am mai plâns niţel

dacă sunteţi dintre cei care n-au citit această carte, vă rog să corectaţi, mai ales că a doua ediţie a apărut ca prim număr în colecţia de la cotidianul din 2006. şi până la urmă, cele 203 pagini (în ediţia mea) nu-nseamnă mare lucru când e vorba despre o carte de goncourt (printre puţinele care chiar merită...).

dacă sunteţi dintre cei care nu ştiu plotul, e vorba despre o iubire. una profund umană, dintre un tânăr adolescent arab orfan, mohamed aka momo, şi o evreică grasă, madam roza, în pensiunea căreia clandé creşte alături de fii de curvă (la propriu). anii săi de ucenicie de mic gavroche sunt surpinşi cu naivitate, însă într-un limbaj argotic, destul de bine transpus de laszlo alexandru (care se îşi explică propria poveste de dragoste cu romanul aici). 

despre o altă carte de romain gary, prima dragoste, ultima dragoste aici.

deşi scăpată dintr-un lagăr nazist, madam roza păstrează un portret mare al lui "nenea hitler" sub pat şi, când e nefericită şi nu mai ştie la care sfânt să se închine, îl scoate, îl priveşte şi imediat se simte mai bine. e o evreică dintr-o bucată, dar şi o femeie fricoasă pentru că, aşa cum spune ea "n-ai nevoi de motive ca să-ţi fie frică". şi e şi bătrână şi va trebui să se îmbolnăvească. 

momo, abandonat de părinţi, vrea să scrie mizerabilii lui şi e atent la povestea fiecărui om pe care-l întâlneşte în cartierul belleville. până când madam roza, cinica femeie care are grijă de el, se-mbolnăveşte şi-l face să aibă o misiune. 

eu, dac-aş fi în stare, m-aş ocupa numai de curvele bătrâne, fin'că cele tinere au proxineţi, da' cele bătrâne nu au pe nimeni. Le-aş lua numai pe cele care-s bătrâne, nasoale şi care nu mai sunt bune de nimic, aş fi proxinetul lor, aş avea grijă de ele şi le-aş face dreptate. aş fi cel mai mare curcan şi proxinet din lume şi la mine n-ar mai vedea nimeni niciodată o curvă bătrână abandonată, plângând la etajul şase fără lift. (p.102)

cum se termină cartea nu vă spun, dar mai dau câteva citate:

bolnavii de nervi sunt nişte oameni la care li se explică tot timpul căî n-au ceea ce au şi că nu văd ceea ce văd şi-atunci ajung să fie scrântiţi la cap. (p.143)

doamnă, sunt persecutat fără a fi evreu. nu deţineţi monopolul. s-a terminat cu monopolul evreu, doamnă. mia sunt şi alţi oamni, în afară de evrei, care au dreptul să fie persecutaţi. (p.146)

de câte ori ne priveam, ne durea pe-amândoi. (p.190)

o carte uimitoare, care m-a impresionat profund, spre final m-a gâtuit de emoţie. un motiv în plus să mă decid să caut şi celelalte cărţi ale lui gary.

romain gary (émile ajar), ai toată viaţa înainte (la vie devant soi), editura univers, bucureşti, 1993, traducere de laszlo alexandru, 203 pagini 

coperta de dan erceanu

cartea poate fi descărcată pdf de aici.

alte impresii la liviu, zum, luciat,