Proust despre literatură

Adevărata viaţă, viaţa în sfârşit descoperită şi luminată, singura viaţă prin urmare cu adevărat trăită, este literatura. Această viaţă care, într-un sens, se află în fiecare clipă în toţi oamenii, ca şi în artist. Dar ei nu o văd, pentru că nu încearcă să o lumineze. Şi astfel trecutul lor e plin de nenumărate clişee care rămân inutile pentru că inteligenţa nu le-a putut „developa”. Viaţa noastră; şi de asemenea viaţa celorlalţi; căci stilul pentru scriitor, ca şi culoarea pentru pictor, nu ţine de tehnică, ci de viziune. El este revelaţia, care ar fi imposibilă prin mijloace directe şi conşiente, a diferenţei calitative care există în felul cum ne apare lumea, diferenţă care, dacă nu ar exista arta, ar rămâne secretul etern al fiecăruia dintre noi. Doar prin artă putem ieşi din noi înşine, putem şti ce vede un altul din acest univers care nu este acelaşi cu al nostru şi ale cărui peisaje ne-ar fi rămas la fel de necunoscute ca şi acelea care pot să existe pe lună. Datorită artei, în loc să vedem o singură lume, a noastră, noi o vedem multiplicându-se, şi câţi artişti originali există, tot atâtea lumi avem la dispoziţia noastră, mai diferite unele de celelate decât cele care se rostogolesc în infinit şi, multe secole după ce s-a stins focul din care emanau, fie că se numea Rembrandt sau Vermeer, ele ne trimit încă raza lor specială.

(Marcel Proust, Timpul regăsit, ed Univers, 2000, trad. Irina Mavrodin, p.247-248)

_____________________
La vraie vie, la vie enfin découverte et éclaircie, la seule vie par conséquent réellement vécue, cette vie qui en un sens, habite à chaque instant chez tous les hommes aussi bien que chez l'artiste. Mais ils ne la voient pas, parce qu'ils ne cherchent pas à l'éclaircir. Et ainsi leur passé est encombré d'innombrables clichés qui restent inutiles parce que l'intelligence ne les a pas "développés". Ressaisir notre vie; et aussi la vie des autres; car le style pour l'écrivain aussi bien que pour le peintre est une question non de technique, mais de vision. Il est la révélation, qui serait impossible par des moyens directs et conscients de la différence qualitative qu'il y a dans la façon dont nous apparaît le monde, différence qui s'il n'y avait pas l'art, resterait le secret éternel de chacun. Par l'art seulement, nous pouvons sortir de nous, savoir ce que voit un autre de cet univers qui n'est pas le même que le nôtre et dont les paysages nous seraient restés aussi inconnus que ceux qu'il peut y avoir dans la lune. Grâce à l'art au lieu de voir un seul monde, le nôtre, nous le voyons se multiplier et autant qu'il y a des artistes originaux, autant nous avons de mondes à notre disposition, plus différents les uns des autres que ceux qui roulent dans l'infini, et qui bien des siècles après qu'est éteint le foyer dont ils émanaient, qu'il s'appelât Rembrandt ou Ver Meer, nous envoient encore leur rayon spécial.