când l-am întâlnit pe stoian g. bogdan, nu l-am crezut când mi-a spus confidenţial despre poeziile lui că sunt cele mai bune.cum nu sunt un cititor de poezie, nu l-am crezut, nu aveam termen de comparaţie, aşa c-am zis ia să văd. şi imediat am descoperit că volumul nu se găseşte prin librării, ba chiar că e deja discutat, premiat şi răspremiat. ups!
deci:
cu cerneli de puşcărie şi de bagabonţeli lumeşti, stoian g. bogdan trage lozu'. fante de comăneşti din soiul lui gorică de curtea veche, poetul ne ţine-n jbilţ nu numai cu daru' povestirii, dar şi cu talentu' de a fi pe fază cu metafora, înstelând cu ea peisajul:
- o femeie îşi izbeşte capul de geamurile unei şaormerii "de parcă-n locul pieptului de pui/ s-ar fi perpelit un înger."
- un şobolan devine motiv de supravieţuire numai ca să nu-i poată frânge inime vreo şoricioaică mai fluşturatică.
- în faţa unui avort, "un sentiment ca o găină decapitată/ mi se zbătea prin întreg trupul".
- la telefon, cuvintele bunicii "îi sună tot mai mult ca ultimele".
- "trag de zile ca de carnea unei zebre"
- "am de la strămoşii mei români patima/ băuturii, talent literar şi-un loc la cimitir".
- "realitatea are bile sub prepuţ"
- "duhnesc ca un om al dragostei la ieşirea din trup".
etc.
dar luaţi d-aci o poezie:
sanatoriu
înaintez pe culoare
întunecoase şi reci. cât un copil lepădat
mi s-a făcut inima. aici între ziduri
ca-ntr-o bulă de linişte
zac cei care-au trecut prin zidurile realităţii
psihopaţii
paranoicii
oligofrenii
mama
aici totul e verde
zidurile uşile aerul nebunia
înaintez pe culoare
e ca şi cum aş pluti decojit de trup
atras de ecoul cuvintelor mamei
undeva în scrumul timpului
când în casa noastră luceau bucuria şi ochii
o găsesc strânsă-n cămaşă de forţă
cum se clatină ca o pendulă stricată
din lumea mea în lumea ei
m-ar împăca acum şi-o bătaie
un blestem o înjurătură
un scuipat
fiindcă îmi e atât de dor
atât de dor
de mama (p.42)
aş plânge, chit că fut finalul.


