millennium

demult n-am mai citit toată noaptea o carte, de la şogun şi codul lui davinci încoace. m-aprins de nu m-a mai lăsat, şi nu că e tare bine scrisă, că nu e, dar compoziţia fragmentelor se potriveşte suspansului excepţional.

sunt două intrigi, una jurnalistică - deconspirarea unui mafiot -, alta poliţistă - dispariţia unei fete dintr-o familie bogată -. protagoniştii sunt un jurnalist, mikael blomkvist, şi o hackeriţă, lisbeth salande. crime. frustrări. violuri. violenţă. calculatoare. trecut. investigaţie. menajatroa. sex.

totul să te ţină în priză până dimineaţa. chiar şi pe budă.

stig larsson, bărbaţi care urăsc femeile, millennium 1, editura 3, bucureşti, 2008, traducere de elena-maria morogan

de-aseară de la cărtureşti sau o lansare precoce a editurii art

am întârziat 10 minute, fir-ar! o să pierd din discursul de-nceput, sper să nu-l pierd tocmai pe scriitorul x! dar cum? nici n-a-nceput? da' ce de lume şi ce căldură! şi doar câteva scaune, pe care stau câţiva băieţi şi fete, iar câteva doamne mai în vârstă stau în picioare... salut câţiva cunoscuţi dând din cap dar sunt ignorat, sunt implicaţi în conversaţii - vorbesc poate despre ultimul roman al lui pynchon...

trec douăzeci de minute, n-au venit toţi invitaţii, unii sunt afară, unde-i mai răcoare, conversează probabil tot despre ultimul roman al lui pynchon...

dar iată că-ncepe. se-adună toţi, care cum apucă. tvr-ul filmează. mă ia în cadru, bine că am pe mine sacoul. amfitrionul face prezentările, dar unde sunt y, z, care, conform afişului cică trebuia să vină? probabil acasă, stau de o săptămâmă pe 2 pagini ale ultimei lor cărţi, le refac şi tot refac... aş fi vrut să-i ascult, să mai învăţ şi io de la scriitori, dar ce să-i faci, munca primează... se fac prezentările participanţilor, un scriitor s-a ascuns după un stâlp, e timid săracul... şi bla-bla-bla, o antologie, poftiţi la autografe!

cum? gata? nu tu lectură? nu tu discurs? nu tu întrebări? mă simt jenat, ca după o ejaculare precoce şi ca să nu plec imediat, hai să dau o tură prin librărie, să mă reculeg cu hârtii şi cartoane, că oamenii... mă-ntorc să-mi iau la revedere, stabilesc o proximă ieşire la un vin. îmi spune că veniseră oameni şi pentru expoziţie. cum? a fost şi-o expoziţie?

plec repede să văd ce-au făcut mikael blomkvist şi lisbeth salander din millenium. noroc că n-am televizor, cine ştie la ce eveniment cultural ultracool aş fi aflat c-am participat şi io nu mi-am dat seama...

decid: lansările nu mai sunt pentru mine. dar pentru cine atunci?...

noapte albă

n-am dormit mai deloc, am citit primul volum din trilogia millenium :)

portretul unui des esseintes englez

of all people in the world, 

the english have the least sense of the beauty of literature (p.166)

portretul lui dorian gray este unul dintre romanele din liceu care mi-au ieşit din minte undeva în vreun colţ alzheimerian. în afara parabolei tabloului, nimic. acum, după lectura romanului lui huysmans - în răspăr -, cel al lui wilde, în afara bijuteriilor de vorbe de duh, nu m-a impresionat chiar deloc.

a, ba nu, stilul. după mine, oscar wilde e cel mai rafinat stilist englez, nu ştiu altul mai bun. de-o simplitate şi eleganţă rară. o fi furat-o şi pe-asta (sic!) tot de la franţuji. şi jos pălăria! pentru onestitatea cu care mărturiseşte că în răspăr îl otrăvise.

enfin, câteva cugetări de-a dreptul tulburătoare:

it is the spectator, and not life, that art really mirrors (p.130) spectatorul, şi nu viaţa, este cu adevărat oglindită în artă.

beauty, real beauty, ends where an intellectual expression begins. (p.132) frumuseţea, adevărata frumuseţe încetează acolo unde începe expresia intelectului.

the mind of the thoroughly well-informed man is a dreadful thing. it is like a brick-à-brack shop, all monsters and dust, with everything priced above its proper value. (p.140) mintea unui om foarte bine informat e un lucru groaznic. e ca un magazin de vechituri, cu monstruozităţi şi praf, unde totul costă mult mai mult decât face. 

to test Reality we must see it on the tight-rope. (p.164) ca să testezi realitatea trebuie s-o vezi mergând pe sârmă

alfred douglas şi oscar wilde

humanity takes itself too seriously. it is the world's original sin. if the caveman had known how to laugh, History have been different. (p.165) umanitatea se ia prea în serios. e păcatul ei original. dacă omul cavernelor ar fi cunoscut râsul, istoria era alta. 

to get back one's youth, one has merely to repeat one's follies. (p.165) ca să te-ntorci la tinereţe, repetă-i nebuniile.

in art, as in politics, les grandpères ont toujours tort. (p.172) în artă, ca şi în politică, bunicii nu au niciodată dreptate.

all that is really demonstrated was that our future would be the same as our past, and that the sin we had done once, and with loathing, we would do many times, and withe joy. (p.180) ceea ce s-a demonstrat e că viitorul va fi la fel ca trecutul, că păcatul ce l-am făcut la început cu silă, îl vom face de multe ori, cu bucurie. 

when we are happy we are always good, but when we are good we are not always happy. (p.196) când suntem fericiţi suntem totdeauna buni, dar când suntem buni nu suntem totdeauna fericiţi. 

we can have in life but one great experience at best, and the secret of life is to reproduce that experience as often as possible. (p.297) nu avem în viaţă decât o singură mare experienţă, şi secretul vieţii stă în repetarea acelei experienţe cât mai des posibil.

the tragedy of old age is not that one is old, but that one is young. (314) tragedia bătrâneţii nu e bătrâneţea, ci tinereţea. 

but a chance tone of colour in a room or a morning sky, a particular perfume that you once loved and that brings subtle memories withn it, a line from a forgotten poem that you had come across again, a cadence from a piece of music that you ceased to play - I tell you Dorian, that is on the things like these our lives depend. (p.314-315)

the books that the world calls immoral are books that show the world is own shame. (p.316) cărţile pe care lumea le numeşte imorale sunt acelea ce arată lumii propria ei ruşine.

oscar wilde, plays, prose writings and poems, alfred knopf, 1991, p.127 - 320

coperta: barbara de wilde & carol devine carson

cinema recent

marţi, după crăciun

imdb

filmul se bucură de multă acoperire media, ceea ce te duce de la început spre aşteptări mari. în parte, confirmate. 

subiectul e anunţat deja peste tot, e ceva comun, un soţ îşi lasă nevasta cu copil pentru amanta mai tânără. nu mare lucru, dialogurile sunt luate parcă mergând cu microfonul pe stradă sau prin case, ca odinioară stendhal cu oglinda. personajele sunt credibile, scenele la fel, cu tot cu urâtul vieţii. 

dar ce mi-a plăcut mie au fost două scene: cea din dormitorul constănţean al amantei, când cei doi se privesc în ochi spunând platitudini, degeaba privirile spunând totul; evident, scena culminantă, ce începe cu sunt îndrăgotit, nevasta se bucură, o cunoşti şi tu, nevasta are cerul căzut pe ea etc. surpriza, miştoul, plânsul, istericalele, gonirea. două scene antologice, ce vor rămâne pentru film, după mine, ca dialogul celor trei în hotel din 432. dar cam atât...  ba nu, un bravo mirelei oprişor!

două scene obişnuite din vieţi obişnuite, dar bine redate cinematografic astfel încât  pe mine m-au emoţionat. (a, scenografia filmului e excelentă, felicitări lui sorin dima.)

ps. aseară, la noul cinematograf al regizorului român, în curte, parcă tot tineretul bucureştean se adunase tocmai acolo, la mocăngeală să vadă mediatizatul marţi, după crăciun, inclusiv piţipoance şi cocălari care fluierau la scenele de început cu goliciuni, fără sonor, mulţumim organizatorilor. plus ţigări, sticle de bere printre trandafiri, dialoguri tip asta e aia din filmul ăla. în comparaţie cu realitatea, filmul era de o normalitate surprinzătoare.

pps. aştept cronica subiectivă a lui cinesseur.

my other side

am scris un articol profesional în revista cariere (în caz de vă interesează):

cat de vinovat e un CEO pentru falimentul companiei?

asa cum, metaforic vorbind, o corabie se scufunda din cauza comandantului chiar daca e o furtuna puternica, asa se intampla si in cazul unei companii din cauza CEO-ului. De ce? Pentru ca nu a reusit sa dezvolte o companie competitiva, care sa fie capabila sa supravietuiasca pe timp de criza. Multi dintre CEO au facut multe greseli in zona de ignorare a costurilor. De asemenea, in putine companii CEO-ul are o analiza pertinenta a diverselor scenarii legate de piata, clienti si concurenta.
urmarea aici.