Herta Müller: Cărtărescu a pierdut Nobelul pentru că e anarhist

Înainte de conferinţa de presă ce va avea loc în data de 27 septembrie la Bucuresti, scriitoarea de origine română Herta Müller, premiată anul trecut cu Premiul Nobel pentru literatură a declarat unei publicaţii literare germane că Mircea Cărtărescu a ratat la mustaţă câştigarea premiului, în favoarea ei. (Nota redacţiei: bună gluma doamnei Müller, chiar de atunci domnul Cărtărescu nu mai are mustaţă!)

Herta Müller a continuat cu faptul că, la puţin după primirea multrâvnitului Nobel, a aflat neoficial că motivul pentru care scriitorul român nu a luat premiul a fost descoperit recent de către Serviciile de Informatii ale Academiei Norvegiene Nobel: Mircea Cărtărescu a avut rude recunoscute ca active în cadul mişcărilor anarhiste din Europa.

Străbunicul acestuia de pildă, Witold Czartarowski, a ajuns în România după cunoscutul atentat asupra ţarului Rusiei Alexandru al II-lea. De asemenea, fratele geamăn al poetului, Victor Cărtărescu, a activat în cadrul Legiunii Străine, după care a contribuit la alte numeroase atentate anarhiste sub conducerea vestitului Errico Malatesta. Mircea Cărtărescu însuşi, a declarat scriitoarea germană, a recunoscut în ultima sa carte, Frumoasele străine, evident, sub forma de ficţiune, că a primit din străinatate un plic cu antrax din motive ciudate.

Scriitoarea a conchis că e posibil ca, dupa această descoperire a Academiei Norvegiene Nobel, România să piarda definitiv şansa vreunui Nobel pentru literatură. Facem menţiunea că, deşi s-a născut în România, doamna Herta Müller a primit premiul pentru operele sale din limba germană în care a înfierat sistemul comunist românesc. Câte ghinioane pe România, până şi în literatura! O aşteptăm pe doamna Herta Müller să o întrebam mai multe pe această chestiune în data de 27 septembrie.

de aici.

herta müller la bucureşti

deşi n-am citit nimic de, şi nici nu ştiu dacă o să, am de gând să mă duc la lectura publică de la atheneu - cine ştie? poate voi fi convins.

un film cu dreyfuss

farul singuratic
imdb

l-a luat ieri la scala pe adi -ca să nu meargă singur - la un film construit în jurul lui richard dreyfuss, intitulat lightkeepers. crezusem că este ecranizarea romanului omonim al autoarei americane jeanette winterson, dar se pare că nu. enfin, e o comedie simpatică, cu personaje de belle epoque - valurile mării, amor, bărbaţi, femei, cinici, thoreau. printre sute de blockbusteruri, macete şi alte 3D-uri, un suflu de aer proaspăt marin.

saitul filmului aici.

Dumnezeu = dragoste = bani = căcat

e din romanul
lanark - o viaţă în 4 cărţi

nu e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme - da' chiar, care-o fi aia? - şi nici cea mai ciudată, însă e o carte neobişnuită.

în primul rând că începe cu partea a doua, epilogul e înainte de ultimele capitole, chiar bibliografia e pe undeva prin cuprins. e uimitor ce joc literar face scriitorul scoţian, îşi dă toate sursele de la kafka, borges, disney, goethe melville, jung, eliot, freud, joyce până la cărţi necunoscute scoţiene. le face munca mai uşoară criticilor, care s-au grăbit să proclame carte cu superlative.

iată rezumatul cărţii, scris chiar de autor:

la început a fost copil, apoi şcolar, apoi mama i-a murit. a fost student, a încercat să lucreze ca pictor şi s-a îmbolnăvit rău. o vreme a pierdut vremea prin cafenele, apoi a căutat de lucru într-un institut. s-a combinat cu o femeie acolo, şi-a pierdut slujba, apoi a ajuns să locuiască într-un oraş foarte prost guvernat, unde i s-a născut fiul. femeia şi copilul l-au părăsit şi, fără nici un motiv a fost trimis într-o misiune la un fel de adunare. a fost greu la început, apoi uşor, pentru că devenise peste noapte o celebritate cu documente importante în servietă. femeile îl iubeau. (p.651-652)

două cărţi ale cărţii sunt oarecum normale, prezintă viaţa pictorului duncan thaw, de la copilărie la tinereţe - când pictează cu geniu neînţeles o frescă bisericească. într-un final moare şi se trezeşte, ca lanark, într-o altă lume - celelalte două cărţi - absurdă şi fantastică, un purgatoriu darwinist cu accente budiste, în care imaginaţia umblă în voie.

cam ăsta e conţinutul, şi din moment de îl descriu aici nu el e punctul forte - cel puţin din punctul meu de vedere.

ci importantă mi se pare viziunea lui gray, unică după părerea mea. avantajul său stă în faptul că e şi pictor, întreg romanul este profund vizual şi caută să întregească o imagine. ei bine, tot efortul scriitorului este în alcătuirea acestei imagini - imaginea vieţii şi a lumii sale - pe care nici el n-o înţelege.
pentru el, această carte e un roman total şi nu se poate să nu lase urme în fiecare cititor. e duium de metafore, de imagini, de gânduri intime, de frustrări. treci prin toate.
iar carţile despre purgatoriu sunt aşa de ciudate, că nici în science-fiction nu întâlneşti.

dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce suntem în asemenea hal? pentru că noi nu-l iubim pe Dumnezeu, ne batem joc de el şi-l dispreţuim. dar el ne iubeşte în continuare, fără să se uite la ce facem (p.419)

nu se citeşte greu, deşi e o carte laborioasă.

alasdair gray, lanark, editura polirom, iaşi, 2008, traducere de magda teodorescu, 720 pagini

saitul autorului aici.




poza de aici şi de aici.

ciclolectura

de aici.