11 mai 2008

Jose Saramago, un scriitor nobel şi lucid

Nu cred că mai există, dintre cei ce citesc acest post, cineva care să nu fi citit vreo carte a acestui genial scriitor portughez contemporan (foto jos), măcar cele două bestselleruri, Memorialul mânăstirii şi Eseu despre orbire iar dacă există, a pierdut astfel o experienţă livrescă unică şi incomparabilă.

Eseu despre luciditate e o carte despre politică, cu care Saramago a mai cochetat prin niscaiva volume mai vechi de 2004, când a apărut aceasta, îmi amintesc în Anul morţii lui Ricardo Reis, despre regimul dictatorial al lui Salazar faţă cu reacţiunea fie ea şi fictivă, îmi amintesc în Toate numele, cartea despre funcţionărimea absurdă, îmi amintesc în Peştera, cartea despre tradiţia şi despre familia caldă ce sunt lăsate să moară în favoarea modernităţii reci, îmi amintesc în Eseu despre orbire, despre incapacitatea statului de a stăpâni o calamitate. 

În această ultimă carte tradusă la noi, e vorba despre viaţa cetăţii ce poate să vieţuiască liniştită şi fără instituţiile create de "democraţie", ba chiar în spatele acestei "democraţii" şi în numele "legii", instituţiile devin îngrăditoare, opresive, şi cel mai bine acest ultim lucru se vede când se simt ameninţate. Aşa că Saramago, cu imaginaţia lui uluitoare creează un scenariu plauzibil - ispititor şi pentru noi, ce ne-apropiem, iată, de-alegeri - ispititor prin bunul lui simţ, anume cum noi, societatea civilă, să dăm cu tifla celor ce guvernează, altfel decât să nu ne prezentăm la vot. Ce se poate întâmpla ne povesteşte el. Scriitorul. 

Deci eu am aflat ce poate face o capitală dibace deîndată ce scapă de instituţiile politice, ce e ăla xenofonte, şi cât de funny pot fi dialogurile miniştrilor, dar şi multe altele pe care le păstrez egoist pentru mine. Nu mai adaug nimic. Ba da, încă trei lucruri: că e cea mai amuzantă carte pe care o citesc de Saramago; că romanul începe dificil, de-abia cu capitolul patru mi-am venit saramagic în fire, şi nu vreau să dau vina pe traducere, alta decât cea cu care mă obişnuisem, a Mioarei Caragea, cea prezentă, a Georgianei Bărbulescu, e destul de bună, dar aceasta, evident, datorită geniului literar al scriitorului; că am aflat ce se mai întâmplă cu personajele din Eseu despre orbire.

Aştept Omul duplicat.

Jose Saramago, Eseu despre luciditate, Polirom, Iaşi, 2008, traducere Georgiana Bărbulescu, 400 pag


PS: Acum un top personal al romanelor marelui Jose:
Locul 1. Evanghelia după Isus Cristos şi Anul morţii lui Ricardo Reis
Locul 2. Memorialul mânăstirii şi Toate numele
Locul 3. Eseu despre orbire, Eseu despre luciditate
Locul 4. Istoria asediului Lisabonei, Peştera

NB: Nu am citit Pluta de piatră şi Intermitenţele morţii.

7 comentarii:

  1. Azi nu m-am lamurit eu prea bine insa data viitoare cred ca stam de vorba :D Eh, da, cred ca trebuie sa mai citesc... Oricum, in vizita mea din Lisabona atunci cand venea in discutie capitolul literar ei obisnuiau sa scoata in evidenta patru nume cu care sa se mandreasca. Luis de Camões, Fernando Pessoa (pe care probabil ca l-ai intalnit deja in romanul lui Saramago, cu Ricardo Reis), José Saramago (pronuntat juse saramagu), si nu in ultimul Antonio Lobo Antunes, care are editate niste adevarate colectii cuprinzand mai bine de 20 de carti. Dupa cum stii, atunci cand m-am intors am dat iama in cartea pe care o aveam deja: Eseu despre orbire, de care am fost de-a dreptul devastat. Vazand topul tau aproape ca mi-e groaza de ceea ce va urma...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu citesc Eseu despre luciditate. Excelenta, intr-adevar!Pe mine ma mira productivitatea acestui autor care are vreo 80 de ani! Si scrie genial!

    RăspundețiȘtergere
  3. @liviu - pai da, sa stam de vorba, la sdc ne-am cam ignorat reciproc... camoes e poetul lor national parca, de pessoa am citit ceva poezii, dar tot caut cartea nelinistirii, a aparut la noi mai depult, dar era cam scumpa... de a.l.a. nu am citit nimic, si nu cred ca o voi face, cica ar fi ilizibil, scrie poate pt el si rt familia lui. dar saramagu, cum zici, e favoritul meu, a fost dragoste la prima vedere, face parte din memoria mea afectiva, m-am bucurat mult cand a luat nobelul in 98, citisem atunci hipnotizat memorialul. vreau sa le recitesc pe cateva. sunt suparat ca nu s-a tradus nimic din memorialistica...
    @isuciu - pai cu cat scrie mai mult, cu-atat scrie mai bine, si asta e penultima carte scrisa.

    RăspundețiȘtergere
  4. io zic ca dupa ce o sa citesti "pluta" o sa o pui pe primul loc. Dar mai stii... Mie, de ex, "lisabona" mi se pare f. tare, iar "toate numele" si "eseul despre orbire" (pe alalaltu nu l-am cetit) cam subtirele. si unde mai pui ca "evanghelia" nu m-a miscat cu nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am citit numai "Eseu despre orbire" si am ramas foarte impresonata - aproape ca mi'e frica de ce urmeaza ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am citit pe nerăsuflate "Eseu despre orbire", după care am încercat să citesc altceva dar m-am plictisit de moarte... acum mă strădui să aflu despre ce naiba era vorba, parcă toate s-au petrecut în cu totul altă viaţă, cea pe care, din păcate nu o mai trăiesc de ceva vreme - viaţa CĂRŢII. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. @Dragomara - Pai iti doresc sa revii la aceasta viata. Apuca-te de Toate numele, apoi de Memorialul manastirii.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...