28 iulie 2010

prietenul liiceanu

după entuziasmul de acum 2 ani, când am fost convins - şi încă sunt - că gabriel liiceanu şi-a scris prin scrisori către fiul meu capodopera acum, după ce am terminat întâlnire cu un necunoscut, entuziasmul a devenit normal.

spuneam atunci că scriitorul a ajuns să se cunoască pe sine, confruntându-se cu propria contingenţă, inventând metafore noi creîndu-şi un vocabular privat, în jurul unui sens al vieţii pe care să-l transmită mai departe. în acest nou volum însă, părerea mea este că gabriel liiceanu ratează sensul.

în primul rând, referinţele concrete (contingentul) pe care-şi sprijină discursul - răul televiziunii, lovineştii, noica, experienţele în comunism, călătoriile în străinătate, prieteniile - nu duc(e) foarte departe, se agaţă negativ de ideea/metafora referinţă, totul pare un început de puzzle, care la final nu alcătuieşte un tot.

şi deşi g.l. nu-şi întâlneşte personajul necunoscut, se poate totuşi apleca asupra lui să-l "studieze". sunt paginile cele mai reuşite ale cărţii, "despre sine însuşi", care ar fi alcătuit un volumaş excelent separat, (în colecţia φ, bunăoară).

simplele fericiri ale vieţii - somnul, masa, condusul, profesoratul, turismul, părintele, fiul - toate sunt experienţe care merită toată atenţia. sunt teme de reflecţie "mici", care alcătuiesc reflecţia "mare".

jurnalele în care cred nu sunt nici documente psihologice, nici psihiatrice, ci aporturi individuale la edificarea unei umanităţi comune. (p.11)

ne simţim uiliţi de talentul unui confrate, dar niciodată de ţinuta morală a cuiva. (p.27)

ce ciudat! nu mai ţin neapărat minte ce spuneam în cărţile pe care le-*am scris de-a lungul anilor, în schimb ţin mite exact starea afectivă în care le-am scris şi, deopotrivă, locul în care mă aflam. (p.56)

adevărata carte nu e niciodată un "divertisment", ci întâlnirea cititorului - provocată de întâmplarea numită "autor" - cu propriul lui destin (cărţile care schimbă viaţa). (p.98)

în chip esenţial nu există, în scrisul nostru, nimic original. există numai adevăruri vechi redescoperite pe pielea ta şi devenite obsesii. originală este doar punerea lor în pagină, stilistica obsesiei. (p.155)

suntem o cultură în care, dacă ar apărea, Critica raţiunii pure ar trece neobservată. dar apărut deja, cu titlul devenirea întru fiinţă. atrecut neobservată. (p.168)

mi-am epuizat "mijloacele de luptă". societatea de azi este în mâna celor care o conduceau înainte şi care au trecut cu bine, fără să-şi ude măcar picioarele, pe celălalt mal al istoriei. ei, care au făcut cu putinţă comunismul, sunt cei care au profitat de căderea lui. ceauşescu devenise o piedică în calea "dezvoltării" lor. nu puteau să-şi scoată la iveală averile făcute prin furt şi privilegii, nu se puteau bucura pe deplin de ele, nu puteau să-şi plimbe banii prin lume. ceea ce a urmat a fost pentru ei o binecuvântare şi un dezmăţ. nu mai aveau a se teme de nimeni, iar cheagul de bani şi de relaţii cu care veneau dinainte s-a putut înmulţi exponenţial, cu fiecare nouă "afacere" făcută pe spatele statului întruchipat de ei înşişi şi pe care şi l-au împărţit aşa cum îşi împart leii, hienele şi vulturii stârvul animalului doborât. (p.161)

bucuria de a şti că în cele din urmă am reuşit să evadez din cuşca cu miros de mucegai a filozofiei, că am ajuns să scriu pe înţelesul oricui, să vorbesc "ca oamenii". (p.288)

poate că sensul vieţii mele este de-a fi depus mărturie pentru vieţile altora: noica, monica şi cirgil, mama, dragomir, cioran, petru creţia... (p.292)

detaliile sunt particulele ultime ale literaturii. (p.332)

horia bernea, telefonându-i când lui andrei, când mie, cu reproşul că nu stăm îndeajuns de vorbă. "-bă, o să murim, bă! veniţi, bă, să stăm de vorbă, că o să murim!" a murit. (p.350)

viaţa mea! acum, când o văd împuţinându-se, o strâng bine la piept şi o apăr de toţi cei care, plini de bune intenţii, vor să mi-o ia. (p.284)

jurnalul meu este până la urmă despre omul lăuntric, dar nu unul care se laudă că l-a găsit pe Dumnezeu, ci unul care-şi caută în el propria urmaă. nu ştiu exact nici ce caut şi nici ce voi găsi. dar s-ar putea ca, vorbindu-le celorlalţi despre lăuntrul meu, să le stârnesc curiozitatea să se uite
înlăuntrul lor. ne vom întâlni astfel în mod paradoxal în ceea ce e doar al fiecăruia dintre noi. ei vor afla de la mine cine sunt ei, după ce eu voi fi încercat să aflu de la mine cine sunt eu. (p.94)

acum sunt la celălalt capăt al vieţii şi, tot căutând de-a lungul anilor un sens al ei, unul singur pentru toată lumea, sensul de dincolo de sensul fiecărei vieţi în parte, încep să cred că l-am descoperit:...
dar cred c-am scris prea mult.

ţin să închei că prin această carte - şi doar prin ea - în ceea ce mă priveşte, m-am împrietenit cu un om singuratic şi, deci, bun.
şi doar mi-a dat un autograf.

gabriel liiceanu, întâlnire cu un necunoscut, editura humanitas, bucureşti, 2010, 372 de pagini
coperta de răzvan luscov

o altă părere despre carte la dan boeriu, aici.






l.e. câteva dintre aforismele preferate de alex leo şerban - cf comentariului de mai jos:
  • sala ateneului la spectacolul de excelenta 'zece pt romania'. vorba nu stiu cui: cite figuri de luat la palme!
  • a citi o carte subliniata e k si cum te-ai uita pe gaura keii in mintea cuiva.
  • temeiul oricarei compasiuni este un minim sentiment de superioritate.
  • am vz un ciine care cind latra parea k se indoieste de el.
  • traiesc intr-o tara atit de corupta incit, ori de cite ori cistig niste bani, imi vine sa-mi cer scuze.
  • de romania nu poti uita locuind-o, ci doar plecind din ea.

22 de comentarii:

  1. verdictele astea apodictice sunt cam ridicole, ca sa folosesc un eufemism. nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  2. nici io nu ma omor dupe dl. liiceanu.
    (sa fie clar, imi plac dl. als, dl. plesu, dl.patapievici, etc.)

    RăspundețiȘtergere
  3. 'cam ridicol' e cam apodictic deci cam ridicol :)

    RăspundețiȘtergere
  4. eu ma-ntreb cum poate sa fie un verdict NEapodictic :)

    ps 'scrisori catre fiul meu' mi-a placut si mie f mult - cu creme & colonii cu tot ;P -, asta ink n-am citit-o...

    RăspundețiȘtergere
  5. din câte ştiu, apodictice pot fi doar argumentele care ajută la pronunţarea unor verdicte, nu verdictele însele. în fine.. nu contează..
    despre Liiceanu numai de bine, mi-a fost profesor. are o bună pedagogie şi e un excelent traducător.
    iar cartea asta putea fi mai scurtă.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ poiematike
    pai cred si eu, si mie daca mi-ar fi fost prof l-as fi adorat. dar ca persoana si ca scriitor...nu mi se pare atat de interesant. n-are prezenta.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim - eu le numesc impresii, nu verdicte. apodictic? nu cred, astept contraziceri, e totul un blog care permite comentariile.
    cat despre ridicol, nu m-am ferit niciodata - vezi aici :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @mewsette - mie-mi place si ca scriitor si ca persoana (publica). dar aici discutam de miza cartii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-a placut mult "Scrisori pentru fiul meu" (am si scris pe blog). La "Intalnire cu un necunoscut" n-am ajuns.
    Dan C. Mihailescu zicea la un moment dat ca Liiceanu, dupa ce s-a lamurit ca nu va rupe gura targului cu vreun nou sistem filozofic, a dat-o in literatura. Eu sunt convins ca Liiceanu s-a razbunat (inconstient poate?) pe filozoful care a incercat sa fie cand a recurs la aceasta abordare. Mai mult, textele lui vor fi tot mai bune pe masura ce abandonul filozofiei (sau al visarii asupra ei) va fi mai aprig si mai radical.

    RăspundețiȘtergere
  10. 'nou sistem filozofic' - sa fim seriosi: numeri pe degetele unei miini pe cei care au construit asa ceva intr-un secol (heidegger, husserl, foucault, wittgenstein... d-astia ;)

    ps liiceanu are f mult umor in particular, da nu-l lasa sa se strecoare in his public persona

    RăspundețiȘtergere
  11. @als Eu l-am citat doar pe Dan C. Mihailescu, dintr-un interviu la radio de acum un an... poate. Dar sunt convins pana peste cap ca G.L. a visat asa ceva. Ar fi fost anormal sa nu viseze! :)

    RăspundețiȘtergere
  12. eh, nici dan c-ul nu le are cu filozofia - are el alte talente & calitati ;P

    'sistem filozofic' e de domeniul 'capodoperei' in literatura = adik cva care apare f rar; e frumos sa aspiri la asa ceva (in fond, ce-ar fi literatura fara capodopere?! un mall!), dar e sublim sa(-ti) cunosti limitele :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Liiceanu n-a ajuns inca la literatura (astept romanul si poate 1-2 volume de versuri :-)), dar ceea ce a scris de cand "l-a tradat" pe Noica i se potriveste, dupa parerea mea, foarte bine. a reusit sa se fereasca de cele doua "lucruri cumplite" care i se pot intampla unui autor: "sa fie plicticos si ridicol".
    mi-a placut si mie cartea (adica jurnalul).

    RăspundețiȘtergere
  14. draga vasgar, sint surprins sa te vad - si pe dumneata - confirmind cliseul care spune k eseul sau jurnalul 'nu sint' literatura - numai romanul, teatrul & poezia, probabil.
    mi se pare o definitie reductiva & abuziva; sa ne gindim numai ce-ar presupune asta in mod concret: montaigne - 'out', k a scris 'eseuri', nu? dr johnson - 'out'; ruskin - 'out'; thoreau - 'out' aussi... - ajungind pina in contemporaneitate, unde nume precum roland barthes, blanchot, alain de botton etc ar fi excluse din 'nomenclator' (sau, la noi, liiceanu/plesu/patapievici)...

    dar CRITICUL LITERAR ce este??
    sau cel de arta?

    RăspundețiȘtergere
  15. @als
    eu am strecurat un emoticon :-), pentru a desolemniza/relativiza afirmatiile mele, dar n-a fost de-ajuns.
    deci, afirm cu intreaga responsabilitate ca trioul L-P-P (Liiceanu –Plesu-Patapievici) este, pentru mine, un triou al scriitorilor. si ceilalti pe care-i numesti, cu o mai larga deschidere internationala, la fel sunt scriitori...
    si criticii sunt scritori, macar si din considernetul ca, de cele mai multe ori, se intampla sa scrie mai bine decat scriitorii pe care ii comenteaza :-)

    RăspundețiȘtergere
  16. @vasgar: scuze k n-am 'vz' emoticonul, acum totu e clar :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Da, Liiceanu este un scriitor, dar unul destul de previzibil, ca sa nu spun slab. In fond, de cate ori poti sa reciclezi aceleasi apologuri si aforisme cu noica, crema, untul si somnul? Ei, intrebarea e retorica, conu' Liiceanu a dovedit ca poate sa o faca de nenumarate ori, la intervale regulate, cam de trei ani.

    RăspundețiȘtergere
  18. ce-mi 'plac' mie dăștepții astia care strimba din nas la lucrurile cu adevarat bune dp pozitia unei 'superioritati' inkipuite...

    ce e comic e k, si dk astfel de anonimi si-ar 'declina identitatea' (= oricum in declin), tot anonimi ar fi ;P

    RăspundețiȘtergere
  19. jeez! mie, unul, liiceanu mi se pare hartia de turnesol a inimilor sensibile (read: a victimelor kitsch-ului cu lac de cultura inalta). frazele citate din carte - pe care n-am citit-o - sunt ridicol-naive, at best copilaroase in preocuparea lor onesta ("onesta") pentru marile adevaruri personale (si pentru aventura spiritului si pentru s.a.m.d.). liiceanu are oricum o mana grea, dar aici pare sa se fi intrecut pe sine... daca ar fi iesit dintr-o pana de debutant, o hoarda de critici l-ar fi facut harcea-parcea. wtf!?

    RăspundețiȘtergere
  20. bof!
    the devil knows i'm NO 'inima sensibila' (& nici kitsch-victim nu ma stiu), dar cartea - pe care am 'terminat-o pe jumatate' - e f misto!
    bun, exista obisnuita emfaza a 'adevarurilor mari', dar asta tine de stil (= om)... poti face slalom printre pasajele 'problematice' din ac pdv, pt k rasplata e pe masura (unele sint kiar f amuzante & 'rele', yummy!).

    my pick (= aforisme memorabile):

    'sala ateneului la spectacolul de excelenta 'zece pt romania'. vorba nu stiu cui: cite figuri de luat la palme!'
    'a citi o carte subliniata e k si cum te-ai uita pe gaura keii in mintea cuiva.'
    'temeiul oricarei compasiuni este un minim sentiment de superioritate.' (hm, imi dau seama k i shd work on that...)
    'am vz un ciine care cind latra parea k se indoieste de el.'
    'traiesc intr-o tara atit de corupta incit, ori de cite ori cistig niste bani, imi vine sa-mi cer scuze.' (eu nu...)
    'de romania nu poti uita locuind-o, ci doar plecind din ea.' (pare un truism, dar suna f bine pt k da impresia unui paradox ;P)

    RăspundețiȘtergere
  21. zamboni bomboni31 iulie 2010 la 15:27

    als, comentariile anterioare nu se voiau o referire (directa) la tine. poate implicit... :)

    anyway, selectiile din post sunt, in opinia mea, exact asa cum le-am pus stampila mai sus. admit ca ale tale sunt mai reusite - chit ca unele imi par clisee usor batranicioase, insa macar lipsite de "drumrolls: here comes a really deep thought".

    pe de alta parte: de ce ar citi cineva carti de aforisme de talia asta? beats me... (cat despre cei care le scriu...)

    RăspundețiȘtergere
  22. nu mi-am inkipuit nicio clipa k te-ai fi putut gindi la mine! am vrut sa precizez, doar, k, desi nu am nimic din datele 'target'-ului pe care l-ai skitzat (ingrosat), mie cartea imi place... iar dk MIE imi place (= toata lumea stie k gustul meu e perfect!), inseamna k e o carte buna
    simplu k buna ziua ;P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...