Unde mergem dupa vot

argument la povestea indiană

am postat chestia indiană de mai jos just for fun, am găsit-o de curând prin nişte hârtii, o scrisesem acum vreo zece ani, când mă îndrăgostisem de orientalism. îmi pare rău că preferinţele mele de-atunci, le-am abadonat între timp. a rămas literatura şi cărţile de specialitate.

îmi pare rău, îmi făcusem liste peste liste de lecturi, plănuiam să plec prin Japonia, China, India, să-nvăţ ceva limbi...

omul dacă nu se schimbă, se maturizează.

Cea mai frumoasă poveste indiană. Partea a II-a

Brahman sălăşluieşte chiar în om sub numele de Sine, atman. Dar care sunt caracteristiciele acestui sine, cum îl putem recunoaşte?

- deşi este o realitate metafizică, el nu este inccesibil ci, dimpotrivă, de o ubicuitate surprinzătoare. - este inefabil, cuvintele n-au putut, nu pot şi nu vor putea să-i exprime vreodată transcendenţa indicibilă

- este incomprehensibil raţional: "Înăuntru şi în afara fiinţelor, mişcător şi nemoşcător, este de neconceput din cauza subtilităţii; când este aproape, este departe." (Bhagavadgita, XIII, 15, trad. Sergiu Al.George) "Acest Sine nu poate fi niciodată înţeles dacă e explicat de o persoană inferioară, chiar dacă se gândeşte mult asupra-i" (II, 8 - trad. M. Eliade)
Cu toate acestea, Sinele poate fi însă revelat astfel: "Dar minunat e cel care vorbeşte despre el, iscusit e cel care ascultă; minunat e cel care ştie, învăţat de unul iscusit" (II, 7), printr-un soi de graţie divină a Sinelui universal, Brahman. "Sinele nu poate fi dobândit nici prin inteligenţă, nici prin Vede, nici prin multă învăţătură. Acela îl dobândeşte, pe care îl alege; acela i se descoperă propriul său Sine."(II, 23)

Iată aici un sine deificat, depăşind cu mult filozoficul, trecând irevocabil în sfera religiosului. Nu total însă căci, deşi este transcendent, întrecând cu mult sfera fenomenologicului, atman rămâne a se manifesta "(numai) în inimă şi în minte, prin gândire" (VI, 9), numai de "mintea ascuţită şi subtilă a celor cu vederea subtilă" (III, 12) Atman este experienţă metafizică, este act de iluminare interioară. "Acest atman, mai mic decât cel mai mic, şi mai mare decât cel mai mare, sălăşluieşte în inima fiecărei făpturi" (II, 20), în ceea ce Rene Guenon numea "lăcaşul şi păstrătorul vieţii cosmice".
Prin dobândirea Sinelui, a lui atman - fundament divin al conştiinţei umane - omul ales învinge total şi definitiv maya, întru o coalescenţă cu Absolutul, cu Brahman. El (omul) are să trebuiască a ignora pe cele dinafara lui care obnubilează şi a contempla pe cele dinlăuntrul sufletului său. "Cu Sinele desprins de contactele exterioare, găseşte în Sinele lui fericirea" (Bhagavadgita, V, 21, trad. Sergiu Al.George) "Cel care a depăşit dorinţele şi e eliberat de durere realizează acea glorie a lui atman prin puritatea simţurilor şi a minţii." (II, 20 - trad. M.E.) Puritatea, concentrarea (yoga), conştiinţa individuală reprezintă aşadar condiţiile indispensabile pentru dobândirea Sinelui.
În lumea aceasta, fiece lucru are un rost şi fiece lucru se supune infinitului, lui Brahman. Atingându-l, omul dobândeşte fericirea şi nemurirea veşnică. Hindusul înţelept are două variante: neştiinţa care-l va duce spre noi încarnări şi cunoaşterea care-l va îndruma spre eliberare, iar prin cea din urmă el îşi va găsi propria condition d'etre.

Descoperindu-se pe sine însuşi, el îşi va găsi menirea, rostul, desăvârşirea: "mai presus de simţuri sunt obiectele; mai presus de obiecte, mintea; mai presus de minte, intelectul; mai presus de intelect, marele Sine (jivatman - sufletul individual, n.n.). Mai presus de cel mare esate cel nemanifestat (prakrti); mai presus de cel nemanifestat este Sinele (atman - Sinele adevărat, supraindividual, n.n.), mai presus de Sine nu (mai) e nimic: aceasta-i ultima limită, aceasta-i ţinta supremă." (III, 10-11)
Cunoaşterea Sinelui, a lui atman şi integrarea acestuia în Brahman, în absolutul cosmic, în spiritul universal (brahmabhata) înseamnă nemurire: "Întregul univers tremură înlăuntrul vieţii din care purcede. El (Brahman) e o frică mare, un trăznet ridicat." (VI, 2) El este precum focul, aerul, soarele (V, 9,10,11), de frica lui arde soarele, de frica lui aleargă Indra, Vântul şi Moartea. (VI, 3) Precum o imagine faţă de lumina soarelui, aşa şi lumea este faţă de Brahman. (VI, 5)
În sfârşit, acea înfrânare a simţurilor care asigură puritatea conştiinţei, care duce inevitabil spre asimilarea în imortalitate şi imperisabilitate se numeşte yoga (VI, 11), tehnică deopotrivă ascetică şi mistică, în care "cele cinci instrumente ale cunoaşterii stau liniştite împreună cu mintea, şi când intelectul nu mai lucrează" (VI, 10) Ascetul cufundat în yoga va ajunge fără zăbavă la Brahman (Bhagavadgita, V, 6), unindu-şi Sinele şi căpătând astfel fericirea nepieritoare (Bhagavadgita, V, 21, trad. Sergiu Al.George)
Aceasta fu învăţătura lui Yama cu "întreaga metodă yoga iar, după ce cunoscu pe Brahman, Naciketas deveni elibarat de dorinţe şi nemuritor." (VI, 18)

un film pentru copilul care sunt

am fost vineri la Indiana Jones şi regatul craniului de cristal, ultimul film al lui Lucas Spilberg & compania, mi-au plăcut tare şi celelalte, dar mai ales serialul cu el la tinereţe. educativ, aventuros şi mai ales imaginativ.

iei personajul cam decrepit dar încă în formă - deh, Harrison Ford! - îi scoţi un fiu, împănezi acţiunea cu ceva război rece şi ozn-uri, ceva civilizaţii precolumbiene şi iaca un film excelent, ce te ţine cu sufletul la gură, chit că ai 7 sau 70 de ani.

nu cred că e cazul să ne marţafoim cu păreri critice, nu e cazul, aici aventura e regină şi îţi place sau nu, eşti copil sau nu.

iar io cum sunt, tare mi-a plăcut filmul.

ps: cate blanchett si john hurt fac toti banii...

Post argotic

Mă-nnebunesc după argou, vrăjeala asta meseriaşă de-ţi rămân mucii-n gât. Mă sparg la greu cu de-astea încă de la Mateiu, îi plăcea mereu să-şi fezandeze el craii cu chestii fine, dup-aia m-am înnebunit după Verdeş cu Muzicile şi frazele lui, când am dat cu gimbescu prin el, chiar şi Cărtărescu bagă la greu când mai vrea muşchii lui, în poezie tata lu mitzura era expert, la fel Astaloş cu cântecele de ocnă.
Pentru că Poliromaţii au scuipat recent o bucoavnă de-a unui bozgor-român, sau român-bozgor, Gheorghe Dragoman, am dat cu bunghiu şi-am dat de vrăjeli de-astea şmenare căcălău de mi-au sărit capacele, da care-n doze mari, te cam bălăuresc la cap. Iar traducătorul a cam rupt-o-n fericire... ia d-aici.
Să moară veta mea dacă dau vreun marafete pă romanu-ăsta cică bengos, da parcă văd c-o să-mi bag nasu şi prin el, că epigonii noştri nu-s în stare...

_________________________

Traducere: Îmi place argoul, vorbirea asta faină şi stupefiantă. Îmi place încă de la Mateiu, căruia-i plăcea mereu să-şi împodobească Craii cu expresii de baltă, apoi mi-a plăcut Verdeş cu Muzici şi faze, am citit câte ceva, chiar şi Cărtărescu mai foloseşte argou din când în când, în poezie Arghezi rules, la fel Astaloş cu Cântece de ocnă.Pentru că cei de la Polirom au scos recent o carte a unui maghiar de origine română, am citit câteva fragmente şi-am dat de multe expresii argotice şi înjurături, care însă m-au cam obosit. Vai şi de traducător. Nu cred că voi cumpăra romanul ăsta cică bun, dar până la urmă cred c-o să-l citesc, ai noştri scriitori nu prea folosesc astfel de limbaje...

Cea mai frumoasă poveste indiană. Partea I

Se spune că un înţelept, Gautama, supărat pe fiul său Naciketas, îl dă pe acesta Zeului Morţii, Yama. Tânărul, astfel, trece în raiul de lumină al zeului şi, pentru că a respectat datinile, are voie să-şi pună trei dorinţe.
Prima oară, tânărul îşi doreşte ca tatăl său să se îmbuneze atunci când el, Naciketas, va reveni printre cei vii.
A doua dorinţă e aceea ca zeul să-l îndrume spre cunoaşterea "focului ceresc" prin care poate fi dobândită nemurirea. Drept răspuns, Yama îi spune că acest foc, Agni, sălăşluieşte în inima fiecăruia dintre oameni, deci şi într-a sa, sub numele de atman. Cine-l află, cine-l cunoaşte şi cine îndeplineşte riturile dobândeşte pacea veşnică, îl atinge pe Brahman. Şi la urmă Yama, mulţumit că este ascultat, dă acestui foc numele lui Naciketas.
Dar veni rândul şi celei de-a treia dorinţe, şi Naciketas grăieşte: Este o întrebare: unii spun că, după ce omul moare, "sufletul mai există, alţii că nu. Aş dori să aflu acesta de la tine, oh Yama!" (I, 20)
Răspunsul lui Yama la toate acestea este categoric: problema este deosebit de grea, zeii înşişi şi-au pus-o. Mai mult, întrebarea cere "semne şi minuni / care n-au chip şi nume"; şi, în cele din urmă Yama îi grăieşte lui Naciketas:
"Cere fii şi nepoţi care să-ţi trăiască o sută de ani; cere vite multe, cai, elefanţi, aur; cere pământul cel întins; trăieşte tu însuţi câţi ani doreşti. (I, 23) Cere, după plac, orice dorinţă greu de îndeplinit în lumea muritorilor... dar nu întreba ce e după moarte, Naciketas. (I, 25)"
Toate acestea sunt pentru Naciketas doar zădărnicii şi ele nu reprezintă fericirea: "(Bucuriile acestea sunt trecătoare), (ca) ziua de ieri; ele slăbesc puterea tuturor simţurilor. Şi apoi orice viaţă este scurtă. Ale tale sunt carele, ale tale sunt jocurile şi cântecele. Pe om nu-l poate mulţumi bogăţia... Pe cine îl poate bucura aici (pe pământ) o viaţă lungă, când ştie că îmbătrâneşte şi când se gândeşte la frumuseţea, plăcerea şi desfătarea (ce-l aşteaptă), când va pleca (în lumea) celor care nu îmbătrânesc şi nu mor? O, Moarte, răspunde-mi la marea întrebare pe care şi-o pun oamneii cu privire la lumea cealaltă. Naciketas nu-ţi cere alt dar decât acesta, care-i învăluit în mister." (I, 26-29)
Răspunsul lui Yama vine ca însăşi înţelepciunea, taina absolută, suportul ascuns al lumii, al universului întreg. O asemenea întrebare sintetizează toate întrebările fundamentale puse de om de când a prins el conştiinţă, cere ea un altfel de răspuns? Urmează deci o adevărată dizertaţie metafizică, o percepere a înconjurătorului pur filozofică: "Spune-mi ce consideri tu", întreabă mai departe tânărul, "că-i diferit de virtute (dharma), diferit de viciu (adharma), diferit de tot ce-i făcut şi nefăcut, diferit de ceea ce a fost şi de ceea ce va fi ?" (II, 14)
Yama răspunde printr-un cuvânt, aum. Acest cuvânt îl reprezintă pe Brahman, reprezintă Absolutul însuşi: "Cine cunoaşte cuvântul acesta, acela capătă tot ce doreşte." (II, 16) Nu oricine poate însă atinge Absolutul, pe Brahman, continuă Yama; şi de-aici încolo, sub ochii zeului, începe iniţierea lui Naciketas în dobândirea nemuririi dorite.

Cum? Urmându-l pe Brahman. "Cine-l urmează (pe cârmuitorul suprem), acela nu se întristează şi eliberat (de ignoranţă) devine liberat (V, 1) de chinul samasara-ei, realizează mukti."
Una dintre cele mai fruoase metafore, plagiată cu mici diferenţe şi la Platon, este asemănarea omului cu un car dus de cai. Sinele (atman) este stăpânul carului, corpul este carul însuşi, raţiunea (buddhi) este vizitiul, mintea (manas), frâul; simţurile sunt caii, iar obiectele simţurilor sunt drumul (cf. III, 3-4) Omul care trăieşte prin simţuri are mintea neliniştită, iar cel care duce o viaţă neînfrânată este lipsit de înţelepciune. "Cine însă e înţelept, cu mintea totdeauna concentrată, aceluia simţurile îi sunt supuse, ca nişte cai buni ai unui vizitiu." (3,6) "Cine însă e înţelept, cu mintea concentrată, totdeauna curat, acela atinge acea ţintă, de unde nu mai renaşte. Omul al cărui vizitiu e înţelept şi a cărui minte e în frâu ajunge la capătul drumului, la lăcaşul suprem al lui Vişnu" (III, 8-9)

Ce este însă Brahman? Brahman este spiritul universal, Absolutul cosmic. Nicidecum o noţiune sau un cuvânt, ci însăşi realitatea. Apărut odată cu lumea, "înaintea apelor", "împreună cu fiinţele", Brahman este adevărul, este infinitul. Transcenzând lumea noastră, omenească, el este suportul pe care se reazemă universul, de el "nu e despărţit nimeni." (IV, 9)
Apare aici o altă metaforă, regăsită şi în Bhagavadgita (XV, 2) ce spune ce este Brahman în raport cu lumea: "(Lumea) aceasta este asemenea unui smochin sfânt şi veşnic cu rădăcina în sus şi cu crengile în jos. Pe această (rădăcină) o numesc pură, pe aceasta o numesc Brahman: pe aceasta o numesc nemurire. Pe ea se sprijină toate lumile; de ea nu se deosebeşte nimeni" (VI, 1)

Dar practic, cum anume poate fi perceput Brahman, cum se poate ajunge la el este destul de simplu, ne spune mai departe Yama.

_____________________

Traducerea din sanscrită este a lui Theofil Simensky, din 1937, deosebit de frumoasă şi plină de farmec, din câte ştiu, şi singura traducere completă existentă până acum în româneşte (Cultură şi filozofie indiană în texte şi studii, ediţie de Cicerone Poghirc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.123-135). Acolo unde traducerea mi s-a părut prea literară, am folosit traducerea lui Mircea Eliade, specificând în text (Erotica mistică în Bengal antologie de Mircea Handoca, Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 1994, p.97-98).

Foto © Copyright (c) Mary Evans Picture Library 2007