sunt de folos noile ediții goethe în românește?

ce goethe avem azi?

se citește destul de puțin din opera lui goethe astăzi, în românia. în afară de faust și werther, cunosc destul de puțini cititori familiarizați cu wilhelm meister,  götz von berlichingen, ce să mai spun de divanul apusean-răsăritean sau hermann și dorothea. deși toate acestea sunt accesibile în românește (inclusiv teoria culorilor, editura princeps, 1995). dar avem trei traduceri exemplare din faust - a lui lucian blaga, a lui ștefan augustin doinaș și a lui mihail nemeș. avem poezie și adevăr tradusă de tudor vianu.

și avem chiar o ediție critică din goethe, îngrijită de jean livescu și sevilla răducanu, ediție, din păcate, întreruptă la volumul 8 de moartea îngrijitorului.






dar nu ne oprim aici. societatea germaniștilor din românia a gândit o nouă ediție goethe, pe urmele celei întrerupte. sub conducerea lui george guțu, președintele societății, vor apărea traduceri noi, atât a volumelor nemaiapărute, dar și a celor vechi.

până acum, a apărut volumul 15 (la editura rao, în 2009), unul consistent, cu câteva opere autobiografice (campania din franţa, asediul oraşului mainz, dintr-o călătorie pe rin, main şi neckar) în versiunea lui mihai isbăşescu și george guţu. nu știu care a fost receptarea publicului și dacă tirajul a fost unul de succes. dar se pregătește un volum nou de poezie - de 400 de pagini -, cu traduceri noi de grete tartler, george guțu și horațiu decuble, apoi un volum cu divanul apusean-răsăritean - de 350 de pagini -, tradus de grete tartler.

cui folosește noua ediție critică goethe? 

evident că ediția merită toate laudele, mai ales că la ea colaborează, alături de germaniști de elită, și filologi germani. este un semn de maturitate a unei culturi să aibă ediții actualizate din clasici. însă, în condițiile în care germaniștii români de calitate sunt puțini, merită un asemenea efort? câtă nevoie are cititorul român de versiuni noi ale poeziilor gotheene (de pildă)?

în condițiile în care avem câteva lacune de recuperat: hugo von hofmannsthal, de pildă, e aproape invizibil la noi, corespondența, jurnalele și eseurile lui thomas mann își așteaptă traducătorii.
  

în condițiile în care literatura germană nouă e aproape complet ignorată de cititorul român. personal, aș prefera mult mai mult să fiu la curent cu ultimele romane sau poezii bune nemțești apărute la târgul de la frankfurt (în condițiile în care traducerile din engleză au luat-o înaintea originalelor lor), decât să silabisesc din nou versurile goetheene.