12 septembrie 2017

„romanul oxfordului“ de javier marías

javier marías
romanul oxfordului
(todas las almas)
editura univers, buc., 1999
 trad. tudora șandru-mehedinți
coperta de augustin ioan
toate sufletele

twitterezumat:
repertoar de bârfe cu englezi, cu marginalii filozofice

mai întâi trebuie să spun că, la prima lectură, acum vreo 10 ani, romanul m-a plictisit. acum însă, hotărât să reiau autori favoriți, m-am gândit să-i mai dau o șansă.
  • mai întâi am descoperit că obsesiile lui javier marías sunt cam aceleași: moartea, dragostea, coincidențele, pe cale le repetă sub formă de variațiuni - probabil să ne spună că, oricât ar scrie el, temele sunt inefabile. așa cum spune în îndrăgostirile:
E o carte și ceea ce ți se întâmplă în ea ți-e indiferent și uiți îndată ce o termini. Interesante sunt posibilitățile și ideile pe care ni le sugerează și ni le inoculează prin intermediul cazurilor lor imaginare, ni se întipăresc în minte cu mai multă claritate decât întâmplările reale și ținem seama mai mult de ele. (trad. lavinia similaru, îndrăgostirile, editura univers, bucurești, 2015, pp. 120-121)
  • mai apoi că titlul original al romanului, „toate sufletele“ (todas las almas) este unul ironic: este numele unui colegiu oxfordian (all souls). dar, cum întreg romanul încearcă să portretizeze trăsături ale oamenilor întâlniți în timpul unui stagiu de profesorat de 2 ani la oxford, poate însemna încercări de portretizare a sufletelor lor. 
  • romanul începe nostalgic, însă intră curând de-a dreptul în amintirea personajelor: portarul will care încurcă timpurile, trecutul cu prezentul; o femeie necunoscută din gara didcot; un om cu un câine șchiop pasionat de un scriitor obscur; scriitorul obscur însuși (john gawswort); o florăreasă; cerșetorii dandy de oford; profesorul cromer-blake; profesorul alex dewar inchizitorul imigranților ruși; profesorul (fost spion) toby rylands, specialist în sterne; 
  • există și umor burlesc: cum, ca profesor, povestitorul inventează etimologii fanteziste ale cuvintelor spaniole; cum o cină snoabă universitară, high table, devine un fiasco ridicol; cum punga de gunoi poate fi considerată reper al trecerii timpului; cum o anticăreasă are un zâmbet de sugrumător, cum o discotecă se umple de grăsane, ce caută distracție și cum una semi-grăsană îi face un sex oral. 
  • însă, dincolo de anecdoticul vieții universitare britanice, autorul încearcă și o poveste de dragoste:
Și, după ce voi fi plecat de aici, ce importanță va avea tot ce se întâmplă acum? N-o să las nici o urmă. Pentru mine e un teritoriu de trecere, dar e vorba despre o trecere suficient de îndelungată pentru a trebuie să-mi scoată în cale o așa-numită iubire în cursul trecerii mele aici. (p. 56)
poveste de dragoste care nu e eviscerată, ba chiar e stinsă brusc, pentru construirea unei alte povești, triste și nostalgice.
coperta ediției originale (1989)

în stilul lui javier marías, povestea este prilej de meditații fluviale pe fraze atent îngrijite, deloc bolovănoase, dar improprii totuși unei lecturi fără răgaz. literatura lui javier marías nu e una propice trenului, ci una de seară; după ce o citești, între veghe și somn, te pui pe câteva gânduri stârnite de cuvinte și te învârți în jurul lor până ce o plăcută amețeală te duce de mână la somn.
  • alte citate:
Ne condamnăm veșnic prin ce spunem, nu prin ce facem. Prin ce spunem sau prin ce spunem că facem, nu prin ce spun ceilalți, nici prin ce am făcut. (p. 26)
Adulții din vremea noastră sunt educați - suntem educați - pentru a fi tot copii. Pentru a fi emoționați de întrecerea sportivă și geloși din orice. Pentru a trăi veșnic în alarmă și a vrea totul. Pentru a ne teme și a ne înfuria. Pentru a ne pierde curajul. Pentru a ne supraveghea. Dintre țările noastre, Anglia a fost cea care a urmat cel mai puțin această tendință modernă, și până de foarte curând încă își mai bătea cu plăcere și asprime vlăstarii cei mai fragezi, cu devierile corespunzătoare cunoscute de toată lumea (sexuale) descoperite la cetățenii cei mai respectabili. (p. 75)
alte impresii despre carte am mai găsit doar la mihaela buruiană.

eu am mai scris despre alte romane ale lui javier marías aici:
- mâine, în bătălie să te gândești la mine
- îndrăgostirile
- și am mai povestit despre bărbatul sentimental.


javier marías, sursa foto


4 septembrie 2017

„îndrăgostirile“ de javier marías

javier marías
îndrăgostirile
 (los enamoramientos)
editura univers, buc., 2015
 traducere de lavinia similaru
 303 pagini broșate
twitterezumat:
să accepți o minciună te ajută să trăiești mai bine decât să scormonești după adevăr.

un volum cu intrigă destul de simplă: povestitoarea, redactor la o editură, se scoală după o noapte de amor și află că iubitul ei discută cu un dubios despre o crimă: chiar e implicat în ea, iar ea îl cunoaște pe cel ucis și pe văduva acestuia.
ce face?

în stilul proustian al lui javier marías, încep digresiunile, frazele ce nu se mai opresc și care te fac pe tine, cititor, să te gândești la aspecte care de obicei sunt atât de comune, că ai uitat demult să te gândești la ele.
sau nu te-ai gândit niciodată.
  • de pildă, ce s-ar întâmpla dacă, după ce ești declarat mort, te întorci și familia te-a uitat? (este subiectul povestirii lui balzac colonelul chabert). 
  • sau, ce faci dacă descoperi o crimă, pe criminal îl cunoști iar el îți spune că a avut un anumit motiv, care îi scuză oarecum fapta - îl crezi? cercetezi? sau treci peste, să nu distrugi alte vieți?
  • de ce ne dorim ca totul să se desfășoare la nesfârșit, iar când ne moare cineva spunem, ca macbeth, trebuia să moară mai târziu (she should have died hereafter)?
  • de ce nu ne place să recunoaștem că suntem victimele propriilor noastre povești? și că poveștile altora ne intră în conștiință fără să ne dăm seama și încep să facă parte din noi?
  • de ce suntem atât de fragili, de oricine poate să ne anihileze, să ne cucerească și scăpăm de această fragilitate doar dacă lăsăm orice altceva și ne consacrăm doar acestei lupte?
un scriitor dintre cei care merită să le citești cât mai multe cărți, deși unele teme se regăsesc, dar nu avem toți obsesiile noastre de care nu scăpăm? de ce ar fi rău să le sublimăm în cărți?

despre alte romane ale lui javier marías am mai scris aici:
- și am mai povestit despre bărbatul sentimental.

coperta ediție originale

despre acest roman a mai scris impresii doar ema cojocaru



3 iulie 2017

„lupta mea. cartea a treia“ de karl ove knausgård

karl ove knausgård
lupta mea, III: insula copilăriei
(min kamp. tredje bok)
editura litera, bucurești, 2015
traducere de roxana-ema dreve
 508 pagini legate
 coperta de andreea apostol
un volum mult mai slab decât primele două din ciclul lupta mea - (cred că până acum, al doilea e cel mai bun).

pentru că este vorba doar despre copilăria sa pe insula tromøya, în anii '70 ai norvegiei. nimic deosebit, stilul e unul obișnuit, realist, deloc întrerupt - ca în primele - cu mici inserții filozofice sau cu rupturi de timp, care să dea dinamism poveștii.

romanul românesc, despre aceeași perioadă muzici și faze al lui ovidiu verdeș este mult mai bun.

nu rămân decât incursiunile copilului în natură, lecțiile de înot, viața de familie, vizitele la bunici, accesele sale necontrolate de plâns (până târziu), primele experiențe erotice (mai întâi cu reviste porno, apoi cu colegele de școală).

cel mai interesant personaj al cărții este tatăl, profesor de literatură, extrem de sever, care, până la adolescență, prin severitatea sa, îi provoacă copilului o frică de nesuportat. este interesantă impostaza aceasta, asta în contextul volumului întâi, în care îi e prezentată moartea - în alcool și mizerie.

deși slab, nu pot spune că-mi pare rău că l-am citit și nu voi renunța să citesc următoarele trei romane: pe al patrulea tocmai l-am cumpărat.

despre celelalte volume am scris aici:
vol. 1: moartea unui tată
vol.2: un bărbat îndrăgostit

alte impresii despre volum am găsit doar la blogul lui costantin piștea.

coperta ediției în limba engleză


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...