„post coitum omne animal mortus est“
 |
christopher isherwood
un bărbat la singular
(a single man)
editura art, bucurești, 2016
trad. de iulia pomagă
189 de pagini broșate
coperta de mircea pop și al. daș
|
desigur că filmul lui tom ford m-a făcut să citesc cartea. țin minte că mi-au plăcut cât de cât două romane ale lui isherwood publicate mai demult la noi - adio, berlin și domnul norris schimbă trenul, în „romanul secolului xx“. țin minte că era un roman de atmosferă interbelică.
însă acesta, scris de autor după ce a emigrat în america, e mai prost. mai experimental, nu-i nici măcar copie palidă a romanului lui joyce, ulise: singura asemănare e că e vorba despre 24 de ore din viața unui bărbat (de când face ochi până când - spoiler! - moare). atât. restul, e un roman cumințel.
probabil că „celebritatea“ îi e dată că este vorba despre un bărbat homosexual (deși în 1964 nu mai era mare chestie), profesor universitar de literatură, de 58 de ani, george flaconer. este un englez ce trăiește în sudul californiei, într-o căsuță modernistă. e singur, căci partenerul de viață, jim, i-a murit într-un accident.
fazele ce mi-au plăcut se referă la:
- perspectiva biologică a treziei și a morții:
Cortexul, neîndurătorul instaurator al disciplinei, și-a reluat locul la pupitrul de comandă și a început să tasteze comenzile... Ascultător, corpul se ridică din pat - crispându-se din cauza junghiurilor cauzate de artrită în degetele mari de la mâini și în genunchiul stâng, ușor îngrețoșat din cauza pilorului spastic. (pp.7-8)
Prin tot acest vehicul ce pulsează în liniște, un echipaj minim se ocupă de mici ajustări. În ceea ce privește partea superioară, de acolo vin doar semnale de pericol, de cele mai multe ori alarme false: lumini roșii aprinse de centru de alarmă ai trunchiului cerebral, contrazise scurt de semnalele verzi emise de cortexul vigilent. Dar acum sistemul de operare e pe automat. Cortexul moțăie; celulele creierului înregistrează doar coșmaruri ocazionale (p.187)
- despre agresivitatea minorităților:
O minoritate are propriul ei tip de agresivitate. Efectiv provoacă majoritatea să o atace. Urăște majoritatea, nu pe nedrept, vă garantez. Urăște chiar și celelalte minorități, pentru că toate minoritățile sunt în competiție: fiecare susține că suferințele sale sunt cele mai teribile și că faptele împotriva sa sunt cele mai atroce. Și cu cât urăsc cu toții mai mult, cu atât sunt mai persecutați, și cu atât mai nesuferiți devin! Credeți că oamenii devin nesuferiți dacă sunt iubiți? Știți bine că nu! Atunci de ce ar trebui să-i facă drăguți faptul că sunt nedoriți? (p. 74)
- precum și un discurs al profesorului către un student mai tânăr, în aburii beției:
Vreau al dracului de mult să-ți spun [ce știu]. Dar nu pot. Efectiv nu pot. Pentru că ceea ce știu e ceea ce sunt, nu-ți dai seama? Și nu-ți pot spune asta. Trebuie să afli singur. Sunt ca o carte pe care trebuie să o citești. O carte nu se poate citi pe sine pentru tine. Nici măcar nu știe despre ce e vorba în ea. Eu nu știu despre ce e vorba cu mine.
Este enorma tragedie a oricărui lucru din zilele noastre: flirtul. Flirt în loc de futut, scuză-mi duritatea. Tot ce faceți voi e să flirtați, și să vă țineți păturile pe un umăr, și să vă plângeți de moteluri. Și pierdeți singurul lucru care contează cu adevărat, să vă transformați întreaga viață... (pp. 177-178)
amuzantă?
blurbul de pe coperta 4 spune că-i „o carte colosal de amuzantă pe alocuri“. mie nu mi s-a părut. în afara unei scene, în care, părăsit de o posibilă partidă sexuală cu studentul în cauză, profesorul george falconer face o labă. apoi se culcă și moare. cu alte cuvinte, post coitum omne animal mortus est.
câteva teme
a) o temă dragă europenilor, a diferențelor dintre america și europa;
b) găsim, evident, tema minorității (autorul era el însuși homosexual);
și, desigur,
c) tema depresiei (tipice intelectualului universitar) însoțite de lipsa comunicării autentice - în lipsa dragostei pierdute -, depresie însoțită de lipsa unui scop în viață și cufundarea în rutina zilnică.
 |
| copertele a două ediții americane |
iar când gore vidal a spus că isherwood e cel mai bun scriitor de proză din limba engleză (tot din blurbul de pe coperta 4) era desigur tripat tare.
ps. felicitări lui tom ford care a creat, într-adevăr, un film de atmosferă, folosind acest roman modest.
