pulp nazi

iată imaginarul revistelor pentru tinerii americani ai anilor '60: nazişti cu femei în neglije.

ţin minte că şi în românia, după '89, apăruseră nişte benzi desenate, dar comice, cu ceauşescu, cu minerii. parcă de valentin tănase, că tot s-a deschis muzeul de bandă desenată.

de aici.

un vademecum conspiraţionist

poate n-am făcut tocmai bine să citesc ultimul roman al maestrului semiolog după ce i l-am recitit pe primul, numele trandafirului. pentru că acest ultim roman mi s-a părut mai slab.

poate dacă eco şi-a propus ca pe 450 de pagini, romanţat, să descrie istoria serviciilor secrete din italia şi franţa din a doua jumătate a sec.19, fără îndoială că a reuşit. să işte un scandal despre idiosincraziile antisemite a acelor timpuri, a reuşit.şi după cum spune personajul său, "a fost un bun povestitor, ar fi putut să devină artist. din câteva urme construise  un loc magic, centrul obscur şi lunar al complotului universal." (p.437)

însă din punct de vedere literar însă, umberto eco a eşuat lamentabil. inspirat probabil de dumas şi sue, a avut - poate - în minte romanele populare pe care aceştia şi le-au însuşit cu succes. însă ceea ce la aceştia era aventură, la eco e erudiţie plictisitoare, pe care deşi o piperează cu psihologisme psihanalitice, nu reuşeşte s-o resusciteze.

simone simonini, un italian mizantrop, trăieşte încă din copilărie cu frustrări şi nedreptăţi. aşa că se hotărăşte să se comporte machiavelic, să intre în diverse societăţi secrete, pe fondul zădărnicirii conspiraţiei universale evreieşti. şi să falsifice documente despre toate acestea.

dacă în numele trandafirului, referinţele filozofico-livreşti intră unitar în intriga poliţistă, în cimitirul din praga, ele chiar uzurpă intriga, cititorul asistând la descrieri pseudo-istorice de istorie modernă. mişcarea lui garibaldi, asasinatele regale, afacerea dreyfus ş.a. sufocă acţiunea şi doar ironiile şi glumele auctoriale te fac să mergi mai departe. 

evident, demontarea surselor absurde ale antisemitismului european - de care trebuie să ne distanţăm ironic, altfel devenim simone simonini - e probabil mesajul cărţii - unul teribil de curajos în epoca corectitudinii politice şi a hiper-mediatizării holocaustului. ar putea fi un semnal de alarmă pentru conştiinţa fiecărui cititor bombardat clipă de clipă de mesaje mass mediatice. iar dacă, după lectura cărţii, cititorul îşi va da seama din ce anume - de fapt -  i se formează opiniile şi credinţele, meritul cărţii lui eco e unul foarte mare.

de reţinut:
cine nu are principii morale se înfăşoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea rasei. (p.348)

duşmanul, ca să fie uşor de recunoscut şi de temut, trebuie să fie în casă sau în pragul casei. (p.348)

dacă aurul este prima putere din lumea aceasta, cea de-a doua este tiparul. (p.211)

umberto eco, cimitirul din praga (il cimitero di praga), editura polirom, iaşi, 2010, traducere de ştefania mincu, 450 de pagini

coperta de radu răileanu 



alte impresii la andrei oişteanu, vlad bogos, mihnea măruţă, cristian teodorescu, doru.

pestilenţe intelectuale

am o nedumerire. 

mai intru din când în când prin anticariate, unde dau peste unii intelectuali de sex masculin care put de-ţi mută nasul. mi s-a întâmplat chiar să ies imediat din prăvălie, sufocat. chiar şi la lansări de carte poţi da peste aşa ceva, printre scriitori, traducători - sunt atât de neglijenţi, că nu vrei să ai de-a face cu ei, ba chiar cauţi motiv să fugi. desigur, politeţea te împiedică să spui ceva, ca să nu jigneşti.

ce nu înţeleg este de ce, oricât de săraci ar fi, oamenii aceştia, cei mai mulţi peste 50 de ani, nu-şi spală regulat trupul şi hainele şi nu-şi cumpără un deodorant. ştiu, sunt preocupaţi mai mult de spirit, dar totuşi.

dacă nu le pasă de ei înşişi, de ce le-ar păsa de ceilalţi?

suntem noi liberi? mill ar zice că nu

dacă cineva comite un act care dăunează altora, atunci există, cel puţin la prima vedere, elementele pentru a-l pedepsi prin mijlocirea legii sau, acolo unde sancţiunile legii nu se pot aplica fără riscul de a greşi, prin forţa oprobiului public. un om poate face rău altora nu numai prin actele sale, ci şi prin pasivitatea sa... (p.19)

sfera libertăţii cuprinde:

1. domeniul lăuntric al conştiinţei - avem?

2. libertatea înclinaţiilor şi a năzuinţelor - avem?

3. libertatea asocierii indivizilor (p.20-21) - ne asociem?

cine ar putea oare calcula cât de mult pierde lumea în cazul celor la care însuşiri intelectuale promiţătoare se împletesc cu o fire timidă şi care nu îndrăznesc să urmeze nici o linie de gândire curajoasă, viguroasă şi independentă de teamă ca nu cumva ea să conducă la ceva ce ar putea fi considerat potrivnic credinţei sau imoral?! (p. 47)

înclinaţia fatală a oamenilor de a înceta să mai gândească asupra unui lucru atunci când în legătură cu el nu mai subzistă nici o îndoială este cauza a jumătate din greşelile pe care ei le fac. (p.59)

să se lase libertate deplină de manifestare diferitelor caractere omeneşti, câtă vreme aceasta nu prejudiciază pe alţii. (p.74)

nici o cârmuire realizată prin democraţie sau prin mijlocirea unie numeroase aristocraţii nu a reuşit sau nu putea reuşi, nici în actele sale politice, nici în opiniile, calităţile sau în turnura spirituală pe care le încurajează, să se ridice deasupra mediocrităţii, cu excepţia cazului în care Mulţimea suverană s-a lăsat singură călăuzită (lucru pe care, în momentele sale cele mai bune, l-a făcut întotdeauna) de sfaturile şi influenţa Unuia sau Câtorva mai înzestraţi şi mai instruiţi. începutul tuturor lucrurilor înţelepte şi nobile vine şi trebuie să vină de la indivizi. (p.86)

despotismul obiceiului este pretutindeni obstacolul permanent ce stă în calea dezvoltării omului, aflându-se într-o opoziţie neîncetată cu acea înclinaţie de a ţinti către ceva care este mai presus de obişnuit, înclinaţie denumită, după împrejurări, spiritul libertăţii sau al progresului, al perfecţionării. (p.91)

john stuart mill, despre libertate (on liberty), editura humanitas, bucureşti, 1994, traducere de adrian-paul iliescu, 150 de pagini

coperta de ioana dragomirescu mardare

street delivery

unul dintre evenimentele care se asociază bucureştiului este street delivery, pe arthur verona.

mi-a plăcut întotdeauna să merg aici, e altceva decât aşa zisele evenimente culturale cu oameni înţepaţi şi discuţii metafizice. ce vreau să spun e că am întâlnit aici oameni faini şi evenimente interesante şi inedite, multe dintre ele livreşti.

deşi la ediţia aceasta nu sunt în bucureşti, urez evenimentului vreme bună!