„testamentul mariei“ de colm tóibín

colm tóibín

testamenul mariei 
(testament of mary) 
editura polirom, iași, 2014
traducere de irina bojin

125 pag. broșate

coperta de radu răileanu

mamă, nu madonă

• v-ați gândit vreodată că, după moartea lui isus, maria, mama sa, ar fi putut fi hărțuită de discipolii care voiau să dea mai departe povestea mântuitorului? 
• v-ați întrebat ce s-a întâmplat cu lazăr, cel înviat de isus cristos târziu, de începuse să miroasă? 
• v-ați gândit că poate madona nu și-a ținut fiul mort în brațe, aceasta fiind doar o imagine inventată de artiști ca model pentru operele lor, realitatea fiind alta?

iată câteva premise în jurul cărora scriitorul irlandez colm tóibín țese o poveste la persoana întâi, în stilul evangheliilor apocrife - adică simplu și uman - însă în care lipsește uluirea în fața miracolelor, înlocuită fiind de grija și durerea maternă.

maria nu este receptacolul rodului divin, ci o femeie care se trezește în mijlocul unor „nebuni religioși“, în mijlocul cărora și fiul său se alătură de bunăvoie. astfel că femeii nu-i rămâne decât să fie martoră neputincioasă la despărțirea de propriul fiu, la alegerea destinului lui, la pătimire și la durerea morții.

pe lângă cele trei premise de mai sus care mi-au câștigat interesul, scurtul roman al scriitorului irlandez, dincolo de curaj și plauzibil, e scris bine. atât de bine, de firesc și de emoționant, că aproape te convinge.

cu alte cuvinte, o viziune proprie îndrăzneață a unui creator, care emoționează, dar și te pune pe gânduri deopotrivă.

alături de john fowles, scriitorii mei englezi preferați sunt doi irlandezi: colm tóibín și alasdair gray. de colm tóibín am citit un roman nu prea grozav - primul tradus la polirom - însă cu al doilea - maestrul - am făcut cunoștință cu un autor puternic, care a reușit (cu frumusețe și delicatețe) să reînvie chipul romancierului henry james, în același stil ca acum 100 de ani.