Jose Saramago, un scriitor nobel şi lucid

Nu cred că mai există, dintre cei ce citesc acest post, cineva care să nu fi citit vreo carte a acestui genial scriitor portughez contemporan (foto jos), măcar cele două bestselleruri, Memorialul mânăstirii şi Eseu despre orbire iar dacă există, a pierdut astfel o experienţă livrescă unică şi incomparabilă.

Eseu despre luciditate e o carte despre politică, cu care Saramago a mai cochetat prin niscaiva volume mai vechi de 2004, când a apărut aceasta, îmi amintesc în Anul morţii lui Ricardo Reis, despre regimul dictatorial al lui Salazar faţă cu reacţiunea fie ea şi fictivă, îmi amintesc în Toate numele, cartea despre funcţionărimea absurdă, îmi amintesc în Peştera, cartea despre tradiţia şi despre familia caldă ce sunt lăsate să moară în favoarea modernităţii reci, îmi amintesc în Eseu despre orbire, despre incapacitatea statului de a stăpâni o calamitate. 

În această ultimă carte tradusă la noi, e vorba despre viaţa cetăţii ce poate să vieţuiască liniştită şi fără instituţiile create de "democraţie", ba chiar în spatele acestei "democraţii" şi în numele "legii", instituţiile devin îngrăditoare, opresive, şi cel mai bine acest ultim lucru se vede când se simt ameninţate. Aşa că Saramago, cu imaginaţia lui uluitoare creează un scenariu plauzibil - ispititor şi pentru noi, ce ne-apropiem, iată, de-alegeri - ispititor prin bunul lui simţ, anume cum noi, societatea civilă, să dăm cu tifla celor ce guvernează, altfel decât să nu ne prezentăm la vot. Ce se poate întâmpla ne povesteşte el. Scriitorul. 

Deci eu am aflat ce poate face o capitală dibace deîndată ce scapă de instituţiile politice, ce e ăla xenofonte, şi cât de funny pot fi dialogurile miniştrilor, dar şi multe altele pe care le păstrez egoist pentru mine. Nu mai adaug nimic. Ba da, încă trei lucruri: că e cea mai amuzantă carte pe care o citesc de Saramago; că romanul începe dificil, de-abia cu capitolul patru mi-am venit saramagic în fire, şi nu vreau să dau vina pe traducere, alta decât cea cu care mă obişnuisem, a Mioarei Caragea, cea prezentă, a Georgianei Bărbulescu, e destul de bună, dar aceasta, evident, datorită geniului literar al scriitorului; că am aflat ce se mai întâmplă cu personajele din Eseu despre orbire.

Aştept Omul duplicat.

Jose Saramago, Eseu despre luciditate, Polirom, Iaşi, 2008, traducere Georgiana Bărbulescu, 400 pag

PS: Acum un top personal al romanelor marelui Jose:

Locul 1. Evanghelia după Isus Cristos şi Anul morţii lui Ricardo Reis

Locul 2. Memorialul mânăstirii şi Toate numele

Locul 3. Eseu despre orbire, Eseu despre luciditate

Locul 4. Istoria asediului Lisabonei, Peştera

NB: Nu am citit Pluta de piatră şi Intermitenţele morţii.