care or fi preocupările intelectualilor de mâine?

toate conversaţiile cu colegii mei de şcoală se învârteau în jurul acestor actori a căror artă, deşi îmi era încă necunoscută, era prima formă, între toate cele pe care le îmbracă, sub care se lăsa presimţită Arta. diferenţele cele mai mici dintre felul cum unul sau altul rostea, nuanţa o tiradă, îmi părea a avea o importanţă incalculabilă. şi, după cele ce mise spuseseră despre ei, îi clasificam în ordinea talentului, alcătuind liste pe care mi le recitam cât era ziua mai lungă... * (Marcel Proust, Swann, ed Univers, 1987, trad. Irina Mavrodin, p.94)

noi, băieţandrii imberbi şi necopţi care ziua trebuia să ne cocoşăm în băncile şcolii, formam cu adevărat publicul avid de lucruri noi, cu spirit critic, receptiv şi capabil să se entuziasmeze. capacitatea noastră de a ne entuziasma era, într-adevăr, nelimitată; în orele de clasă, pe drumul spre şi de la şcoală, la cafenea, la teatru, în timpul plimbărilor, noi adolescenţii n-am făcut, ani de zile, altceva decât să discutăm despre cărţi, tablouri, muzică, filozofie; cine se afirma în viaţa publică, fie ca actor , fie ca dirijor, cine publicase o carte sau scria la un ziar, era ca o stea pe firmamentul nostru. (stefan zweig, lumea de ieri, ed. Univers, 1988, trad. ion nastasia, p.57)
_________________________
* toutes mes conversations avec mes camarades portaient sur ces acteurs dont l’art, bien qu’il me fût encore inconnu, était la première forme, entre toutes celles qu’il revêt, sous laquelle se laissait pressentir par moi, l’Art. entre la manière que l’un ou l’autre avait de débiter, de nuancer une tirade, les différences les plus minimes me semblaient avoir une importance incalculable. et, d’après ce que l’on m’avait dit d’eux, je les classais par ordre de talent, dans des listes que je me récitais toute la journée... (À la recherche du temps perdu, editions gallimard, 1999, p.67, texte établi sous la direction de jean-yves tadié)

poza de aici.