cum l-am descoperit pe marcel proust

am povestit de-atâtea ori prietenilor cum l-am descoperit pe marcel proust, dar observ că n-am făcut-o și aici.

1. Liceul. îl aveam pe lista de lecturi, alături de ubicuii lui parteneri joyce, musil, broch, kafka. am găsit swann la biblioteca casei de cultură din constanța, care nu pot spune că m-a dat pe spate, dar care a reușit până la urmă să-mi explice care-i faza (măcar cu madlena).

2. Bacul. am fost singurul de la profilul real al liceului meu (cel de fete mihai eminescu din constanța [unde a terminat și mama] - un fel de kosmodemianskaia) care a dat examen oral la franceză. mi-a picat, evident, proust. mi-amintesc că nu știam să spun în franceză titlurile celor șapte volume din în căutarea timpului pierdut, dar m-am descurcat cu la mémoire involontaire, așa că am împușcat de la doi profi de gașcă un 8,50.

3. Facultatea. am recuperat voios volumele - la umbra fetelor în floare, guermantes (din care nu mai știu nimic decât numărul imens de pagini, sodoma și gomora), apoi am finalizat tot ciclul, pe măsură ce apărea traducerea de la editura univers, a irinei mavrodin. mi-am ales pasajele preferate și credeam c-am terminat cu proust. puteam trece la alt autor.

4. Cu 5 ani în urmă. dar importanța pe care proust mi-a adus-o mie personal a venit mai târziue. după ce, întâmplător, am văzut un documentar la tvr cultural despre câțiva fani din franța, ai lui proust. oameni obișnuiți, o coafeză, o bibliotecară și nu critici sau scriitori, citeau în căutarea... - ca pe biblie, o păstrau pe noptieră și o reluau mereu. găseau o nouă fațetă, un nou orizont, o nouă lumină. proust le schimba viața la fiecare lectură (idee pe care-a folosit-o și alain de botton în titlul cărții sale how proust can change your life).

așa că am luat câte-un volum, pe care nu l-am mai (re)citit cap-coadă. ci pe sărite, cum mi se deschidea volumul, urmărind mai mult digresiunile. deloc firul epic, povestea, ci acele zăboviri asupra unor amănunte peste care treci repede, fragmente explicative, filozofic înduioșătoare, ironiile inteligente. modul de percepere unic a lucrurilor, Viziunea. lupta cu obișnuința ce ucide timpul. zgomotul unei străzi, mirosul unor rămurele de la geam, o îndoitură a sufletului - o permanentă acuitate față de lume - însoțită pe de-o parte de emoții, pe de alta de cugetare. toate m-au făcut să văd și eu altfel, să ies din curgerea ternă a zilelor, să nu mai fiu orb și blazat de viața ce mi se scurge fără voie.

un fragment contingent ales din orice volum, un fragment scurt, intermitent pe care să mă opresc și care îmi gâdilă neuronii și inima - asta e pentru mine marcel proust.

ps. și nu uit, desigur, nici cele câteva întâlniri cu alex leo șerban, cu care nu vorbeam despre filme sau bârfe culturale, așa cum vorbeam despre marcel proust. mon seul ami proustien.

poza de marcel domeier de aici