să ne pregătim pentru viitorul politic al româniei

ultima carte a lui breban, exclusiv în format digital

orice-ar zice unii, nicolae breban, măcar pentru personajul grobei din a sa bunavestire (cartea onlain e aici), e un scriitor de referinţă pentru cultura română a anilor '70. ei bine, în primul deceniu al anilor 2000, bătrânul scriitor se întoarce lansând ultimul său volum, aventurierii politicii româneşti, exclusiv în format digital, pe www.corectbooks.com.

conferinţa de presă va fi pe skype, în 07 noiembrie, ora 10:00, la bistro de la presse, str. petofi sandor nr. 10. poate va fi fain, poate fi ceva deosebit, şi poate de aceea am fost şi invitat. :)

kapitalism, reţeta lor secretă

auzisem de fim după alegerile prezidenţiale, c-ar fi fost difuzat de canalul arte, dar fusese scos din online. aşa c-am aşteptat, iar invitaţia a venit de la parada film (mulţumesc!), cu ocazia lansării dvd-ului. aşa că aseară am mers să văd cu ce anume se pot făli milionarii noştri de tranziţie. 

evident, hoţiile lor sunt de notorietate internaţională, însă ei, culmea, chiar cred că au făcut milioanele - patriciu zice că primul milion l-a făcut "greu", într-un an - datorită însuşirilor lor antreprenoriale. copos se filmează pe iaht şi la sala de fitness, voiculescu, întemeindu-şi dinastia pentru fetele lui, dan diaconescu, pozându-se în stradă cu fanele. cel mai mult mi-a plăcut scena cu becali în parlamentul european, plimbându-se ca un coi într-o găleată, nebăgat în seamă de nimeni şi neînţelegând ce caută acolo.

şi mi-a mai plăcut că alexandru solomon a reuşit să imprime filmului propria sa viziune - că îmbogăţiţii sunt bântuiţi de două fantome - a "comunismului" lui ceauşescu şi a capitalismului teoretic - într-o tranziţie ciudată, specific românească. bravo, domnule, ai făcut treabă bună - ai mărturisit ceea ce s-a-ntâmplat vreme de 20 de ani!

să te-nfurii sau să devii dezgustat sau ironic?
eu aleg, ca şi regizorul, a treia variantă.

blogul filmului aici.

poveşti trăsnite din camera obscură

e al doilea volum memorialistic al autorului pe care-l citesc, după "scandalosul" decojind ceapa, când spuneam că günter grass este cel mai mare scriitor în viaţă. acuma, după ce l-am citit, pot afirma că cel mai mare scriitor în viaţă s-a prostit. e-adevărat, a scris cartea la 81 de ani, se văd urme din cel mai mare, dar...

romanul este un omagiu închinat prietenei intime, de-o viaţă, a lui günter grass, maria rama, mariechen: e o fotografă deosebită, pentru că are un aparat vechi în formă de cutie, care se numeşte agfa box şi care în timpul războiului a supravieţuit bombardamentelor, incendiilor şi inundaţiilor, de atunci nu mai funcţionează normal, e un pic sărit de pe fix, motiv pentru care vede tot şi face forografii cu totul ieşite din comun. (p.129) mariechen poate suspenda curgerea timpului, intuiţiile ei sunt prinse în instantanee, şi-i place să modifice fotografiile amestecând prin colaje alb-negru prezentul cu trecutul cu viitorul, pe calea imaginaţiei. e mijlocul ei de comunicare, rolul ei de profetesă. aparatul e ca bunul Dumnezeu: vede tot ce este, ce a fost şi ce va fi. nimeni nu-l poate păcăli. vede până şi în adâncul sufletului. (p.58)

ei bine, toate acestea sunt povestite pe rând de cei 8 copii ai lui günter grass, printre confesiuni personale. scriitorul nu se prea amestecă, chiar şi când e vorba despre amănuntele picante ale vieţii lui: noianul de femei, implicarea în politică scriind discursuri pentru primari, situaţia materială mereu îmbunătăţită (după fiecare carte îşi cumpăra câte o casă). ba chiar e şi o bârfă cu legături româneşti: la un moment dat, nevasta îl traduce cu un tânăr emigrant român pe care grass îl aduce în casă să-l ajute.

de final, o carte uşurică, de care te poţi dispensa, aşa cum te poţi dispensa de ultimele romane ale lui saramago - deh, şi scriitorii de nobel mai îmbătrânesc şi se sclerozează.

dar chiar şi aşa. eu mai am de bifat secolul meu, pregătit tot de polirom, şi poate, cândva, de recitit, surprinzătoarea şi minunata tobă de tinichea - în colecţia aceea legendară, în format mare, de la univers.

günter grass, aparatul de fotografiat (die box), editura polirom, iaşi, 2010, traducere de ana mureşanu, 222 pagini

coperta de radu răileanu

deci filb 3

acuma că s-a terminat, putem bifa încă un eveniment de-a dreptul cultural, care, surprize! surprize! nu s-a dus dracului după 2 ediţii, în dulcele stil românesc. dar nu asta contează, ci că, nişte oameni, chiar dacă sunt doar jurnaliste trimise de angajatori să ia nişte notiţe, se adună să asculte fragmente literare în limba română, în sârbă şi croată, limbi străine pe cale de dispariţie ca şi româna, în viitorul îndepărtat al anglo-americanismului.

în a doua seară, cei 3 invitaţi scriitori nu au fost mari oratori, dar ne aşteptăm de la scriitori mai mult să scrie decât să vorbească, doar nu sunt politicianişti să nu spună nimic. şi chiar dacă nu reuşesc să vorbească, e bine că nu spun minciuni, cum ne atrage atenţia ognjen spahić că face ghidul michelin despre românia, care aminteşte de romanul său copiii lui hansen ca fiind documentat, ci nu ficţiune - cum de fapt este - despre leprozeria de la tichileşti - ultima din europa. dan sociu e amuzant, confesându-şi legături strânse  - nepsihanalizabile - cu mama sa graţie cărţilor sale. ovidiu nimigean o dă pe filozofie, ceea ce trebuie apreciat, pe la noi publicul e luat de prost, nu de deştept.

bomboana de pe tortul filbului a fost dubravka ugrešić, care ne-a fericit că trăim în românia şi nu în croaţia, altfel, după războiul iugoslav ne-am fi emigrat rătăcitori prin europa, fără casă şi masă. ne-a amintit că există literatura care mai scoate la lumină umbrele vieţii ca să nu se uite cu viaţa însăşi. şi, cum a fost prezentă şi adriana babeţi, putem spune că a fost o seară de sâmbătă reuşită. cu nelipsitele autografe şi cocteiluri de criză cu vin şi covrigi.

ca impresie de final, chiar dacă a lipsit llosa, a fost o ediţie şi mai bună decât anul trecut, cu toate că evenimentele platformei nomade the knot, fie au tras chiulul, fie, dacă au fost prezente, nu au atras nimănui atenţia. 

deci mulţumim şi să ne vedem la filb 4, în 2011.

apropo de chestia cu ceauşescu

oricât s-ar juca cineva cu ele, de ce m-ar emoţiona scenele din viaţa unui semianalfabet care a ajuns dictator peste douăzeci şi ceva de milioane de oameni, care timp de 24 de ani l-au acceptat iar milioane dintre ei chiar l-au adulat?