filmul ca educație

david gilmour
clubul de film

 (the film club)

 editura humanitas, bucurești, 2012

 242 de pagini broșate

traducere (bună) de vali florescu

 coperta (neinspirată) de ioana nedelcu

dacă n-aș fi auzit de carte, n-aș fi cumpărat-o neam după copertă (inspirată prost de una americană). nu mai zic de prezentarea de sub titlu, atât de aberantă, că poate constitui ușor prilej de glumă între prieteni - carte remarcată de... și selectată în topul celor mai bune memoir-uri ale anului (care?).

deși cartea e scrisă prost - asta ca să termin cu punctele slabe - se citește ușor și are suspans. un critic de film (scriitorul însuși, căci e o carte de memorii) își "educă" fiul de 15 ani care renunță la școală (ce tată spune fiului său, nu-ți mai place la școală? ok, nu te mai duce!) cu filmele sale preferate.

• mi-am făcut eu însumi o listă cu filmele nevăzute sau pe care ar trebui să le revăd, filme pe care în carte tatăl și fiul le savurează împreună -  și le înțeleg diferit. (primul este cele 400 de lovituri).

• mi-au plăcut inabilitățile și neputințele tatălui în fața eșecurilor și suferințelor amoroase adolescentine ale fiului.

chiar dacă nu ești cinefil - și după carte e posibil să devii cinefil -, cartea oferă un posibil mod de educație intelectuală, mult mai adecvat unei vieți fericite decât cel academic, atât de învechit.

iată-i pe cei doi protagoniști reali: