nu rataţi

enciclopedia britanică, vinerea, la chioşcuri, 15 lei pe volum!

o carte de-o lume adorată

prima dată auzii de carte pe lista de bestseller-uri ale celei mai mari reţele editoriale din lume, random. curios din fire, aflai că e ceva cu auschwitz. dar în ziua de azi ceva nou despre auschwitz? hm.

iar când am aflat că romanul e pe multe liste de cărţi ale deceniului, trebuia să-l citesc!

primul volum despre care scriu acum este unul bun. o mulţime de locuitori ai parisului îşi fac bagajele să plece din paris, de frica bombardărilor si a ocupaţiei nemţeşti.

- e un exerciţiu interesant ăsta, să laşi toată agoniseala ta de-o viaţă de izbelişte şi să iei ce-ncape-ntr-o valiză şi să pleci. să pierzi tot şi s-o iei de la capăt - e printre cele mai mari probe de caracter. câţi dintre cei ce-au adunat bunuri, case, bogăţii, certificate etc. pot rezista să n-o ia razna lăsând tot ca să ia cu ei doar pe ei înşişi? -

evident, astfel de evenimente sunt suportate diferit, astfel de evenimente despart oamenii sau îi adună - îi transformă. luându-şi-l drept maestru pe Tolstoi care descrisese şi el exodul ruşilor din moscova, irène némirovsky are darul de a nu se implica în opiniile personajelor cărora ea le dă dreptate: un burghez intelectual, un şef de bancă, o familie de funcţionari, un adolescent, o vampă, un soldat rănit, nişte orfani, un preot alcătuiesc galeria oamenilor aflaţi în furtuna ocupaţiei nemţeşti. fiecare are viaţa lui, raţiunile lui, lumea lui. fiecare e transformat, într-o măsură sau alta, de evenimente. iar némirovsky are talentul de-a scrie despre asta.

cei care-l înconjurau, familia, prietenii, îi trezeau un sentiment de ruşine şi furie. îi văzuse pe drum pe ei şi pe cei asemena lor, îşi amintea maşinile pline de ogiţeri care fugeau cu valizele los scumpe şi cu nevestele lor fardate, îşi amintea funcţionarii abandonându-şi posturile, politicienii care, cuprinşi de panică, pierdeau pe drum documente secrete, dosare, fete tinere care, după ce-au lâns cum se cuvenea de ziua armistiţiului, se consolau acum cu soldaţi nemţi. "şi nimeni nu va şti asta, se va crea în jurul acestei poveşti o asemenea conspiraţie a minciunii încât se va face din ea o pagină de glorie din istoria franţei. o să ne batem cu pumnii în piept şi-o să gasim numai fapte de devotament şi de eroism. Dumnezeule! Câte-am putut vedea! uşi închise la care băteai degeaba ca să ceri un pahar cu apă şi refugiaţi care jefuiau casele; peste tot, de-o parte în alta, numai confuzie, laşitate, vanitate, ignoranţă! da, suntem superbi!" (p.214)

urmează volumul doi, despre lagăr.


irène némirovsky, suita franceză, exodul. 1940, editura paralela 45, piteşti, 2006, traducere lucian pricop, 278 p. coperta de andrei mănescu

premiile muşat

ieri au fost acordate premiile observatorului cultural, după unii, unul dintre cele mai prestigioase din ultimii ani. dacă anul trecut am participat la gală şi mai citisem câte unele dintre cărţile premiate, acum am fost luat prin surprindere. n-am citit nici una.

debut: andrei terian - g. călinescu. a cincea esenţă, editura cartea românească
poezie: alexandru muşina, regele dimineţii, editura tracus arte
critică/ istorie literară/ teorie literară: george ardeleanu, n. steinhardt şi paradoxurile libertăţii, editura humanitas
proză: matei vişniec, sindromul de panică în oraşul luminilor, editura cartea românească
varujan vosganian, cartea şoaptelor, editura polirom
eseu/ memorialistică/ publicistică: marius oprea, şase feluri de a muri, editura polirom

premiul cititorilor: varujan vosganian, cartea şoaptelor
premiul „gheorghe crăciun“ pentru opera omnia: radu cosaşu

nu comentez. am o curiozitate faţă de cartea lui vişniec.

o nouă carte a lui philip roth

mi-aduc aminte cum, răsfoind prima carte tradusă la noi de philip roth, complexul lui portnoy prin '98, am rămas siderat de titlurile capitolelor nebun după pizdă sau pur şi simplu laba. citeam deci ceva rar, aşa c-am cumpărat cartea. a fost mişto, tare amuzantă despre un adolescent evreu ce-şi retrăieşte adolescenţa şi tinereţea pe canapeaua unui psihiatru.

de-atunci n-am mai citit nimic de el, deşi harold bloom - un critic/cititor care mie-mi place foarte mult -îl consideră the best writer in america today, alături de delillo, pynchon şi cormac mccarthy.

nici asta n-o citeam dacă n-o primeam de ziua mea de la ciprian. aşa c-am purces. m-aşteptam la acelaşi mişto, dar nu. aceeaşi savoare a povestirii, dar mai aşezată, potrivit înţelepciunii acumulate odată cu vârsta personajului/autorului.

pe scurt, intriga nu e mare lucru: un bătrân scriitor ajunge în new york şi cunoaşte un cuplu. se îndrăgosteşte de femeie. în paralel, din cauza acestei femei cunoaşte şi un biograf obsedat de secretul unui alt scriitor, modelul din tinereţe al bătrânului.

"oare cantitatea de suferinţă alocată unui individ nu este îndeajuns de teribilă şi aşa, fără amplificarea ficţională şi fără a conferi lucrurilor o tărie care în viaţa reală e efemeră şi uneori chiar invizibilă? pentru unii nu. pentru unii - foarte, foarte puţini - această amplificare, apărută şi crescută în mod neclar din nimic, constituie unica lor certitudine, iar netrăitul, presupusul, odată aşternute în întregime pe hârtie, reprezintă o viaţă al cărei înţeles ajunge să conteze cel mai mult." (p.148)

ce mi-a spus mie cartea?:

că atunci când îmbătrâneşti şi nu mai înţelegi lumea care te înconjoară, oricât te-ar trage aţa să petreci tinereşte, e mai bine să te retragi asemenea eremiţilor indieni (în viaţa unui brahman, după etapele formării, şi cea de cap de familie, urma ascetismul) pentru a-ţi pregăti sfârşitul.

mi se pare dramatic personajul lui roth, rupt între dragostea faţă de tânără, infirmităţile vârstei - cancerul de prostată, incontinenţa - şi datoria faţă de vechii prieteni şi faţă de fostul său maestru literar. mi se pare o lecţie pe care să o învăţăm din timp, înainte de-a ajunge acolo.

cam atât. oricum, un roman mai slab decât complexul lui portnoy, dar mult mai bine scris. deh, experienţa!

"sfârşitul e atât de imens, încât e o poezie în sine. nu e nevoie de multă retorică. ajunge s-o afirmi cu simplitate." (p.153)

şi fragmentul de aici.

philip roth, fantoma iese din scenă, editura polirom, iaşi, 2010, 286 pagini, traducere de cristina panaite

coperta de laurenţiu midvichi

am plâns fără să râd

marea dinlăuntru

unul dintre cele mai dure filme pe care le-am văzut, mai dur chiar decât scafandrul şi fluturele. şi cred că, pentru demnitatea lor, unor oameni ar trebui să li se permită să moară. într-o societate laică, adaug.

un film bun, cu viziune, cu poezie, cu talent artistic. ca şi primul film de amenábar, agora. nu vreau să spun mai mult, decât că e de văzut de către orice om. câtă vreme e viu. eu am plâns, deci sunt viu.



şi-am aflat că pentru un părinte, un singur lucru e mai greu decât moartea unui fiu: ca fiul să vrea să moară.

Tell me why this world is a mess
I thought you always tried your best
Tell me what I’m ought to do
Maybe you should do it too

Tell me why they’re sleeping alone
No house no where to call a home
Tell me what I’m meant to see
Won’t you stop preaching at me

And I wanna see what it’s all about
And I wanna live, wanna give something back
Don’t tell me that it’s over
It’s only just begun
Don’t tell me that it’s over
Or that this song is sung
The song is sung

All the money in the world
Would never slit all the wrongs to right
All the fire in the world
Would never set my heart alive

I dream of a day when it’s all gone away
And the sun is shining bright
I dream of a day when it’s all gone away
But dreams are for night

And I wanna see what it’s all about
And I wanna live, wanna give something back
Don’t tell me that it’s over
It’s only just begun
Don’t tell me that it’s over
Or that this song is sung
The song is sung

Don’t tell that it’s over
Please I’m on my knees I’m beggin you to stop
It’s over please I’m on my knees I’m beggin you to stop

And I wanna see what it’s all about
And I wanna live, wanna give something back
Don’t tell me that it’s over
It’s only just begun
Don’t tell me that it’s over
Or that this song is sung
The song ïs sung