Coup de foudre/vent

Dacă n-aţi citit încă această carte, căutaţi-o şi citiţi-o degrabă. E o încântare. Un roman în cel mai bun sens al cuvântului. Adică roman însemnând o carte pentru amuzamentul tuturor, în care se povestesc întâmplări extraordinare, antice - ca în Măgarul de aur, Satyricon etc. - moderne - ca-n Jane Eyre, Marile speranţe, Eugenie Grandet etc. - sau contemporane - ca în romanul de faţă.

Citesc pe coperta a 4-a că e asemănată cu Numele trandafirului. Dar este mult mai frumoasă, lipsită de acele livrisme ce, în cartea italianului, înăbuşe acţiunea. La spaniol , stilul e mai simplu, jucăuş, bogat în lirisme, deşi întâmplările sunt de cele mai mute ori foarte întunecate, gotice - cum tot coperta a 4-a spune.

Nu ştiu ce-am aşteptat de n-am citit acest roman mai devreme, deşi ştiam încă de-acum câţiva ani - la noi nu se tradusese - că în Spania e bestseller. Probabil, notorietatea Codului lui DaVinci îmi asociase cuvântului bestseller noţiunea de carte proastă.

Romanul fascinează. Încă de la început, ca orice roman bun: Un copil rămas fără mamă e dus de tatăl său într-un loc secret al oraşului. Nu are voie să spună nimănui ce va găsi aici. Din acest loc secret îşi va lua o amintire - o carte - Umbra vântului scrisă de un autor obscur. Şi aventura începe. Umbra vântului îl va duce într-o odisee a Barcelonei, iubirii, prieteniei, vieţii. Pompos, dar adevărat. 

N-am terminat de citit, dar mi-e ciudă că am altele de făcut ce mă împiedică să-mi continui lectura. Nu vreau să povestesc nimic din carte, şi nu pentru că asta i-ar lua din farmec.

Înc-o vorbă - nu ştiu cum e originalul, dar traducerea lui Dragoş Cojocaru este excelentă, mai ales în cazul limbajului porcos al personajului filozof Fermin.

PS: Cartea poate fi dăruită drept cadou, oricui - e pentru toţi. 

Carlos Ruiz Zafon, Umbra Vântului, Editura Polirom, Iaşi, 2005,  traducere de Dragoş Cojocaru, 481 de pagini

Coperta de Manuela Oboroceanu