of!

a murit şi saramago!...

decadentissimo sau enciclopedia decadenţei

am simpatizat cu jean des esseintes nu prin sofisticăria, estetismul sau nevroza sa, ci prin obstinaţia cu care căuta plăcerea.
sictirit de natura din jur (mai ales cea umană) - romanul a fost tradus în engleză against nature - des esseintes îşi vinde castelul prăfuit şi se mută la periferie. aici se-nconjoară de felurite obiecte şi trăieşte din savoarea lor şi din amintiri. din păcate, e impotent.

huysmans începând cu acest roman bate în cuie modernismul, proclamă libertatea prin plăcere estetică, precursor al lui proust şi wilde, cultivă hedonsimul ca dispreţ bla-bla-bla.

dar deşi pare teribil de serios şi sofisticat, de peste tot curge o ironie fină, ca polenul.
de pildă, cumpără o ţestoasă căreia-i împodobeşte carapacea cu pietre preţioase doar ca s-o admire târându-se pe covorul oriental. şi broasca moare.
de pildă, se cuplează cu o acrobată bărbătoasă pentru că-i place să fie dominat, dar dă de o neroadă. aşa că trece la un licean.

• de pildă, iubeşte literatura latină - petronius, apuleius, commodius - dar ajunge repede la literatura franceză.
• de pildă, iubeşte tabloul lui gustave moreau (salomeea) - o pictură subtilă, preţioasă, scăldată în antică visare, într-o corupţie veche, departe de moravurile noastre (p.41) - dar trece repede la gravurile ciudate ale lui goya.

• de pildă, corupe un minor doar ca acesta, cuprins de patimi, să se răzbune apoi pe societate - fă-le altora ce nu vrei să-ţi facă ei; cu maxima aceasta vei ajunge departe - dar acesta îl lasă baltă.
• de pildă, iubeşte pe schopenhauer, ce predică neantul existenţei, avantajele singurătăţii, avertizând menirea că, orice ar fi făcut, spre orice s-ar fi întors, avea să rămână nefericită (p.63), dar consumă evantaie de parfumuri şi orgi de gusturi.
• iubeşte pe baudelaire, verlaine şi mallarmé, poe, d'aurevilly, villiers - dar numai operele bolnave, consumate şi iritate de febră.

cu alte cuvinte, eroul nostru îşi ia de fiecare dată ţeapă, nu reuşeşte să facă nimic, şi nu-i rămâne decât să se-ntoarcă, sub lentila sa estetă - la o viaţă comună.

rezumatul înţelepciunii umane este să lungeşti cât mai mult lucrurile; să nu spui niciodată un "da" hotărât; fiindcă nu poţi manevra generaţiile decât atunci când le faci să-şi pardă vremea fără rost. (p.125)

joris-karl huysmans, în răspăr, editura univers, bucureşti, 2008, traducere de iulia bodnari şi irinel antoniu, 158 pagini

tabloul este pictat de gustave moreau, salomeea (1876)

mcsweeneys, adică altceva

pe urmele unei informaţii din cartea luminii incandescente, personajul smiley se urcă pe un vârf înalt, întinde mâna în sus şi purcede să decojească azurul, găurind o bucată de cer şi pătrunzând astfel drept în casa lui salvador plascencia, autorul însuşi, acum placid şi nemainteresat de romanul pe care tocmai îl scrie. doar are şi el nefericirile lui amoroase.

închipuieşte-ţi că unei femei din hârtie nu-i place să taie gurile bărbaţilor care-i fac sex oral. aşa că trebuie să-şi umezească de fiecare dată fofoloanca tipărită. cât e de nefericită, cum sunt şi celelalte personaje, aşa că iată-le pornind război cu autorul.

noi am pornit la război împotriva unei poveşti, împotriva istoriei pe care o scrie scriitorul. am crezut că tăcerea e cea mai bună armă cu care ne-am putea opune curiozităţii scriitorului, că tăcerea noastră îl va readuce la tăcere şi pe scriitor. (p.183)

imaginaţia strânsă între coli m-a lăsat paf, cartea începe de două ori, are planuri mii, încrenguite ludic din mintea autorului: profeţii, tehnologie, albine, salate, amoruri, neputinţe, destine, rita hayworth, pagini oarbe, pagini chioare, un sfânt face wrestling, un copil nostradamus.

chiar dacă ştia data şi ora la care mama sa avea să moară, Copilul Nostradamus n-a spus nimic. în ziua în care mama lui şi-a dat ultima suflare, o marţi cu vreme destul de plăcută şi umiditate atmosferică scăzută, înainte ca ea să apuce să iasă din casă, Copilul Nostradamus a atins-o pur şi simplu pe palmă, transmiţându-i următorul mesaj: "Mamă, te iubesc". ea s-a întors trei zile mai târziu într-un coşciug din lemn de cireş, cu o jerbă de garoafe şi un grup de măicuţe cu mătănii care veneau în urmă. (p.146)

mcsweeneys este o editură americană ce publică proză experimentală / de avangardă. aici şi-a publicat tânărul scriitor de origine mexicană romanul the people of paper apărut în 2005 şi repede tradus la nemira în următorul an. din marketing deficitar sau din neinteres cititoricesc, a ajuns la reduceri. 10 lei.
evident, nu scăpaţi!

salvador plascencia, oameni de hârtie, editura nemira, bucureşti, 2006, traducere de anca stoiculescu

saitul autorului aici.
un interviu cu autorul aici.
pozele reprezintă 2 file din manuscrisul autorului.

alte recenzii la iulian şi liviu drugă.

la recitiri, workshop

azi la ora 19:00 ne intalnim la absinteria sixtina sa muncim cu cuvintele distrandu-ne, in cadrul cenaclului recitiri. v-astept!

bookfest

dacă îl compar cu ediţiile anterioare, mai puţin aglomerat şi mai ordonat. ceea ce e bine, mi-aduc aminte de gaudeamus-urile de la sala radio. aer condiţionat, călcături pe bombeu mai puţine, oameni care mai mult asistă la lansări decât cară saci de cărţi. adică cititori mai educaţi. poate de criză.

editurile, în criză, s-au dovedit imune. s-au gândit că nu e bine să facă reduceri. ce dacă se cumpără puţină carte din librărie? să se cumpere puţină şi la târg. s-a mers pe 10 - 15%, art nu a redus nimic, doar paralela 45 a îndrăznit un 35%, şi-a mai scos şi-o nouă ediţie shakespeare în ciuda tuturor.

se pare că de miercuri până vineri a bătut doar aerul condiţionat, nu şi cititorii...
oricum, mai e timp până editurile se vor gândi şi la nişte strategii de business. cu cartea. în criză. le doresc succes.

io nu mi-am luat mare lucru, noul liiceanu şi un vila-matas. dar mai ales un mult căutat album de vladimir zamfirescu.

felicia înainte de toate

o tipă pleacă din românia, unde a venit să-şi vadă părinţii, în olanda, unde locuieşte. asta e povestea.

în conflictul subtil dintre o mamă bătrână băgăreaţă limbută firoscoasă teribilă incorigibilă şi o fiică stresată şade miezul ascuns, ca fragmentul colonelului din ilie cazane, în povestea banală.

după ce vezi filmul, te întrebi cine are dreptate. mama sau fiica? niciuna? eu am pariat pe fiică, dar ştiu că atunci când voi avea 60 de ani, voi paria pe mamă. realizatorii filmului ne spun că lucrurile nu sunt aşa de simple, e greu de discernut, însăşi fiica trece "graniţa" dintre dragoste şi manipulare cu fiul ei.

şi aşa cum mama nu-şi va opri manipulările fireşti, tot aşa fiica nu se va opri în a-şi petrece următoarele concedii la ai ei.

filmul mi-a plăcut! fain monologul feliciei (ozana oancea). admirabil rolul mamei (ileana cernat) care cred că de fapt e o mamă bună. nu am înţeles, în schimb, care era rolul lui şuşu şi al taximetristului în poveste...



ps. mulţumesc pentru invitaţie la proiecţia specială.
saitul filmului aici.