nu regret c-am urmat recomandarea lui marius chivu (a cărui părere e aici) de-a pune mâna pe cartea lui cristian teododrescu, pe care-l cunoşteam de departe, de la câteva lansări din defuncta colecţie cotidianul. personajul mi s-a părut ceva neutru.
dar scriitorul cristian teodorescu scrie extraordinar! faţă de ce-am citit în ultima vreme, scrisul lui teodorescu e... n-am cuvinte. poate zilele regelui l-ar egala stilistic.
am trecut de sute de ori prin gara medgidiei, oraş natal al lui teodorescu. dar nu mi-am închipuit că-mi va fi dat să-i cunosc oamenii şi istoriile/istoria lor, aşa cum (le-)am cunoscut citind această carte. dacă aracataca/macondo va rămâne prin garcia marquez (prima referinţă care-mi vine-n minte), oraşul dobrogean va rămâne prin medgidia, oraşul de apoi. ba chiar, mie cartea aceasta mi-a plăcut mai mult decât a columbianului.
nu e foarte complicat!
afli povestiri mici, a 2-3 pagini fiecare, cu întâmplări aparent banale, dar excepţionale pentru aceia ce le trăiesc. fiecare amănunt contează şi nu plicitiseşte, întâmplările sunt pline de farmec! cuvintele se-nşiră ca la ion creangă, c-un aşa firesc, că nici nu zici c-au ieşit din mintea unui scriitor, absolvent de litere, scriitor la gazetă.
îţi închipui lesne cî ai în faţă un moş sfătos ce şade pe-o buturugă şi-ţi povesteşte cu mult dor de-ale vieţii valuri. paul cernat zice bine aici că "fiecare secvenţă e narată tacticos, pe un ton complice de tacla, cu naturaleţe, sobrietate comprehensivă şi un zâmbet mucalit în colţul gurii."
un cârciumar parvenit şi ospătarul său, un primar, o doctoriţă evreică, un imam erudit şi celebru, un şef de gară, un moşier, ceva curve, legionari şi apoi comunişti, tineri şi bătrâni joacă o comedie umană într-un orăşel de provincie românesc. doar dacă eşti rău intenţionat nu prinzi drag de toţi. mie mi-a amintit foarte mult de ştefan bănulescu.
dar mai uşor cu superlativele, dragoşe! că nu-ţi prea stă în fire! şi aici aduc în discuţie coperta patru care reclamă cum că nu s-a mai scris aşa ceva în românia... hm!
[birjarul] era însurat cu o bulgăroaică pe care o adusese din silistra. bulgăroaica, nimic de zis, îşi mai făcea din ochi cu turcii din cartier, ori că aşa i se părea lui grigori. o bătea cel puţin o dată pe săptămână, cu biciuşca lui neagră de piele. când nu mai putea să rabde, fugea iovanca prin curte, mai îmbrăcată, mai dezbrăcată, cum se nimerea. făceau turcii galerie de peste gard. dacă grigori era aprins rău, se lua după ea prin curte. (p.93) alte fragmente pe aici.
mesajul cărţii pentru mine - bârfa românească scrisă bine se face capodoperă. şi oare-a scris cristian teodorescu capodopera sa? eu aşa aş zice! şi mai zic că el poate nici nu ştie.
cristian teodorescu, medgidia, oraşul de apoi, editura cartea românească, bucureşti, 2009, 276 pagini coperta de radu răileanu
