poezia vieţii

când l-am întâlnit pe stoian g. bogdan, nu l-am crezut când mi-a spus confidenţial despre poeziile lui că sunt cele mai bune.
cum nu sunt un cititor de poezie, nu l-am crezut, nu aveam termen de comparaţie, aşa c-am zis ia să văd. şi imediat am descoperit că volumul nu se găseşte prin librării, ba chiar că e deja discutat, premiat şi răspremiat. ups!

deci:
cu cerneli de puşcărie şi de bagabonţeli lumeşti, stoian g. bogdan trage lozu'. fante de comăneşti din soiul lui gorică de curtea veche, poetul ne ţine-n jbilţ nu numai cu daru' povestirii, dar şi cu talentu' de a fi pe fază cu metafora, înstelând cu ea peisajul:

- o femeie îşi izbeşte capul de geamurile unei şaormerii "de parcă-n locul pieptului de pui/ s-ar fi perpelit un înger."
- un şobolan devine motiv de supravieţuire numai ca să nu-i poată frânge inime vreo şoricioaică mai fluşturatică.
- în faţa unui avort, "un sentiment ca o găină decapitată/ mi se zbătea prin întreg trupul".
- la telefon, cuvintele bunicii "îi sună tot mai mult ca ultimele".
- "trag de zile ca de carnea unei zebre"
- "am de la strămoşii mei români patima/ băuturii, talent literar şi-un loc la cimitir".
- "realitatea are bile sub prepuţ"
- "duhnesc ca un om al dragostei la ieşirea din trup".
etc.

dar luaţi d-aci o poezie:
sanatoriu

înaintez pe culoare
întunecoase şi reci. cât un copil lepădat
mi s-a făcut inima. aici între ziduri
ca-ntr-o bulă de linişte
zac cei care-au trecut prin zidurile realităţii
psihopaţii
paranoicii
oligofrenii
mama

aici totul e verde
zidurile uşile aerul nebunia
înaintez pe culoare

e ca şi cum aş pluti decojit de trup
atras de ecoul cuvintelor mamei
undeva în scrumul timpului
când în casa noastră luceau bucuria şi ochii

o găsesc strânsă-n cămaşă de forţă
cum se clatină ca o pendulă stricată
din lumea mea în lumea ei

m-ar împăca acum şi-o bătaie
un blestem o înjurătură
un scuipat
fiindcă îmi e atât de dor
atât de dor
de mama (p.42)

aş plânge, chit că fut finalul.

stoian g. bogdan, chipurile, editura cartea românească, bucureşti, 2009, 72 pagini

despre respectul faţă de cititori

dacă aş avea un strop din puterea lui stalin, nu l-aş cheltui pentru a-i reduce la tăcere pe autorii de ficţiune. i-aş reduce la tăcere pe cei ce scriu despre autorii de ficţiune. aş interzice orice discuţie publică despre literatură în ziare, reviste şi publicaţii academice. aş interzice toate orele de literatură din orice şcoală, liceu, colegiu şi universitate din ţară. aş scoate în afara legii grupurile de lectură şi discuţiile despre cărţi de pe internet şi aş pune poliţişti în librării, ca să fiu sigură că nici un vânzător nu mai vorbeşte niciodată despre vreo carte cu vreun cititor şi că nici cititorii nu îndrăznesc să vorbească între ei. aş lăsa cititorii singuri cu cărţile, ca să facă tot ce vor ei cu ele. aş face asta oricât de multe veacuri ar fi nevoie, pentru dezintoxicarea societăţii de veninoasele voastre absurdităţi.

amy bellette, către redactorul-şef times, în philip roth, fantoma iese din scenă, editura polirom, 2010, p.184, trad. cristina panaite

galileo - noua revistă sefe

dacă aţi crescut cu colectia de povestiri ştiinţifico-fantastice, apoi cu anticipaţia, jurnalul sefe, helion sau sci-fi magazin, dar mai ales dacă nu, aflaţi că a apărut revista galileo, probabil singura revistă sefe de la noi. îi urez viaţă lungă, cunoscând că la noi toate începuturile sunt minunate dar sucombă.

ei bine, galileo va să apară trimestrial în 240 pagini (generoase) şi costă 15 lei. abonamente cică aici, dar aş prefera s-apară şi pe la chioşcuri...

alături de autori străini consacraţi traduşi, vor apărea şi povestiri şi nuvele ale celor mai importanţi autori români de gen. m-aştept să fie şi debuturi ale unor autori români nepublicaţi încă - întru nostalgia unei "şcoli" de proză, cu mare tradiţie pe la alţii, nu pe la noi.

de mâine, kilipirim

la sala dalles. toată săptămâna. de la ora 10 la 8 seara.

a murit delibes

uf! marii scriitori trebuie să moară... :(
a murit delibes, căruia tocmai i-am citit o carte.

aş vrea să scriu odată: "azi s-a născut un mare scriitor!"

literatura ca mijloc pentru devenire

piticul de vineri

în banchetul, platon spune prin vocea diotimei următoarele: pornind de la frumuseţea lucrurilor din lumea noastră pieritoare, urcăm treaptă cu treaptă la faptele frumoase, apoi de la acestea la învăţăturile frumoase, pînă cînd ajungem la învăţătura despre Frumuseţe. aici, în sfârşit, aflăm ce este Frumuseţea cu adevărat. iar "dacă este vreun ţinut al vieţii în care merită să trăieşti, acesta este: ţinutul în care ne aflăm în faţa Frumuseţii înseşi."

eu nu cred în concepte absolute ca Frumuseţe cu F mare. cred în schimb în frumuseţea cu f mic şi în ajutorul pe care ni-l dă în devenirea noastră (spre ce anume e o altă discuţie).
eu cred că fiecare întâlnire cu frumuseţea emoţionează, produce în organismul nostru acea reacţie fizico-chimică care ne trans-formă. ne scoate din platitudinea existenţei şi ne trage în realitatea ei "ireală". iar dacă mai e-nsoţită şi de un gând profund, gata catharzisul. nu cred ce spune houellebecq cum că omenirea nu a avut, în afară de procreaţie, nici un scop imanent. eu aş adăuga că îl are pe cel al admirării frumuseţii.

aici intră, în cazul meu, literatura. prin literatură, intru într-o lume mimetică, asemenea celei în care trăiesc, ca să găsesc aici frumuseţi ce mă emoţionează (ştiinţele cognitive spun că fără emoţie nu există memorie). iar dacă în clipa lecturii autorul mai pune alături şi-un gând profund, în clipa următoare am devenit altul. la fel cum în experienţă, femeia frumoasă din secunda unu e imaginată dezbrăcată în secunda doi. (iubită în secunda zece.)

de unde rezultă două condiţii ale literaturii:
- frumuseţea
- gândul profund

sârbul american de nicăieri

a fost o carte pe care-am luat-o la plesneală, mă mai apucă uneori, e drept c-am remarcat că autorul e sârb dar scrie-n engleză, traducerea e de dan sociu, deci un autor cool, aşa că ia-o, dragoş.

în primul rând felicitări lui dan sociu, a izbutit o traducere foarte bună, mi s-a părut foarte firesc limbajul - şi poetic şi colocvial.

am citit-o uşor, e scrisă, ce-i drept, foarte bine, cred că asta şi contează, dar mai multe nu. hemon a vrut să-şi arate mâna engleză cu subiecte insolite din serbia iugoslavă. în rest, ia un personaj - jozef pronek - pe care-l plimbă prin copilăria iugoslavă, prin studenţia din ucraina, prin america. de fiecare dată văzut de către altcineva, dintr-o altă perspectivă - ironică, poetică, serioasă, ciudată.

mi-a plăcut, cartea în general. nu regret c-am luat-o/citit-o, dar...

fragmente aici.

aleksandar hemon, omul de nicăieri, editura polirom, iaşi, 2010, 264 pagini, traducere de dan sociu





numele cărţii vine de la această melodie:

câştigător concurs - ultimii eretici ai imperiului cu autograf

răspunsul corect este anna ahmatova.

câştigătorul concursului este maya. pe care o rog să-mi trimită adresa şi pe ce nume să fie autograful pe mail (dragosbutuzea@yahoo.com) pentru a-i trimite cartea, dacă este din provincie. dacă este din bucureşti, ne putem întâlni. sau nu.

multe felicitări din partea mea şi a lui vasile ernu!

concurs - ultimii eretici ai imperiului cu autograf

în 1921, poeta rusoaică maria ţvetaeva scrie cuiva înstr-o scrisoare:

fiecare cuvânt al Dvs. îl înţeleg: tot zborul, tot greul. "şi clinchetul uşor al pintenilor tăi" - este tot ce s-a spus duios despre dragoste.

întrebarea pentru concurs este:
cui îi scrie poeta rândurile de mai sus?

răspunsul îl aştept, timp de 3 zile, drept comentariu la acest post. premiat va fi primul răspuns corect.

premiul constă în romanul ultimii eretici ai imperiului, împreună cu un autograf special pentru câştigătorul concursului. eventualele taxe poştale vor fi suportate de mine. este al patrulea concurs pe care-l organizez. staţi liniştiţi, mai urmează.