4 februarie 2013

sunt de folos noile ediții goethe în românește?

ce goethe avem azi?

se citește destul de puțin din opera lui goethe astăzi, în românia. în afară de faust și werther, cunosc destul de puțini cititori familiarizați cu wilhelm meister,  götz von berlichingen, ce să mai spun de divanul apusean-răsăritean sau hermann și dorothea. deși toate acestea sunt accesibile în românește (inclusiv teoria culorilor, editura princeps, 1995). dar avem trei traduceri exemplare din faust - a lui lucian blaga, a lui ștefan augustin doinaș și a lui mihail nemeș. avem poezie și adevăr tradusă de tudor vianu.
și avem chiar o ediție critică din goethe, îngrijită de jean livescu și sevilla răducanu, ediție, din păcate, întreruptă la volumul 8 de moartea îngrijitorului.






dar nu ne oprim aici. societatea germaniștilor din românia a gândit o nouă ediție goethe, pe urmele celei întrerupte. sub conducerea lui george guțu, președintele societății, vor apărea traduceri noi, atât a volumelor nemaiapărute, dar și a celor vechi.

până acum, a apărut volumul 15 (la editura rao, în 2009), unul consistent, cu câteva opere autobiografice (campania din franţa, asediul oraşului mainz, dintr-o călătorie pe rin, main şi neckar) în versiunea lui mihai isbăşescu și george guţu. nu știu care a fost receptarea publicului și dacă tirajul a fost unul de succes. dar se pregătește un volum nou de poezie - de 400 de pagini -, cu traduceri noi de grete tartler, george guțu și horațiu decuble, apoi un volum cu divanul apusean-răsăritean - de 350 de pagini -, tradus de grete tartler.

cui folosește noua ediție critică goethe? 

evident că ediția merită toate laudele, mai ales că la ea colaborează, alături de germaniști de elită, și filologi germani. este un semn de maturitate a unei culturi să aibă ediții actualizate din clasici. însă, în condițiile în care germaniștii români de calitate sunt puțini, merită un asemenea efort? câtă nevoie are cititorul român de versiuni noi ale poeziilor gotheene (de pildă)?

în condițiile în care avem câteva lacune de recuperat: hugo von hofmannsthal, de pildă, e aproape invizibil la noi, corespondența, jurnalele și eseurile lui thomas mann își așteaptă traducătorii.
  
în condițiile în care literatura germană nouă e aproape complet ignorată de cititorul român. personal, aș prefera mult mai mult să fiu la curent cu ultimele romane sau poezii bune nemțești apărute la târgul de la frankfurt (în condițiile în care traducerile din engleză au luat-o înaintea originalelor lor), decât să silabisesc din nou versurile goetheene.

7 comentarii:

  1. Dintre clasicii germani, m-as bucura sa vad si Buechner si Kleist tradusi la noi. Amandoi ar merita editii critice cu opere complete, mai ales ca e vorba de o mana de piese si de nuvele, cat a apucat sa scrie fiecare in scurta lui viata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de acord cu büchner, dar ştiu de kleist că a fost tradus, am citi ceva în clasicii literaturii universale. dar având în vedere că nici balzac nu mai citeşte lumea...

      Ștergere
  2. Întreabă-te câți oameni cu pretenții de cultură au auzit de Goethe... Inclusiv dintre cei care lucrează în domeniul culturii și învățământului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. n-aş fi prea prăpăstios, cred că au auzit măcar de faust. dar cine ştie?...

      Ștergere
  3. De ediții critice nu are nevoie numai specialistul. Iar cititorul român, în măsura în care există o astfel de categorie precis determinată, având nevoie de multe, are nevoie și să știe de Goethe altfel decât de pe wikipedia. Motivele pentru care e nevoie de Goethe cred că au fost exprimate de Noica în Despărțirea de Goethe.

    La întrebarea 'de ce versiuni noi' nu pot să nu întreb : unde sunt versiunile vechi? Faust e editat la paralela 45 (trad. Nemes) în condiții acceptabile, fara aparat critic însă, iar cine poate citi Faust II nude text atunci nu are de ce să fie interesat de Goethe în limba română. Cât despre cele 8 volume la Univers, aproape că nu sunt. Anticarii din România au o adevărată plăcere de a ține cărțile în cele mai proaste condiții, de parcă asta aș căuta la o carte : să fi văzut mai multe ploi ca un vânător de uragane, să aibă coperta distrusă și să-ți fie teamă că o să pierzi toate foile din ea, ce să mai - a citi o carte trebuie să fie o aventură numai prin contactul cu celuloza. Iar dacă prin cine știe ce mijlocire a sorții găsești o carte care să fie cât de cât îngrijită prețul e atât de ridicol încât - chiar să ai bani - ți-e scârbă să-i dai fiindca îți dai seama că ești furat și nu ai ce să faci.

    Oricum nu e cazul să ne alarmăm. Rao a scos volumul 15 secțiunea a III-a opere bibliografice (ha!) în 2008, vor mai scoate - poate - anul ăsta cele 2 volume anunțate de dumneavoastră, iar apoi nu putem decât spera ca prin 2018 - dacă se păstrează aceeași progresie - să mai vedem și alte volume.

    Un semi-sfat : dacă literatura germană actuală vă atinge do-ul de sus nu aveți decât să învățați limba germană și să-i citiți la ei acasă, fiindcă la noi vor veni peste 200 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  4. Și vor veni peste 200 de ani dacă au valoarea lui Goethe. Altminteri nu vor veni deloc.

    Inițial, mi-a scăpat nuanța asta, dar mi-am zis că trebuie să o clarific, nu cumva să vă fac speranțe false.

    RăspundețiȘtergere
  5. vă mulțumesc pentru comentarii. mi-au atins do-ul de sus. :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...