Întoarcerea la geniu

Pentru că ediţia mea din Balzac - de unsprezece volume, apărute sub îngrijirea regretatei Angela Ion - s-a oprit la scenele din viata pariziană, adică fără cele militare, de la ţară, politice, mai ales cele filozofice, am cumpărat câteva din Studiile filozofice, apărute demult, într-o colecţie de Opere cu coperţi roşii, la Editura de stat pentru literatura si arta. Aşa că m-am apucat de Căutarea absolutului - romanul pe care Balzac îl iubea nespus.
 

Dragul de Balzac, ce dor mi-a fost de el! Romanele contemporane citite în ultimul timp nu mi-au acoperit acea sete pe care doar acest mare romancier mi-a potolit-o în anii studenţiei mele. Căci ce ambiţie mai mare să descrii o întreagă lume într-un aşa de variat repertoriu? Ce ambiţie de cititor să citeşti cât mai mult din Balzac? Dar numai aşa descoperi bijuterii literare, de gândire şi de simţire, altfel necunoscute. Ce se mai citeşte în afară de Moş Goriot, Eugenie Grandet sau Iluzii pierdute? Iar Balzac nu e el fără Pescuitoarea in apă tulbure, Beatrix, Gobseck, Femeia părăsită, Memoriile a două tinere îndrăgostite, Ursule Mirouet, Liturghia ateului - pe multe le-am şi uitat...

În fine, l-am reîntâlnit pe inocentul Balzac, ce judecă lumea capitalului, a faimosului sou cu ochii moralistului. Dar mai ales a omului cu un bun simţ înăscut, inadaptat la toată această civilizaţie pe care, descriind-o, o critică.

Oamenii nu se schimbă, nici Balzac nu s-a schimbat, a rămas acelaşi inocent inadaptat. Răpus de pierderea forţei sale vitale - forţa geniului pe care-acesta o sacrifică operei.

Bietul Balzac, a murit nefericit, cu Hanska lui regăsită după ani de suferinţi amoroase, ne(re)cunoscut ca suprema valoare a romanului european din toate timpurile. Franţijii se-nebuneau pe-atunci după Misterele Parisului a lui Eugene Sue devenit dintr-o dată, prin această carte, bogat...

Alerg să termin Căutarea absolutului, oare Baltazar Claës îl va fi găsit oare?...