bookfest

pentru mine, sâmbătă a fost ziua evenimentelor livreşti:

am întâlnit/cunoscut multă lume, de la sf-iştii de la cenaclu prospectart (care, apropo, şi-au făcut un sait mişto) - plus mihai-dan pavelescu, ştefan ghidoveanu, horia nicola ursu şi alţii - la cîţiva blogări - adina, doamna d, pantacruel, silviu - şi scriitori - lucian dan teodorovici, marius chivu, alex stefănescu, simona popescu, bogdan lefter, alex leo şerban, ernu (m-am salutat chiar şi cu cărtărescu, deşi nu ne cunoaştem:) ).

cât despre târg, mi-a plăcut - ca de obicei - standul editurii art, evident, nu mi-a plăcut aglomeraţia şi îngesuiala la cărţile adevărul, şi ignorarea anumitor promoţii - de pildă câteva volume de lux proust de la leda erau la 15 lei...

şi am păcătuit. deşi îmi promisesem să nu cumpăr nimic, am plecat cu 5 cărţi:(

poza e de la târg.

premiile usr pt proză

au fost alese următoarele romane:
daniel bănulescu, cel mai bun roman al tuturor timpurilor, cartea românească
virgil duda, ultimele iubiri, polirom
filip florian, zilele regelui, polirom
doina ruşti, fantoma din moara, polirom
eugen uricaru, cât ar cântări un înger, cartea românească
şi câştigătorul este...
doina ruşti, fantoma din moara, polirom.

ps. au hotărât: gabriel dimisianu (preşedinte), daniel cristea-enache, mircea a. diaconu, dan c. mihăilescu si cornel ungureanu (membri).
iată deci că voi citi un roman cu fantome...

scrisori către un tânăr cititor. scrisoarea II

motto:
nu e deloc uşor să înţelegi sângele altuia: urăsc pe cei care citesc din trândăvie.
friederich nietzsche

dragă prietene cititor,
am schiţat în prima scrisoare câte ceva despre scopul cititului şi câte ceva despre literatură ca artă, dar nu vreau să teoretizez prea mult, poţi lua cărţi de teorie a literaturii şi te-ai lămurit. sau nu.
vreau acum să scriu despre "cărţile scrise cu sânge", preluând termenul nietzscean de mai sus. acestea sunt, după mine, cărţile socotite îndeobşte mari, de valoare, "canonice", pe care numai tâmpiţii sau răuvoitorii le neagă, dar fără efecte pe termen lung. ele sunt cărţile scrise cu sânge - cu ore, zile, săptămâni, ani din viaţa autorului, ca să nu zic de efort. despre odiseea, don quijote, faust, casa umbrelor, doamna bovary, anna karenina, în căutarea timpului pierdut, ulise.

ce-ţi oferă ele?
totul, o lume aşa cum o vede autorul ei, raportându-se la cea pe care a trăit-o. o lume în care te invită să intri şi în care mii de oameni zic că merită. aşa că ia o lumânare şi intră. vei ieşi de-acolo altfel. nu ştiu cum, nu-ţi pot povesti nici despre mine cum am ieşit, dar îţi pot spune că am ieşit schimbat. ca după o experienţă reală. (în bine sau în rău, nu cred că aceste categorii se aplică aici, e o lume dincolo de aceste categorii "mundane".)

dar experienţa aceasta schimbătoare are un rol. pe care ţi-l asumi sau nu.
dacă ţi-l asumi, atunci începi să te pregăteşti pentru, iei lucrurile în serios. pe cont propriu, din păcate nimeni nu te învaţă să gândeşti sau să te bucuri în această nouă lume - nu te-nvaţă ei în cea reală, darmite. şi începi cu bazele.

de pildă, să luăm anna karenina. începi să citeşti cu atenţie. presupun că ştii cam ce se întâmplă, s-au făcut atâtea filme dar din care nu înţelegi mare lucru, de pildă tratează toate despre dragostea ei şi a lui vronski, în loc să trateze despre levin care, după mine, el e personajul principal - nu te-aşteptai, nu? te opreşti asupra cuvintelor, asupra frazelor ca să le înţelegi. te întrebi cum trăiau oamenii pe atunci, cum îi descrie tolstoi, iei seama la fiecare amănunt, toate laolaltă alcătuiesc viziunea autorului, poiecţia lui raportată la lumea în care trăia.
apoi începi să te întrebi. bunăoară: eu cum trăiesc raportat la oamenii aceia? sunt eu oare altfel? ei erau altfel? mie mi s-ar putea întâmpla astfel de lucruri? de ce nu mi se-ntâmplă sau ce pot face să mi se-ntâmple? mamă ce fain a descris tolstoi cutare scenă, m-a emoţionat mult. oare ce-a vrut să spună acolo? dar dincolo? am înţeles oare bine? cine are dreptate, anna sau karenin? sau tolstoi? tată, ce l-aş bate pe vronski...

asta e ceea ce înţeleg eu a citi. când iei apoi o carte mai recentă, să luăm bunăoară franny şi zooey a lui salinger. ce întrebări îţi pui? eu mi-am pus de pildă, ce-a fost asta? ce-a vrut oare să spună că eu n-am înţeles. aş fi fost eu oare franny? şi dacă aş fi fost, ce-aş fi făcut? nu prea m-am lămurit. dar poate alţii au descoperit altceva, dar pân-acum puţini au reuşit să-mi spună.

vorbeam despre rol. dacă nu ţi-l asumi, atunci citeşti, cum spunea nietzsche, din trândăvie şi cum spunea eliade, belfereşte. te laşi în voia cuvintelor, a acţiunii, îţi place cum se termină, ce cuvinte a folosit autorul, cum a descris decorul, personajele, închizi cartea şi gata. a doua zi ai uitat de carte. aşa am citit eu codul lui davinci. într-o noapte. testul belferelii este următorul: dacă peste un an vrei să spui ceva despre acea carte, îţi vine şi altceva în minte decât că X (personajul principal) a făcut Y?

dar care este acest rol, al experienţei aceasta schimbătoare? păi rolul este de a se lăsa urmată activ, adică dacă te laşi schimbat. căci orice schimbare se face greu, cu efort, e un lucru comun, dar acest "efort" e prinosul tău - în afară de cel al preţului cărţii - "sângele " pentru aceia care ţi-au dat cartea: cititorul, editorul sau prietenul care ţi-o recomandă, lumea.

dar marele pericol, după cum spune un mare critic american, harold bloom, nu este că aceste cărţi scrise cu sînge nu mai sunt citite, ci că nu mai ştii cum să te fereşti de celelalte kitsch.
dar despre asta în altă scrisoare.

cu la fel de mare prietenie, dragos

ziua lu' bloom

ieri fu bloomsday, ziua (1904) în care se petrece ulise şi în care joyce şi-a întâlnit nevasta.

poza de aici. noroc cu adina, care mi-a amintit.

farmecul ne-discret al anodinului

nu. nu pot spune că scriitoarea corina sabău nu ştie a scrie. că nu reuşeşte să extragă din faptele anodine familiale/familiare proză bună, cu ochii unei fetiţe de 12 ani, printr-un stil alegru, pertinent şi neobişnuit de firesc. probabil că dacă ar fi publicat ultimele 50 de pagini ale romanului blocul 29, apartamentul 1, într-o antologie, m-ar fi cuprins chiar entuziasmul.

şi mai e un motiv pentru care n-aş alege-o pe Nico "prietena mea cea mai bună" într-o compunere şcolară. teama că ceilalţi ar putea intui ceva din întâmplarea din scara blocului. cred că aveam până în şapte ani când m-a tras după peretele unde număram când ne jucam de-a v-aţi acunselea şi m-a cuprins cu ochii ei de chinezoaică. dintr-o singură mişcare şi-a ridicat rochia, o rochie galbenă, brodată pe piept cu toate culorile, şi, fără să mă slăbească cu privirea, şi-a tras chiloţii. "uite, pizdulicea mea!" mi-a spus cu voce alintată. (p.101-102)

dar corina sabău exagerează. romanul este prea lung, cele 50 de pagini se lungesc împătrit, şi, ca cititor, găsind şpilul, degeaba cauţi ceva în plus, dincolo de viaţa de apartament a celor doi bunici şi a copiliţei nu găseşti nimic. de ce l-ar interesa pe cititor cum se plimbă bunica pe la film îmbrăcată în haine second hand, cum se râcâie cu bunicul, cum cade la pat şi, în cele din urmă, moare. deşi cum aminteam, ultimele 50 de pagini, cu moartea bunicii, sunt cele mai bune.

deci iar o ia pe arătură, nu se poate abţine [bunica]. să plec şi să n-o mai văd niciodată, să întâlnesc om după om şi, cu fiecare nouă întâlnire, s-o mai uit câte puţin. şi, mai ales, să-mi iasă din cap că în spatele ochilor înfundaţi se întâmplă cine ştie ce lucruri, că viaţa pe care o aspiră ea e de calitate superioară. (p.122)

nu sunt răutăcios şi nu spun că tema cărţii e iar copilăria în (post)comunism, cu viaţa la bloc, minimalism etc. etc. - şi asta pentru că există personajul cochetei bunici.

corina sabău, blocul 29, apartamentul 1, ed polirom, iaşi, col. ego.proză, 2009, 196 p

hm. iar ecranizare?

se pare că s-au apucat să ecranizeze drumul lui mccarthy. nu cred că-l voi vedea, pentru simplul fapt că miza e una literară, nicidecum cinematografică.