o povestire foarte bună a lui salinger

i-am mai dat o şansă lui salinger, să mă farmece cu proza lui, după dezamăgirea cu celălalt volum de aici.

şi nu pot spune că nu mi-a plăcut. prima povestire, cred că e ştiută de toţi filologii. bănuiesc că se învaţă la litere. buddy povesteşte o întâmplare de la nunta fratelui său, seymour.

mireasa e mai întâi abandonată, dar apoi e furată de însuşi mirele. iar buddy trebuie să meargă acasă cu cîţiva invitaţi.

probabil că renumele lui salinger ca mostru sacru al literaturii americane a luat-o demult înaintea operei. am aşteptări mult mai mari. nu pot spune că nu are talent la scris. dar concizia scrisului, felul cool în care scrie, statement-urile pe care le face, revolta personajelor contra occidentalizării, recursul ironic la mentalităţile orientale, pentru mine, cel puţin, nu sunt de ajuns.

impresia mea este că teribilismul auctorial e cel care farmecă şi care chiar subjugă minţile tinere. da, este o anumită tinereţe în cărţile lui salinger de genul despre care spunea gombrowicz.

aşadar, buddy îşi aminteşte o zi de nuntă de când era soldat şi avea douăzeci şi trei de ani. şi priveşte la oamenii pe care i-a întâlnit atunci - pe helen silsburn, pe doamna de onoare şi pe soţul ei, locotenentul, precum şi pe un bătrânel taciturn. portretele sunt caricaturale, zici că iei parte la o comedie. iar salinger se pricepe să facă mişto - evident, ca acum juma de secol. ştie să (de)scrie, presară incertitudini, colocvialităţi, câte-o scrisorică, un fragment de jurnal, o poveste taoistă, un amănunt picant.

evident, scopul povestirii este personajul absent saymour, despre care va continua în povestirea cealaltă.

mie mi-au plăcut următoarele chestii:

- îi suspectez pe oameni că ar complota să mă facă fericit.

- e fain să fii o mâţă moartă, căci după o învăţătură zen, aceasta e cel mai nepreţuit lucru (nimeni n-ar putea pune un preţ pe ea)
- suntem sentimentali atunci când acordăm unui lucru mai multă tandreţe decât îi acordă Dumnezeu

cică titlul e un citat din sapho. se pot găsi ceva simboluri, tăcerea unchiului ca disciplină zen, rolul poetului fără poezii etc. - dar eu zic că e doar un joc al autorului pentru un cititor ce vede numai ceea ce vrea să vadă.

jerome david salinger, dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului. seymour o prezentare, editura univers, bucureşti, 1999, serie de autor JDS, traducere (foarte faină!) de antoaneta ralian, 174 de pagini
coperta de vasile socoliuc