drama em gente este termenul în portugheză al scriitorului fernardo pessoa şi înseamnă teatru în oameni vii, un fel de dramatizare cu avatari pe care a făcut-o el cu heteronimele sale. este ceea ce face şi alex leo şerban în acest microroman cu personajele din mintea sa. romanul ăsta te ameţesc de-a dreptul. eroii săi sunt fernando pessoa însuşi, dar şi heteronimele sale álvaro de campos, alberto caeiro şi ricardo reis, jorge luis borges, dar şi bucătăreasa sa sau celălalt borges (vezi povestirea omonimă).
buenos aires. borges nu a orbit încă de tot. i se citeşte pessoa iar el se gândeşte la unul dintre heteronimele portughezului. PFF!, ca o spirală de fum, se topeşte în văzduh. nu departe, franz osberg, un falsificator de artă, găseşte o scrisoare misterioasă. în cuprinsul ei, un şir lung de oooo-uri. ce va să zică toate acestea?
de la început, ştim că va fi amuzant, ne şi convingem repede. faptele se precipită, nici nu observi. ba observi însă mult, totul este extrem de vizual, în minte ţi se desfăşoară parcă un film mut, cu tăieturi bruşte de cadre. heteronimele îl stăpânesc pe pessoa, pessoa sare în viitor, 3 agenţi ai interpolului se ascund într-un buddha de ceară, pessoa are viziuni într-un fondue, borges face magnetism cu bastonul său de orb, dar şi álvaro de campos face magnetism cu portţigaretul lui, cafenelele se teleportează etc.
sensul cărţii?
nu este unul preaestetic, stilul e rece, borgesian.
ci sensul cărţii este unul, evident, ludic. autorul se joacă până la absurd cu pasiunile sale - cei doi mari autori, poe, dumas, agatha christie, dar şi buenos aires & lisabona, cinefilia -, dar mai ales cu Literatura.
deşi pe alocuri lucrurile se învălmăşesc ilizibil, microromanul lui alex leo şerban distrează copios, prin aluzii, enigme, vârtejuri verbale & vizuale, ironii, eruditisme, intertextualizări, miştouri, anacronisme, iar printre toate acestea parcă îl vezi pe simpaticul autor făcându-ţi complice cu ochiul, în timp ce trage din ţigară, pe terasa unei cafenele din argentina.
cum scria într-un comentariu aici, există, 2 postmodernitati: aia canonica, in care cei care imita/copiaza/pastiseaza cunosc modelele inspiratoare (vezi, in cinema, almodovar, tarantino, fratii coen etc), şi aia comică - în care cei care habar n-au de nimic descoperă zilnic america... romanul le acoperă, în mod delicios, în amândouă.
2 citate:
nu este unul preaestetic, stilul e rece, borgesian.
ci sensul cărţii este unul, evident, ludic. autorul se joacă până la absurd cu pasiunile sale - cei doi mari autori, poe, dumas, agatha christie, dar şi buenos aires & lisabona, cinefilia -, dar mai ales cu Literatura.
deşi pe alocuri lucrurile se învălmăşesc ilizibil, microromanul lui alex leo şerban distrează copios, prin aluzii, enigme, vârtejuri verbale & vizuale, ironii, eruditisme, intertextualizări, miştouri, anacronisme, iar printre toate acestea parcă îl vezi pe simpaticul autor făcându-ţi complice cu ochiul, în timp ce trage din ţigară, pe terasa unei cafenele din argentina.
cum scria într-un comentariu aici, există, 2 postmodernitati: aia canonica, in care cei care imita/copiaza/pastiseaza cunosc modelele inspiratoare (vezi, in cinema, almodovar, tarantino, fratii coen etc), şi aia comică - în care cei care habar n-au de nimic descoperă zilnic america... romanul le acoperă, în mod delicios, în amândouă.
2 citate:
- din punct de vedere vizual, cuvântul cerveau e o adevărată capodoperă. cele 7 litere sunt grupate în două buchete (cer şi eau) despărţite la mujloc printr-un V: cer înseamnă trei litere prezente în cuvântul creier din numeroase limbi de origine latină - de la cerebrum la cerebello - iar eau (cea mai uşoară combinaţie de vocale din franceză) înseamnă, în aceeaşi limbă, apă. iar în româneşte, "cer" înseamnă şi firmament - întrucât profeticul vis cu ochii deschişi al lui borges vorbea şi puţin româneşte... pe scurt: borges îşi numea creierul cerveau, întrucât cuvântul îmbina cerul cu latinescul creier şi cu franţuzeasca apă, încălecate la mijloc de un V, care Vine, eVident, din latinescul varicus (crăcănat).
- adevărul este că cea mai bună metodă de a ascunde ceva nu e încercarea de a reţine ori de a bloca infomaţiile - (parafrazându-l pe edgar allen poe, de a nu le ascunde deloc) până la urmă ele tot se scurg. cea mai bună cale de a le ascunde este aceea de a furniza prea multe informaţii. o inflaţie de informaţii. informaţii continue. informaţii conflictuale. informaţii compexe.
ps. era o bună idee să se fi publicat şi originalul romanului, în engleză, mai ales că la noi se citeşte angro în această limbă. s-ar fi găsit şi aici, după cum afirmă traducătoarea, jocuri interesante.
alex leo şerban, litera din scrisoarea misterioasă (the parlayed letter), editura polirom, iaşi, 2011, traducere de antoaneta ralian, e-book, 151 de pagini
aici
