îmi pare rău că acest roman se studiază la facultate (pe la filologie), ocazie cu care studenţii se satură şi încetează să se bucure de o lectură "inocentă".însă autoarea cărţii, mary ann evans, a fost o tipă teribil de deşteaptă pentru vremea ei - aşa că a semnat cu nume de bărbat. iniţial cu studii evanghelice, se apucă de greacă şi de filozofie. renunţă la biserică, spre oroarea familiei. călătoreşte prin anglia, în timp ce se apucă de istorie.
devine publicistă, îl cunoaşte pe herbert spencer. traduce feuerbach (esenţa creştinismului) şi spinoza (etica). la 61 de ani, după moartea bărbatului cu care trăise clandestin, acesta fiind însurat, se mărită cu un tip mai mic cu 20 de ani, bancher.e înmormântată îa londra, într-o zonă a cimitirului închinată sectanţilor.
în timpul ăsta, marx, dickens, hawthorne, whitman, flaubert, baudelaire, mill, tolstoi îşi scriu şi publică capodoperele.
***
nu ştiu de ce au mai mult succes jane austen sau surorile brontë decât george eliot, poate lumea preferă femeile romantice celor deştepte care ştiu să pună punctul pe i. căci cam aşa e această autoare, impresionează prin subtilităţile gândirii sale, pe care le presară prin poveste.
middlemarch, un oraş englez de provincie. câteva familii, o căsătorie a unei tinere inteligente dar naive cu un bătrân inteligent dar obsedat şi rău, un medic misogin preocupat de studii, o tânără seducătoare cu familia şi cunoştinţele ei - cam atât în acest prim volum. dar deja am zâmbit şi m-am pus pe gânduri deseori întrerupându-mi firul povestirii. opiniile lui george eliot taie în umanul dintotdeauna, nu doar al timpului său.
criticul american harold bloom aşază romanul în centrul canonului său occidental şi eu zic că ştie ce face. esteticul şi sentimentul datoriei / moral înconjoară acest roman în egală şi matură măsură, unic, spune el. hm, rămâne de văzut. vă ţin la curent...
nu trebuie să te conformezi, ci să-ţi afirmi valoarea, astfel ca oamenii să fie siliţi a ţine cont de ea, fie că-i linguşeşti ori ba. (p.273)
eu zic să ţii bine în mână câteva adevăruri simple şi să măsori totul ca lumea, cu ajutorul lor. (p.266)
dacă alergi după argumente, ele nu lipsesc niciodată, când un om nu vădeşte statornicie mintală. când ai să-mi aduci un om bun croit din argumente, am să-ţi pune pe masă un ospăţ bun, preparat numai după cartea de bucate. (p.266)
[implicându-se în comunitate şi ajutând], un om creşte în ochii semenilor săi, care ajung să spere, să se bizuie pe el şi să-i poarte recunoştinţă; şi odată pătrunsă în această zonă subtilă a minţii, puterea pe care un om o are asupra altora creşte de la sine şi se răspândeşte mult faţă de mijloacele ei reale. (p.244)
dacă omul nu s-ar lăsa, când şi când pradă mâniei, ce rost ar mai avea să fii prieten cu cineva? (p.185)
o minte care nu poate judeca un subiect din mai multe puncte de vedere e o minte îngustă (p.111)
mintea unu bărbat, atâta câtă are, păstrează totodată avantajul de a fi masculină, la fel cum cel mai scund mesteacăn este mai înalt decât cel mai avântat palmier; până şi ignoranţa lui rămâne mai solidă. (p.44)
în puzderia de bărbaţi de vârstă mijlocie, care ăşi urmează vocaţiile înfundându-se într-o rutină zilnică, determinată pentru ei aproape în acelaşi fel ca şi legarea nodului de la cravată, există totdeauna un grup mărişor, care, cândva, au intenţionat să făurească fapte mari şi să prefacă puţin lumea. povestea felului în care au ajuns să fie turnaţi şi ei în timarul mediu, ajustaţi pentru a fi împachetaţi cu grosul, abia dacă mai este amintită vreodată, chiar de conştiinţa lor; poate că ardoarea ce-i însufleţea în truda lor generoasă şi neplătită s-a stins pe nesimţite, la fel ca şi flacăra altor iubiri tinereşti; până când, într-o bună zi, eul lor din tinereţe se strecoară ca o stafie în vechea lor locuinţă şi face ca noul mobilier să arate fantomatic. nimic pe lume nu este mai ascuns decât procesul schimbării lor treptate! la început, au respirat acest aer fără să ştie: poate că dumneata şi cu mine i-am molipsit cu răsuflarea noastră, când am înşirat vorbe false, pline de conformism, sau ne-am tras concluziile noastre neroade; sau poate că a juns până la ei, purtat pe undele ce le împrăştie privirea unei femei. (p.228-229)
ecranizarea bbc a romanului din 1994. se pare că mai urmează o variantă în 2011.
