Un rus, fireşte...

Băi frate, ce mi-o fi venit să pun mâna p-aşa bucoavnă, Un erou al timpului nostru, să moară copiii mei dacă ştiu. Auzi, erou! Care cică nici nu-i erou, ci-un hăndrălău fleoşcăit... Şi scrisă de cine? Am mai auzit noi de-un Dostoievski, de-un Mendellev, nu suntem chiar aşa proşti cum ne cred unii. Dar de panagiul ăsta de Lermontov, poate ăia din gaşca lui de-or fi auzit – doi Vladimiri – unu’ Makanin şi-a botezat şi el o bucoavnă Underground sau Un erou al timpului nostru, altu’ de peste mări, Nabokov, l-a luat pe fi-su’ şi l-a tradus pe rupte în americăneşte.

Să zic balada: un gagiu de bani gata, Grigori Peciorin, tot bătea bărbunca prin cazarme pe la dracu-n praznic, pe la ceceni, pe-acolo... Şi-aicia, cum dădea de-o gaştoană, hopa o băga-n dambla numai din vorbe-aşa. Una chiar de oftică, sau de proastă ce era, dă ortu’… Ce mai, moravuri grele dom’le!...

Şi-s aicia vreo cinci faze, da’ nu toate-s mişto. De la capu’ bucoavnei, Lermontov ăsta cică bă, io arăt boala, nu-ţi dau şi leacu’, da-n schimb ăţi întoarce nişte tratamente... Pân-la urmă, al dracului dom Lermontov ăsta, a dat colţu’ pă la vreo douăşapte de anişori, aşa, în duel pentru vreun cur de femeie, ca şi eroul lui şi ca şi Puşkin, cică romantici, da’ curvari.

Băi da unele faze mi-a plăcut rău – m-a atins la suflengher. I-auzi aici:
„Privesc în grabă întregul meu trecut... şi fără să vreau mă întreb: pentru ce-am trăit? Şi, probabil, a existat un asemenea scop şi se prea poate ca eu să fi avut o menire înaltă, pentru că în sufletul meu simt puteri imense... Dar nu mi-am cunoscut menirea, m-am lăsat ademenit de pasiuni deşarte şi ingrate. Din focul lor am ieşit tare şi rece ca fierul, dar am pierdut pe veci flacăra năzuinţelor nobile – cea mai frumoasă floare a vieţii... Dragostea mea nu-i aducea nimănui fericire pentru că nu aduceam nici un sacrificiu acelora pe care-i iubeam: iubeam pentru mine, pentru propria mea satisfacţie, îmi satisfăceam doar o necesitate, sorbind cu aviditate simţămintele lor, duioşia lor, bucuriile şi suferinţele lor – şi niciodată nu puteam să mă satur.”(p.144)

Nici io nu puteam zice mai bine, te face numai din vorbe, dom’le!...


Mihail Lermontov, Un erou al timpului nostru, Editura Cartier, Chişinău, traducere de Paul Ancel