ce mai înseamnă constanţa (şi alte oraşe...)

dragoş c

după 10 zile de concediu la constanţa, de-acum o săptămână, constat că pentru mine oraşul nu mai reprezintă nimic, în afară că aici sunt mama şi tata. am ieşit din casă rar, am stat mai mult în vizuina camerei mele construită demult - singura sinonimă copilăriei şi studenţiei pierdute. noi sunt calculatorul, filmele fără număr, postările pe blog şi lecturile rahitice. numai câteodată briza mirosind a mare furişată pe geam aducea constanţa la mine.

trecerea întâmplătoare pe lângă cazinoul de pe faleză descuamat şi bătut de valuri rezumă stadiul prezent al oraşului - toate vestigiile trecutului ce-amintesc cele câteva clipe de glorie stau în paragină. la fel, clipele de glorie ale copilăriei şi tinereţii mele. acum oraşul e altul, unul de tranziţie, plin de oameni neinteresa(n)ţi, venetici familişti cu burţi şi maşini şi copii şi buleli şi viaţă tristă, în contrapondere cu câţiva ciocoi tineri fericiţi în maşini decapotabile - aşa cum viaţa mea e alta, de bucureştean intelectual frustrat în căutarea mulţumirii de sine.

doar că, spre deosebire de oraş, ce şi-a lăsat trecutul în urmă, uitându-l, eu îl duc tot timpul cu mine, fericit undeva pe-acolo.

alte mărturii despre alte locuri:

[zum, din Berlin, Germania]
HU Berlin, Institutul de Fizica – la marginea orasului, aproape nestiuta [ajungi acolo daca ai prieteni matematicieni, fizicieni sau psihologi, daca ai treaba la biblioteca din zona – foarte misto, apropo – sau daca te incumeti o data pe an, in noaptea lunga a stiintelor], cladirea asta a primit ceva premii si a starnit admiratie si ura. daca aveti drum la Schoenefeld, opriti'va cu vreo doua statii inaintea aeroportului si plimbati'va un pic, e un 'orasel' ciudat si ultra-modern pe care foarte putini vizitatori ai Berlinului ajung sa'l vada:

[diacritica, dintr'un codru Germanic]
casuta lu' Alba–ca–Zapada. Sau a lu' mamaia lu' Scufita Rosie. sau poate a lu' tanti care poftea la Hansel si Gretel, mai stii... de poveste, oricum:

[delaskela, din Bucuresti, Ro]
1927: atenuat, lipsit de chef, purtat de apele unui plictis fara iesire, imi beau cafeaua privind de pe balcon aceasta cladire veche, anonima, tacuta, de o solemnitate usor ponosita:

[alex marx, din Orléans, Franta]
Hôtel Cabu, mic bijou al celei de'a doua Renaissance française – perioada puternic marcata de stilul magnanimului rege Henri II – si prima cladire de acest gen din Orléans. edificiul a fost ridicat in 1548 de arhitectul Jacques Androuet du Cerceau pentru un avocat, maitre Philippe Cabu, al carui blazon e vizibil pe fatada. dupa legenda [sau dupa gurile rele] hotelul ar fi gazduit'o prin 1549 pe Diane de Poitiers, favorita regelui timp de vreo doua decenii..

[inczeklara, din Sud]
less is more:

[adinab, din Timisoara, Ro]
construita la inceputurile cartierului Fabric din Timisoara, se spune, mai precis in zona Printul Turcesc, cu un destin partial neaflat: de pe la 1920 se stie ca a fost vila unui farmacist evreu
foarte bun la suflet, ca avea o curte mare si plina de tei si ca peste acea curte au fost construite bine dupa 1950 casutele de pe partea drapta a strazii Inocentiu Micu Klein, ca dupa confiscarea de comunisti si fuga/vinderea in Israel a familiei farmacistului a fost locuita de orfanii unui institut, care au ars tot parchetul pentru a se incalzi, si ca apoi a fost si e locuita de familia unui notar, ca este monument istoric si ca actualii locatari o tot renoveaza de 20 de ani:

[utopia balcanica, undeva intre Tunisia si Algeria]
mersul prin soare te invata sa iubesti spatiile inchise, prin urmare dumnezeul beduinilor sta la garsoniera si e foarte fericit:

[zamo.ca, din Toronto, Canada]
Biblioteca Robarts @ U of T. cladirea impozanta de vreo 20 de etaje este cea mai mare din campus si totodata singura deschisa 24 de ore, ceea ce o face nu numai un excelent obiectiv turistic, dar si terorist. studentii care o impanzesc sunt cu ochii'n patru pentru atacurile din Newfoundland cu deltaplanul. a aparut atat in "Friends" in episodul "The One Where Joey Speaks French" cat si in "Numele Trandafirului", nuvela scrisa de Eco la U of T:

[caligraf, din Québec, Canada]
Bureau du Registraire, Université Laval – quoi d'étonnant, si la prison ressemble aux usines, aux écoles, aux casernes, aux hôpitaux, qui tous ressemblent aux prisons?

[voroncas, din Gent, Belgia]
vignette neintamplatoare cu nouvelle vague in ea:

[khronos: din Cluj, Ro]
pare tipul de cladire in gradina careia stau pentru totdeauna pe post de ingrasamant pentru trandafiri negri o duzina de afrodite plinute proaspat deflorate si ce are drept paznic un dobermann lucios cu ochi aprinsi si bale insangerate. stapanul trebuie sa fi avut o familie
completa, trei fii, o fiica si o consoarta cerebrala cu infatisare de vampa care sa se infrupte ziua dintr'o biblioteca selecta si noaptea din prunci fragezi:

[subteranienii, din Sibiu, Ro]
foisorul din parcul Sub Arini e un loc care imi place mult. dupa cum se poate vedea, e un loc-umbrela, evazat si protector, pe care l'as lua cu mine si pe vreme de ploaie, si de soare puternic. cum nu pot face asta, ma ia el pe mine de fiecare data cand trec prin Sub Arini.
foisorul se ridica mult deasupra "blatului negru" al parcului, cum zice Moni Stanila. dat fiind ca nu am postat poemul de sambata, profit de ocazia acestei sesiuni pentru a introduce fragmentul din primul poem al vol. Postoi Parovoz, intitulat am re[de]venit, care mi'a si inspirat, de altfel, postarea:

sunt
puternica

stanca din mijlocul
camerei sunt eu

si umbrela pe care o arunc deasupra
capului

ca pe un lasou ma
va purta spre turnul inalt

in care doarme
Voronin

[zamboni: din Helsinki, Finlanda]
...intotdeauna m'am intrebat daca vikingii au descalecat sau, mai degraba, au debarcat in Finlanda:

[puteti gasi, pe
cateva din blogurile astea, poze mai misto]

Herta Müller: Cărtărescu a pierdut Nobelul pentru că e anarhist

Înainte de conferinţa de presă ce va avea loc în data de 27 septembrie la Bucuresti, scriitoarea de origine română Herta Müller, premiată anul trecut cu Premiul Nobel pentru literatură a declarat unei publicaţii literare germane că Mircea Cărtărescu a ratat la mustaţă câştigarea premiului, în favoarea ei. (Nota redacţiei: bună gluma doamnei Müller, chiar de atunci domnul Cărtărescu nu mai are mustaţă!)

Herta Müller a continuat cu faptul că, la puţin după primirea multrâvnitului Nobel, a aflat neoficial că motivul pentru care scriitorul român nu a luat premiul a fost descoperit recent de către Serviciile de Informatii ale Academiei Norvegiene Nobel: Mircea Cărtărescu a avut rude recunoscute ca active în cadul mişcărilor anarhiste din Europa.

Străbunicul acestuia de pildă, Witold Czartarowski, a ajuns în România după cunoscutul atentat asupra ţarului Rusiei Alexandru al II-lea. De asemenea, fratele geamăn al poetului, Victor Cărtărescu, a activat în cadrul Legiunii Străine, după care a contribuit la alte numeroase atentate anarhiste sub conducerea vestitului Errico Malatesta. Mircea Cărtărescu însuşi, a declarat scriitoarea germană, a recunoscut în ultima sa carte, Frumoasele străine, evident, sub forma de ficţiune, că a primit din străinatate un plic cu antrax din motive ciudate.

Scriitoarea a conchis că e posibil ca, dupa această descoperire a Academiei Norvegiene Nobel, România să piarda definitiv şansa vreunui Nobel pentru literatură. Facem menţiunea că, deşi s-a născut în România, doamna Herta Müller a primit premiul pentru operele sale din limba germană în care a înfierat sistemul comunist românesc. Câte ghinioane pe România, până şi în literatura! O aşteptăm pe doamna Herta Müller să o întrebam mai multe pe această chestiune în data de 27 septembrie.

de aici.

herta müller la bucureşti

deşi n-am citit nimic de, şi nici nu ştiu dacă o să, am de gând să mă duc la lectura publică de la atheneu - cine ştie? poate voi fi convins.

un film cu dreyfuss

farul singuratic
imdb

l-a luat ieri la scala pe adi -ca să nu meargă singur - la un film construit în jurul lui richard dreyfuss, intitulat lightkeepers. crezusem că este ecranizarea romanului omonim al autoarei americane jeanette winterson, dar se pare că nu. enfin, e o comedie simpatică, cu personaje de belle epoque - valurile mării, amor, bărbaţi, femei, cinici, thoreau. printre sute de blockbusteruri, macete şi alte 3D-uri, un suflu de aer proaspăt marin.

saitul filmului aici.

Dumnezeu = dragoste = bani = căcat

e din romanul
lanark - o viaţă în 4 cărţi

nu e cea mai bună carte pe care am citit-o în ultima vreme - da' chiar, care-o fi aia? - şi nici cea mai ciudată, însă e o carte neobişnuită.

în primul rând că începe cu partea a doua, epilogul e înainte de ultimele capitole, chiar bibliografia e pe undeva prin cuprins. e uimitor ce joc literar face scriitorul scoţian, îşi dă toate sursele de la kafka, borges, disney, goethe melville, jung, eliot, freud, joyce până la cărţi necunoscute scoţiene. le face munca mai uşoară criticilor, care s-au grăbit să proclame carte cu superlative.

iată rezumatul cărţii, scris chiar de autor:

la început a fost copil, apoi şcolar, apoi mama i-a murit. a fost student, a încercat să lucreze ca pictor şi s-a îmbolnăvit rău. o vreme a pierdut vremea prin cafenele, apoi a căutat de lucru într-un institut. s-a combinat cu o femeie acolo, şi-a pierdut slujba, apoi a ajuns să locuiască într-un oraş foarte prost guvernat, unde i s-a născut fiul. femeia şi copilul l-au părăsit şi, fără nici un motiv a fost trimis într-o misiune la un fel de adunare. a fost greu la început, apoi uşor, pentru că devenise peste noapte o celebritate cu documente importante în servietă. femeile îl iubeau. (p.651-652)

două cărţi ale cărţii sunt oarecum normale, prezintă viaţa pictorului duncan thaw, de la copilărie la tinereţe - când pictează cu geniu neînţeles o frescă bisericească. într-un final moare şi se trezeşte, ca lanark, într-o altă lume - celelalte două cărţi - absurdă şi fantastică, un purgatoriu darwinist cu accente budiste, în care imaginaţia umblă în voie.

cam ăsta e conţinutul, şi din moment de îl descriu aici nu el e punctul forte - cel puţin din punctul meu de vedere.

ci importantă mi se pare viziunea lui gray, unică după părerea mea. avantajul său stă în faptul că e şi pictor, întreg romanul este profund vizual şi caută să întregească o imagine. ei bine, tot efortul scriitorului este în alcătuirea acestei imagini - imaginea vieţii şi a lumii sale - pe care nici el n-o înţelege.
pentru el, această carte e un roman total şi nu se poate să nu lase urme în fiecare cititor. e duium de metafore, de imagini, de gânduri intime, de frustrări. treci prin toate.
iar carţile despre purgatoriu sunt aşa de ciudate, că nici în science-fiction nu întâlneşti.

dacă Dumnezeu ne iubeşte, de ce suntem în asemenea hal? pentru că noi nu-l iubim pe Dumnezeu, ne batem joc de el şi-l dispreţuim. dar el ne iubeşte în continuare, fără să se uite la ce facem (p.419)

nu se citeşte greu, deşi e o carte laborioasă.

alasdair gray, lanark, editura polirom, iaşi, 2008, traducere de magda teodorescu, 720 pagini

saitul autorului aici.




poza de aici şi de aici.

ciclolectura

de aici.