seara oscarurilor

diseară. la 21:45, la scala. NexT.

anti-modele româneşti

"profetul" dan puric

îl admir pe dan puric în ceea ce face cu trupa lui de teatru. e un actor de elită.

când schimbă rolul însă, când apare pe sticlă sau prin locuri improprii (conferenţiar pe la atheneu sau chiar pe la facultatea de filozofie, aici), când e lăudat de unii ca "apologet ortodox", "foc nestins" şi alte asemenea, când îi văd chipul încruntat pe best seller-uri, m-apucă răcoarea pe şira spinării. uitându-mă la cei care-l elogiază, îi văd pe admiratorii extaziaţi ai legionarilor din vremea bunicului.

totul în discursul său este făcut să manipuleze emoţional:

- auto-măgulirea românească ca neam asuprit, dar ales

- recursul la istoria glorioasă a poporului român

- dumnezeu şi scriptura ca argumente

- argumentul autorităţii (citate pompoase din filozofi)

- folosirea unui haloimăs de noţiuni "tari": viaţă, moarte, români, isus, destin, mântuire etc.

- oferirea unei reţete "de viaţă" pentru toţi

totul pe o morgă cabotină - bine studiată - de înţelept al cetăţii

ce lipseşte?

- un anumit spirit critic în discurs

- auto-ironie

- exemplul personal

- asimilarea citatelor

- coerenţă a discursului (teză, argument)

next 5

mâine începe festivalul de film scurt NexT (saitul aici). voi merge şi eu, pentru prima dată, la câteva filme, în mod sigur joi, ora 20:30, la secţiunea necenzurat (sună bine carne de carlos conceicao) şi, desigur, în weekend.

prin amabilitatea organizatorilor, am văzut deja patru filme. vreo două comerciale, unul cu o poantă deşteaptă dar cam atât (yuri lennon aterizează pe alpha 46), altul cu efecte (încetinitoare) de imagine şi tot cam atât (goana). doar două au contat, pentru mine, din punct de vedere emoţional: păr, de julien hallard, o dramă ironică despre "chemarea" familiei, cu multă sensibilitate şi de ce nu, cu clişee. iar al doilea, cel de animaţie, sertarul şi corbul de frédérick tremblay, în care culorile şi mişcarea şi nemişcarea alcătuiesc, pe muteşte, o poveste fantastică despre dragoste, singurătate şi sacrificiu. mi-ar părea rău ca acest film să nu ia nici un premiu.

aşadar, ne vedem la film. programul aici.

modele româneşti

mircea eliade, 19 ani (1926)

continuam să dorm patru, cel mult cinci ore pe noapte, şi poate m-aş fi mulţumit să rămân aici dacă n-aş fi citit undeva că alexander von humboldt nu avea nevoi decât de două ceasuri de somn. asta mi-a dat de gândit. de câţiva ani, de când citisem educaţia voinţei, eram convins că omul face orice, cu condiţia să vrea şi să ştie cum să-şi controleze voinţa. de mult mă învîţasem să-mi domin dezgustul, izbutind să mănânc, pe rând, pastă de dinţi, săpun, cărăbuşi, muşte, omizi. când vedeam că pot înghiţi şi mastica o insectă sau o larvă, fără să mai simt repulsia normală în stomac sau în gâtlej, treceam la un exerciţiu şi mai îndrăzneţ. îmi spuneam că o asemenea stăpânire de sine deschide drumul către libertatea absolută. lupta contra somnului, ca şi lupta contra comportamentelor normale, însemna, pentru mine, o încercare eroică de a depăşi condiţia umană. pe atunci, nu ştiam că acesta este punctul de plecare al tehnicilor yoga. dar e foarte posibil ca interesul pentru yoga, care, trei ani mai târziu, avea să mă ducă în india, ilustra şi prelungea credinţa mea în posibilităţile ilimitate ale omului. 

dar poate mai era şi altceva, de care nu aveam să-mi dau seama decât mult mai târziu. libertatea pe care credeam că o pot dobândi făcând contrariul decât era "normal" să fac însemna depăşirea condiţie mele istorice, sociale, culturale. într-un fel, nu mai eram condiţionat că mă născusem român, deşi integrat unei culturi provinciale, cu o anumită tradiţie, în care se amestecau elemente latine, greceşti, slave şi, recent, occidentale. deveneam disponibil pentru orice aventură, într-un univers spiritual străin şi chiar exotic.

n-am izbutit să reduc la jumătate orele de somn. am observat că, dacă, bând multe cafele, reuşeam să rămân perfect treaz 22 de ceasuri, ochii îmi oboseau destul de repede şi-mi lăcrimau destul de abundent, încât trebuia să-i odihnesc îndelung sub batiste ude. miopia se agravase din nou în ultimul timp, şi, din experienţa lui papini, aflasem că există riscul să-mi pierd vederea. astfel că m-am mulţumit să-mi continuu programul pe care mi-l fixasem în liceu: lucru până la 3-4 dimineaţa şi deşteptarea între 7 şi 8.

mircea eliade, memorii, editura humanitas, bucureşti, 1997, p.115-116

hurts. hapiness

după mulţi ani, am descoperit un album care îmi place mai mult decât 2 melodii dintr-însul,. e vorba despre albumul happiness al formaţiei Hurts.

chiar dacă pe alocuri aduce cu depeche mode, cu U2, sau chiar cu muzica anilor '80 (colaborează cu kylie minogue), chiar dacă uneori e prea romantică, chiar tristă şi pe alocuri spre depresivă, vocea solistului face melodiile să sune altfel.

mi-au plăcut melodiile cunoscutele sunday şi stay, dar illuminated, wonderful life, silver lining, better than love ('90 stylish).