aseară, la cenaclul recitiri de luni din absinteria sixtină - pe care îl moderez de ceva vreme :) - a fost un mic party (sau, mă rog, multă băutură, multe discuţii, şi - datorită mie :) - puţin dans).
dar înainte am asistat la ceva tare romantic: în timp ce-l ascultam pe alin farcaş citind o poezie proprie, deodată a căzut în genunchi şi şi-a cerut - evident, aşa era poezia - în căsătorie logodnica, pe cristina, şi ea prezentă. apoi inel, şampanie, felicitări...
iată cum, încă o dată, ficţiunea slujeşte realităţii. poate pentru prima dată, la un cenaclu literar.
a scris şi gabi macovei aici.
22 decembrie 2009
21 decembrie 2009
vai! nemira a dat faliment!
moşu' vine cu veşti proaste: am aflat că nemira a dat faliment. sper că asta va însemna doar o reorganizare judiciară şi va renaşte din cenuşă ca şi acum câţiva ani! de aici.
l.e. - da, am inteles că nemira de acum este nemira publishing house. iar ştirea falimentului se referea la vechea societate. deci fain, nemira nu a dat faliment!
18 decembrie 2009
scrisorile adevărate
acum doi ani, o ciudată dorinţă m-a făcut să scriu cu pixul unor veri din america vreo două scrisori, pe care le-am trimis prin poştă...n-am scris multe scrisori la viaţa mea, dar cele pe care le am îmi sunt tare dregi atunci când le mai culeg din colţul sertarului unde sunt.
constat cu amar că nimeni nu mai scrie azi scrisori. nimeni nu mai trimite felicitări, decât poate oamenii mai vârstnici... de cărţi poştale nu mai zic... unii au uitat ce mai sunt alea...
acum toată lumea scrie imeiluri. total incomode, aruncate-ntr-o arhivă, nemaideschise poate niciodată. mesaje la repezeală, conciziune, grabă. între două clicuri, o urare scurtă de sărbători sau o felicitare electronică, eventual sonoră te scapă de obligaţie...
s-au dus vremurile când te aşterneai să scrii o scrisoare, în care te chinuiai să spui cât mai expresiv cele ce ţi s-au întâmplat, unele îţi luau zile, era bucata aceea de hârtie, unii o parfumau, împăturită, plicul... acolo poate şedea la locul ei o dragoste mărturisită, un dor nebun, o bârfă meschină. toate retrăite de câte ori le deschideai. mulţi reciteau la bătrâneţe scrisorile de-amor de-odinioară şi redeveneau ca prin minune tineri... scrisoarea ca miracol.
poşta era o instituţie respectată, poştaşul era prietenul care-ţi aducea veştile bune, parcă făcea parte din scrisoarea însăşi.
păcat. poate vor fi unii care nu vor scrie niciodată o scrisoare. o scrisoare adevărată. şi sper că nu voi ajunge ca nu ştiu ce personaj din ultimul capitol (knut hamsun) care-şi scria singur scrisori...
17 decembrie 2009
16 decembrie 2009
cărţile cool(t) ale adolescenţei lor
ce mai citesc tinagerii (adică adolescenţii) americani. iată trailerele celor două cărţi:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
