După citirea celor două cărţi despre care voi scrie, m-am întrebat: Cu ce anume am rămas eu de pe urma lecturii lor? Şi ca să fiu în ton cu titlul, pentru că orice carte este o călătorie, cu ce-a rămas Odiseu de pe urma călătoriei sale? Aşadar:
Prima carte:
(Paranteză lungă - Am citit de acest autor Cititorul. Anunţat prin 1999 de defuncta editură Univers, auzisem a fi un bestseller. A apărut până la urmă la Polirom şi-am avut surpriza unui roman scris cu delicateţe, profund, despre trecutul amoral al Germaniei în care binele şi răul nu sunt întotdeauna sculptate-n table. Despre individ vs. grup; despre intim vs. public; despre neam vs. străin; despre tinereţe vs. maturitate – cam acestea erau temele, abordate-ntr-un stil simplu, amintind de versurile scurte ale lui Goethe. Au urmat traduse povestirile din Evadări din iubire, ce m-a surprins din nou, există acolo o povestire Fata cu şopârla... Dar n-am de gând să povestesc conţinutul acestor cărţi, nici al Crimei lui Selb, în care-i vorba despre o trecutul criminal al acestui Maigret filozof – Închid paranteza lungă).
(Paranteza a doua - dacă m-aş fi luat după coperta cărţii, neagră şi complet neinspirată, n-aş fi cumpărat în veci romanul.)
Am rămas cu ceea ce înseamnă întoarcerea acasă. După Schlink, înseamnă aşa: nu-nseamnă doar să revii la casa pe care-i părăsit-o pentru o vreme, ci şi să te-ntorci înapoi în anii copilăriei în casa bunicilor; să te-ntorci la prima dragoste; să te-ntorci la femeia pe care-o iubeşti; să te-ntorci la tatăl pe care nu l-ai văzut niciodată, să te-ntorci la Odiseea pe care-ai citit-o demult, aşa cum face eroul, Peter Debaer. Eu unul nu m-am întrebat când am văzut Sommersby ce-aş face dacă, întors acasă, nevasta mi-ar apărea în faţa unui alt bărbat, iar lângă copilul meu, un altul. Pur şi simplu nu m-am întrebat, în primul rând pentru că n-am nevastă. Dar Schlink m-a făcut să mă-ntreb. Nu vă spun ce-aş face, ci ce-a făcut eroul. A stat, a cugetat şi-a ales. Desigur, în jurul acestei canavale, Schlink a ţesut o-ntreagă poveste, cum îi şade bine unui scriitor. De pildă povestea cu ce-a făcut eroul nostru atunci când şi-a întâlnit pentru prima oară tatăl care nu semăna nicicum cu eroul imaginat în copilărie, ci un escroc, luat de apele vremurilor, un fascist/liber-cugetător/om-de-stiinta/profesor/german/american/părinte/soldat. Ce-alege fiul dintre trecut, dragoste, viitor, tată şi mamă, bine şi rău? La cine/la ce se întoarce şi unde? Ce înseamnă acasă? Zeci de întrebări şi răspunsuri pe 400 de pagini ce m-au ameţit prin frusteţea lor şi frumuseţea în care sunt puse. Cu asta am rămas, şi mi-aş dori să recitesc acest roman, aşa cum am recitit şi Cititorul. Doar un citat îl ştiu pe dinafară: Dacă refuzi să priveşti în ochi răul, el revine mereu.
***
A doua carte: Paul Auster, Nebunìi în Brooklin (cu accent pe i, nu pe u, fiind vorba de nebunii, nu de nebuni), Polirom, 2007, trad. Cornelia Bucur. (O copertă, de asemenea, tare urâtă.)
Mai citisem Trilogia New York-ului şi tare mă descumpănise. Dar, de-această dată, cartea mi s-a părut pasionantă. Eroul, un Leopold Bloom bolnav de cancer, vrea să se retragă cuminte din viaţă, dar fără voia lui, porneşte în călătoria vieţii sale. Cum arată această călătorie? N-am de gând s-o povestesc. (Va face fericiţi pe unii, se va face fericit pe el însuşi chiar, va trăi, va gîndi şi va iubi mai abitir ca pân-acum). Cu ce-am rămas eu? Cu ideea că oricând, chiar când mai ai puţin de trăit, depinde de tine – şi de zei – să guşti ambrozia vieţii. Am râs la această carte, am fost curios, acaparat, şi cred că voi însoţi mereu titlul acestui roman cu plăcerea pe care-am trăit-o şi eu, asemenea eroului, trăind şi citind.
Bernhard Schlink, Întoarcerea acasă, Polirom, 2007, trad. Herta Spuhn.
(Paranteză lungă - Am citit de acest autor Cititorul. Anunţat prin 1999 de defuncta editură Univers, auzisem a fi un bestseller. A apărut până la urmă la Polirom şi-am avut surpriza unui roman scris cu delicateţe, profund, despre trecutul amoral al Germaniei în care binele şi răul nu sunt întotdeauna sculptate-n table. Despre individ vs. grup; despre intim vs. public; despre neam vs. străin; despre tinereţe vs. maturitate – cam acestea erau temele, abordate-ntr-un stil simplu, amintind de versurile scurte ale lui Goethe. Au urmat traduse povestirile din Evadări din iubire, ce m-a surprins din nou, există acolo o povestire Fata cu şopârla... Dar n-am de gând să povestesc conţinutul acestor cărţi, nici al Crimei lui Selb, în care-i vorba despre o trecutul criminal al acestui Maigret filozof – Închid paranteza lungă).
(Paranteza a doua - dacă m-aş fi luat după coperta cărţii, neagră şi complet neinspirată, n-aş fi cumpărat în veci romanul.)
Am rămas cu ceea ce înseamnă întoarcerea acasă. După Schlink, înseamnă aşa: nu-nseamnă doar să revii la casa pe care-i părăsit-o pentru o vreme, ci şi să te-ntorci înapoi în anii copilăriei în casa bunicilor; să te-ntorci la prima dragoste; să te-ntorci la femeia pe care-o iubeşti; să te-ntorci la tatăl pe care nu l-ai văzut niciodată, să te-ntorci la Odiseea pe care-ai citit-o demult, aşa cum face eroul, Peter Debaer. Eu unul nu m-am întrebat când am văzut Sommersby ce-aş face dacă, întors acasă, nevasta mi-ar apărea în faţa unui alt bărbat, iar lângă copilul meu, un altul. Pur şi simplu nu m-am întrebat, în primul rând pentru că n-am nevastă. Dar Schlink m-a făcut să mă-ntreb. Nu vă spun ce-aş face, ci ce-a făcut eroul. A stat, a cugetat şi-a ales. Desigur, în jurul acestei canavale, Schlink a ţesut o-ntreagă poveste, cum îi şade bine unui scriitor. De pildă povestea cu ce-a făcut eroul nostru atunci când şi-a întâlnit pentru prima oară tatăl care nu semăna nicicum cu eroul imaginat în copilărie, ci un escroc, luat de apele vremurilor, un fascist/liber-cugetător/om-de-stiinta/profesor/german/american/părinte/soldat. Ce-alege fiul dintre trecut, dragoste, viitor, tată şi mamă, bine şi rău? La cine/la ce se întoarce şi unde? Ce înseamnă acasă? Zeci de întrebări şi răspunsuri pe 400 de pagini ce m-au ameţit prin frusteţea lor şi frumuseţea în care sunt puse. Cu asta am rămas, şi mi-aş dori să recitesc acest roman, aşa cum am recitit şi Cititorul. Doar un citat îl ştiu pe dinafară: Dacă refuzi să priveşti în ochi răul, el revine mereu.
***
Mai citisem Trilogia New York-ului şi tare mă descumpănise. Dar, de-această dată, cartea mi s-a părut pasionantă. Eroul, un Leopold Bloom bolnav de cancer, vrea să se retragă cuminte din viaţă, dar fără voia lui, porneşte în călătoria vieţii sale. Cum arată această călătorie? N-am de gând s-o povestesc. (Va face fericiţi pe unii, se va face fericit pe el însuşi chiar, va trăi, va gîndi şi va iubi mai abitir ca pân-acum). Cu ce-am rămas eu? Cu ideea că oricând, chiar când mai ai puţin de trăit, depinde de tine – şi de zei – să guşti ambrozia vieţii. Am râs la această carte, am fost curios, acaparat, şi cred că voi însoţi mereu titlul acestui roman cu plăcerea pe care-am trăit-o şi eu, asemenea eroului, trăind şi citind.
Imi place cum te-ai pus in locul autorului, de fapt nu e chir usor sa scrii in asa fel incat sa atingi puncte sensibile...
RăspundețiȘtergereMi-au placut mult comentariile tale, m-ai convins sa citesc ambele carti!
RăspundețiȘtergereauster a fost o surpriza pentru mine, a ajuns in lecturile mele datorita unui prieten si "cartea iluziilor" a ramas printre cartile preferate...nu stiu dc ai citit-o dar mi s-a parut mai buna decat trilogia
RăspundețiȘtergere@ana - si pt mine a fost o surpriza, l-am descoperit recent datorita cotidianului, apoi am citit nebuniile. totusi, nu e o pasiune, astfel sa citesc chiar tot ce a scris/tradus la noi... sunt sigur ca are carti mai bune si carti mai proaste, dar io ma cam opresc aici cu el.
RăspundețiȘtergereVreau să mai rămîi/rămînem şi cu un citat de pe la începutul cărţii, cînd, copil fiind la bunici în Elveţia, personajul nostru o cunoaşte pe micuţa Lucia :
RăspundețiȘtergere"Dar Lucia avea darul să ignore pur şi simplu diferenţa de limbă. Cînd m-a abordat, peste gard, în italiană, iar eu i-am răspuns în germană că n-o înţeleg, ea a continuat să vorbească, de parcă aş fi receptat pe deplin sensul dialogului iniţiat de ea. Apoi a tăcut, în aşteptare, pînă am spus ceva despre şcoala unde învăţam latina - şi a perseverat, vorbindu-mi. Îmi surîdea cu atîta speranţă şi încurajare, încît am vorbit şi eu mai departe ; povesteam ce-mi trecea prin minte şi în cele din urmă am încercat să alcătuiesc cuvinte italieneşti din vocabulele latine pe care le învăţasem de-a lungul a doi ani. A rîs, şi am rîs şi eu cu ea.
Atunci a apărut bunicul şi i s-a adresat în italiană, iar în replică din ea au ţîşnit fraze, rîsete, chiote, o fericire nemaipomenită. Obrajii îi ardeau, ochii întunecaţi străluceau, iar cînd îşi scutura capul rîzînd, i se legănau şuviţele părului castaniu, buclat. M-a copleşit un simţămînt despre care încă nu ştiam ce este şi cum se numeşte, dar a cărui intensitate am sesizat-o. Frumoasa clipă de comunicare îşi pierduse valoarea. Lucia o trădase, iar eu mă făcusem de ruşine. Mai tîrziu aveam să trăiesc chinul geloziei cu mai multă putere. Dar niciodată nu i-am mai căzut pradă atît de puţin înarmat ca de această primă dată."
(pp.41-2)
Şi, tot din cartea lui Schlink, un ultim extras, care se potriveşte mănuşă ;) :
RăspundețiȘtergere" - De aici ce am de învăţat ?
Bunicul rîse.
- Că se cuvine să faci cu deplină convingere şi ceea ce pare nebunesc. Se poate întîmpla să fie tocmai ce trebuie."
(p.26)