel stroe, cu care petrece sâmbetele până duminică, și cu care se apleacă, cu o curiozitate analitică, asupra fenomenelor muzicale contemporane.

mă uit la omul fermecător, cu o vervă ce se degajă deîndată ce vorbește despre muzică și film. e vivace și are siguranța valorii sale. nimic fals, doar pasiune și firesc
. spune că în viață l-au preocupat 3 lucruri: 1) să fac cu plăcere muzică; 2) să fiu cel mai bun; 3) dacă se poate, să fac și bani.

habar n-am cum de e așa de convingător când vorbește despre profesionalism, despre muncă, despre meritele sale dar și despre ale altora care au contribuit la ceea ce reprezintă el ca muzician.

aflu că a compus o coloană sonoră teatrală, cu alexandru darie, la bulandra - orfeu și euridice - cu ceva timp în urmă.

despre numele său, enescu, o anecdotă. pe patul de spital, înaintea unei operații, mama compozitorului e încurajată de medici: curaj, doamnă, nu vă temeți, doar purtați numele unui compozitor celebru. da, știu, răspunde ea, e fiul meu!

mă bucur că îl am aproape pe un om pe care îl admir și care încă îmi încântă sufletul. mă bucur că a ieșit din conul de umbră în care a intrat, că-și face cunoscute operele sale inovatoare, simfonic-electronice.

această bucată găsită pe youtube, din filmul hotel de lux (1992), îmi aduce cu tema lui hans zimmer din gladiatorul (2000).

„testamentul mariei“ de colm tóibín

colm tóibín

testamenul mariei 
(testament of mary) 
editura polirom, iași, 2014
traducere de irina bojin

125 pag. broșate

coperta de radu răileanu

mamă, nu madonă

• v-ați gândit vreodată că, după moartea lui isus, maria, mama sa, ar fi putut fi hărțuită de discipolii care voiau să dea mai departe povestea mântuitorului? 
• v-ați întrebat ce s-a întâmplat cu lazăr, cel înviat de isus cristos târziu, de începuse să miroasă? 
• v-ați gândit că poate madona nu și-a ținut fiul mort în brațe, aceasta fiind doar o imagine inventată de artiști ca model pentru operele lor, realitatea fiind alta?

iată câteva premise în jurul cărora scriitorul irlandez colm tóibín țese o poveste la persoana întâi, în stilul evangheliilor apocrife - adică simplu și uman - însă în care lipsește uluirea în fața miracolelor, înlocuită fiind de grija și durerea maternă.

maria nu este receptacolul rodului divin, ci o femeie care se trezește în mijlocul unor „nebuni religioși“, în mijlocul cărora și fiul său se alătură de bunăvoie. astfel că femeii nu-i rămâne decât să fie martoră neputincioasă la despărțirea de propriul fiu, la alegerea destinului lui, la pătimire și la durerea morții.

pe lângă cele trei premise de mai sus care mi-au câștigat interesul, scurtul roman al scriitorului irlandez, dincolo de curaj și plauzibil, e scris bine. atât de bine, de firesc și de emoționant, că aproape te convinge.

cu alte cuvinte, o viziune proprie îndrăzneață a unui creator, care emoționează, dar și te pune pe gânduri deopotrivă.

alături de john fowles, scriitorii mei englezi preferați sunt doi irlandezi: colm tóibín și alasdair gray. de colm tóibín am citit un roman nu prea grozav - primul tradus la polirom - însă cu al doilea - maestrul - am făcut cunoștință cu un autor puternic, care a reușit (cu frumusețe și delicatețe) să reînvie chipul romancierului henry james, în același stil ca acum 100 de ani.

„muște pe parbrizul vieții“ de radu paraschivescu

radu paraschivescu

muște pe parbrizul vieții: 

nou catalog de perle

ed. humanitas, buc., 2014

182 pagini broșate

coperta ioana nedelcu

după două volume de perle ale românilor mai mult sau mai puțin celebri, volume care eu făcut furori - eu mi-aduc aminte că puneam mâna pe fie-ne tranziția ușoară ori de câte ori voiam să râd copios - iată că radu paraschivescu lovește din nou cu un volum nou: muște pe parbrizul vieții: nou catalog de perle.

grupate pe teme - afaceri, aconomie, bacalaureat, dragoste, sex, filozofie, fotbal, media, showbiz, politică, sănătate, varii și chapeau! - perlele culese cu acribie de antologator, pe lângă faptul că stârnesc râsul - multe dintre ele, unul nebun! - te face să te și gândești un pic. 

până la urmă, printre emitenții unor astfel de perle trăim de ani buni, și parcă nu ne mai săturăm. fără să râdem așa de des de ei. iar antologatorul ni-i înfățișează pe mulți așa cum sunt - niște clovni imbecili care vor să facă bine, dar care, până la urmă, fac numai rău. până la urmă, asta va rămâne din toți: niște perle, de care e bine să râdem cât putem. deseori, de ce nu? cu curul.
căci asta merită mulţi dintre ei.

• nu poți să conduci organizația psd bucurești dacă ești pămpălău, că te ejaculează. (marian vanghelie)
• eu și când respir, totul este electoral. (idem)
• până la douăzeci și doi de ani am avut patruzeci și patru de bărbați, ca mucenicii. (daniela crudu)
• kremlinul este o prăjitură? (gina maican)
• cred într-Unul Dumnezeu Tatăl, Autostivuitorul. (cristian borcea)
• maseuza? da, am fredonat maseuza, fiindcă îmi place foarte tare. (george becali)
• mașina care mi-am luat-o m-am sfătuit cu mine însuți. (nicolae mitea)
• de câțiva ani, toamna vine fix la 1 septembrie. (elena udrea)
• noi suntem un popor ortodox și lucrăm cu vecii vecilor. (ilie sârbu)
• înaintez în vârstă de vreo cinci decenii. (crin antonescu)
• deocamdată, suntem unde ne aflăm. (emil boc)
• nu putem fi partizanii emasculării totale a autorității statului, în virtutea unei utopii care pune accent pe omnipotența pieței, pe soarta ineluctabilă care face ca economia să funcționeze pe baza unor predicții verificabile matematic, pe fel de fel de moduri de a explica realitatea doar pe baza unor modele hiperraționalizate, dehistorizate și desociaizate. (adrian năstase)
• eu am punctul G în ceafă. (adelina pestrițu)
• eu le spun mereu fotbaliștilor să facă dragoste normal. de la oral le tremură genunchii. (gigi becali)
• sunt situații în care femeile nu contează. (adrian năstase)
• adrian năstase e un om cu o forță de penetrare serioasă. (ion iliescu)

dacă 23 de lei vi se pare mult - cât un pachet jumate de țigări - o puteți lua împreună cu prietenii, și vă puteți tăvăli pe jos garantat! împreună.

„faust“ de silviu purcărete

link pe imagine