13 mai 2013

„povestea târfelor mele triste“ de gabriel garcía márquez

gabriel garcía márquez 
povestea târfelor mele triste 
(memorias de mis putas tristes)
 editura rao, buc, 2007
 trad. tudora șandru mehedinți 
124 pagini legate 
autorul copertei neprecizat
am găsit-o la un anticariat, nou nouță, la doar 10 lei, am luat-o dintr-o dată. deși nu e o perioadă când aș citi romane despre tristețe, am eu destulă în mine. am citit-o chiar în seara aceea.

(micro)romanul începe bine, încă de la prima propoziție - marquez e un maestru al scrierii:
În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară. (p.13)

apoi găsim povestea bătrânului de 90 de ani: un singuratic, de profesie știrist la ziar, necăsătorit, cu o viață lipsită de evenimente. și mai ales cu o viață lipsită de dragoste. așa că, dintr-o toană, eroul nostru apelează la o matroană de bordel să-i găsească o adolescentă fecioară. și i se găsește o cusătoreasă de 14 ani. care-și întâmpină  „clientul“ dormind. uimit de frumusețea fetei, bătrânul începe s-o admire. și-și găsește dragostea. și se schimbă.

De atunci am avut-o în minte atât de limpede, că făceam cu ea ce pofteam. Îi schimbam culoarea ochilor după starea mea de spirit: de culoarea siropului când râdea, de culoarea focului când o supăram. O îmbrăcam potrivit vârstei și împrejurărilor  ce țineau seama de schimbările mele de dispozoție: neștiutoare îndrîgostită de douăzeci de ani, târfă de salon la patruzeci, regină a Babiloniei la șaptezeci, sfântă la o sută. Cântam duete de dragoste de Puccini, bolerouri de Agustín Lara, tangouri de Carlos Gardel și ne încredințam încă o dată că acel ce nu cântă nu-și poate nici măcar imagina ce înseamnă fericirea de a cânta. (p.69)

acesta e clinciul care m-a făcut să-mi placă cartea: felul în care eroul de nouăzeci de ani, se schimbă. și nu doar el, ci și lumea din jur.
... Forța invincibilă care a împins lumea înainte nu e iubirea fericită, ci aceea neîmplinită. (p.74)
Să nu mori fără să vezi cât de minunat e să ți-o tragi din dragoste. (p.109)

nu e nici un realism magic aici. ci o meditație ficțională la posibilitățile vieții, la senectute. frumusețea va salva lumea, spunea idiotul lui dosto. frumusețea unei fecioare salvează o viață searbădă, spune aici gabo.


Un comentariu:

  1. Parca are si Cehov o povestire asemanatoare cu a lui Bulgakov... sau ma insel ?
    Oricum, trebuie ceva pasiune ca sa faci o asemenea schimbare.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...