câteva chestii ştiinţifice despre sex

nu am înţeles, la finalul cărţii, why is sex fun? (titlul original al cărţii), în schimb jared diamond are mare talent în a povesti, când de pildă trebuie să vorbească despre teroii aride biologice, cu exemple de maimuţe urlătoare, muscari, jacani, dar culmea e că-i reuşeşte, onest şi pe alocuri cu umor, să facă anumite incursiuni evoluţioniste în sexualitatea umană.

iată câteva notiţe despre câteva chestii de mai mare dragul:

• dacă un bărbat ejaculează o dată la 28 de zile în timpul sarcinii de 280 de zile ale femeii sale, ar produce spermatozoizi capabili să fertilizeze pe fiecare dintre cele 2 miliarde de femei mature repoductiv din lume, câte un spematozoid de femeie. (p.40)
• împăratul marocului, ismail cel însetate de sânge, a fost tatăl a 700 de fii şi un număr asemănător de fiice. (p.56)
• embrionii umani, de abia după 5 săptămâni după fertilizare, îşi dezvoltă o gonadă "bipotenţială", care, dacă există cromozomul Y, în a şaptea săptămână se transformă în testicul. dacă nu, de abia în săptămâna 13 se transformă în ovar. (p.62) de unde concluzia endocrinologului Alfred Jost: "a deveni bărbat e un proces de lungă durată, dificil şi riscant; este un fel de luptă împotriva tendinţelor inerente către feminitate" (p.63) - poate de aceea, adaug eu, bărbaţii români nu prea au fudulii.
• stimularea manuală a sfârcurilor cauzează o producţie de prolactină la bărbaţi ca şi la femeile care nu alăptează. lactaţia nu este deloc o consecinţă rară a stimulării proprii a sfârcurilor la băieţii adolescenţi (p.70-71). a se vedea şi Iov, 21,24
• cimpanzeii şi bonobii fac sex de 7 ori pe zi (p.93)
• urangutanii au o acuplare ce durează 15 minute, americanul mediu, doar 4 minute. (p.186)
• a creşte urmaşi reduce speranţa de viaţă a părintelui datorită consumului de energie şi riscurilor pe care şi le asumă (p.133)
• în sua (cartea e scrisă în 1997), părinţii singuri îi depăşesc ca număr pe cei căsătoriţi, iar majoritatea celor singuri sunt femei. (p.134)
• "orice cutie de gunoi are capac, iar pentru orice femeie urâtă există, de obicei, un bărbat urât." (p.183)
• penisul omului este atât de mare (13 cm faţă de 3 cm la gorile şi 4 cm la urangutani), că dacă aceeaşi cantitate de ţesut ar fi fost dedicată dezvoltării suplimentare a cortexului cerebral, bărbatul al cărui creier astfel conceput ar fi câştigat un avantaj important. (p.188)

jared diamond, de ce e sexul o plăcere? (why is sex fun?), editura humanitas, bucureşti, 1999, traducere de andreea dima, 194 pagini

coperta de ioana dragomirescu mardare

volumul este reeditat în 2007. 

o altă părere pe ştiinţă.info

diseară, la 6

la dalles, ne întâlnim să vorbim despre un personaj de epocă foarte cool!

paris versus new york

de vahram muratya, aici.

camere cu reducere în cairo

de cătălin tolontan

sudamerica livrească

niste bloguri de carti au fost somate sa raspunda la o intrebare dubla. care e cel mai bun – si care e cel mai overrated – autor sudamerican din sec 20.

eu   cei 3 prozatori sudamericani favoriti: Jorge Luis Borges pentru Aleph si Cartea de nisip Juan Rulfo pentru miraculosul Pedro Páramo Ernesto Sábato pentru Abbadón Exterminatorul cel mai overrated este, evident, Marquez, cu Un Veac de Singuratate, net inferior – dupa mine – Dragostei in Vremea Holerei. de aceea, ma gandeam sa pun poza autorului cu ochiul invinetit de Llosa, insa aleg pe alti doi autori: tloni imi place Borges pt c-a venit din Viitor si controleaza un amplificator de radiatii, foarte intense si inguste, cu mare directivitate si utilizari variate. nu-mi place Un Veac de Singuratate pt ca e reproducerea latino a Muntelui Vrajit, chiar daca aproape la fel de high ca varful german. dreamingjewel in universul meu, care este o biblioteca – sau viceversa, in biblioteca mea, care este un univers – exista un singur zeu si acela e Borges, un creator plin de imaginatie si spirit ludic, care nu ia regulile foarte in serios. desi, desigur, se mai insinueaza pe acolo si arhanghelul Gabriel [Garcia Marquez] si Triada de slujitori ai Splendidei Sobrietati Subtile, pre numele lor Bolano-Onetti-Rulfo. daca ne pastram in conventia initiala, "scriitori de limba spaniola”, atunci universul meu n-are diavol, pentru ca opusul in toate al celor de mai sus ar fi Pedrept-Preahulitul Paulo Coelho. care, insa, e de limba portugheza. in lipsa unui diavol, sa zicem doar ca nu inteleg de ce lui Adolfo Bioy Casares i s-a permis sa sada la masa cu zeii... adinab scriitorul latino-american preferat este fara indoiala Mario Vargas Llosa, el cel care-i povestasul perfect. le are pe toate: looks, faima, glorie, inamici faimosi, cartografiaza ca nimeni altul structurile puterii si ilustreaza cu pricepere revolta, rezistenta si infrangerea. ma astept ca in orice clipa sa-i creasca si o pereche de aripi. scriitorul cel mai overrated, pe de alta parte, este fara indoiala cel care ilustreaza in mod ilustru absenta tuturor calitatilor de mai sus. incepe cu "co", se termina cu "elho" si este pare-se brazilian. zum daca e voie sa alegem scriitori pe care nu i-am citit in totalitate – nici macar in mare parte – atunci il aleg si eu pe Julio Cortazar, fie si numai pentru ca de fiecare data cand zbor cu avionul la amiaza caut cu privirea o insula. as putea sa-l trec ca favorit si pe Roberto Bolano, mai recent descoperit si direct in suflet intrat. si ar trebui sa plec usor capul in directia domnului Vargas Llosa, care m-a salvat, candva demult, amintindu-mi ca Garcia-Marquez nu-i singurul scriitor sud-american. iar altfel, ma alatur celorlalti si protestez impotriva "realismului magic" care ne-a impuiat capul. ca nu e vina scriitorilor pusi langa formula asta, e o cu totul alta problema. utopia daca antagonistul meu preferat a fost un mistret, autorul meu preferat de limba spaniola e un autor de limba portugheza. desi stangist, José Gomes Ferreira a facut cinste speciei om cu Miraculoasa Aventura. in plus, e atat de obscur incat nici n-a fost tradus in engleza. supraevaluat cu Nobel, Pablo “Chain Letters Branzoase in Powerpoint” Neruda. micawber cel mai putin ma entuziasmeaza asa-zisii realisti magici in cap cu G. Garcia Márquez [nu dau si alte nume pentru a nu fi sfasiat de admiratorii autorilor in chestiune], caci mi se pare ca dau cu tunul dupa muste si – s-o zic pe sleau – pentru ca n-am organ pentru genul respectiv. nu-mi displac Cervantes sau Baltasar Gracián. mai ales cel dintai e surprinzator de viu pentru un contemporan al John Donne. ca sa revin mai aproape de timpurile noastre, l-as pomeni pe Camilo José Cela, [a]cela din Stupul, care imi place din aceleasi motive pentru care nu ma incanta realistii magici. ¡olé! delaskela 1. eu unul pariez pe Ray Loriga [nascut in ‘67], un Kerouac spaniol, si care zice‚ in Heroes, "am visat ca aveam un pistol de argint.un pistol foarte frumos.mai intai trageam in tipul care l-a impuscat pe Lennon si ma gandeam: pe asta l-am aranjat. si pe urma ma apucam sa trag in toata lumea". 2. si pe Isabel Allende , din care am citit Casa Spiritelor, pentru ca a dat un film super. 3. nu-mi place domnul Paulo Coelho, dupa Alchimistul. caligraf la 9 ani scrie o poezie pentru aniversarea unui unchi si o poveste cu catelul Loyal, care moare ca sa salveze o fetita din miinile unor banditi, proza parindu-i-se mai grea, asa cum avea sa i se para mereu, la 12 scrie poeme lugubre, primite entuziast de familie, si planuieste o epopee care sa cuprinda toata istoria lumii, dar o pneumonie il opreste dupa cele 20 de pagini despre epoca de piatra, mai tirziu scrie Istoriile cu cronopi si glori, Ocolul zilei in 80 de lumi si celelalte – carti-sotron, carti-machete, carti-almanah, instructiuni pentru plins, manuale de speologie la domiciliu, telegrame, proeme si peome – povestindu-ne in intregime si atit de minutios incit devenim fantastici : Julio Cortázar. nu am un scriitor de limba spaniola care sa-mi fie cu deosebire nesuferit, nesuferita mi-a devenit o formula pe care o intilnesc frecvent cind vine vorba de literatura din America de Sud, realism magic-Márquez-realism magic-Márquez, ca si cum toti scriitorii de-acolo s-ar defini in legatura cu realismul magic [realitatea fiind oricum magica, cf. Julio Cortázar]. reductio García Márquez a fost cel care m-a captivat cu portretul dictatorului singuratic din Toamna Patriarhului. un dictator decrepit si libidinos, suprasaturat de propria persoana cu accese paranoice si o hernie de dimensiunea unui avorton pe care-o purta de colo, colo si o mangaia dragastos. probabil maniera dementa a scriiturii cu fraze intinse pe zeci de pagini si punctuatia deliranta a fost ceea ce m-a captivat, dar si o fraza geniala de la final "a fost gasit mort in palatul prezidential, la o varsta undeva intre 107 si 232 de ani".. fiindca n-am fost niciodata tentat sa-i rasfoiesc vreun volum, si chiar daca tema sesiunii e scriitori de limba spaniola, Coehlo castiga trofeul din fecale, cel putin pe filiera sud-americana. probabil cea mai buna descriere a volumelor sale e literatura de toaleta, sau de avion. imi povestea tovarasul Caligula, la fiecare calatorie cu avionul nu dadea decat peste romanele sale. ergo, un zbor de 3 ore = un roman de Coelho. marinanton autorul meu favorit de limba spaniola: Jorge Luis Borges. argumentul? iata un citat din autor: "eu trebuie sa raman in Borges, si nu in mine insumi [asta, presupunand ca eu insumi exist], dar adevarul e ca ma recunosc mai putin in cartile lui decat in multe altele, sau decat in staruitorul vaiet al unei ghitare. cu ani in urma, am incercat sa ma eliberez de el si am trecut de la mitologia mahalalei la jocul cu timpul sau cu infinitul, dar si acest joc ii apartine acum tot lui Borges, astfel incat voi fi silit sa imaginez alte lucruri. viata mea nu este, asadar, decat o goana si, putin cate putin, pierd totul si totul trece in stapanirea uitarii, sau a celuilalt. nu stiu care dintre noi asterne aceste randuri." autorul de limba spaniola care mi se pare cel mai overrated: Che Guevara, socotit de multi, dincolo de statura lui de revolutionar de profesie, un mare poet si ganditor. argument? poemul sau Hasta la Victoria Siempre din care-mi permit sa citez prima strofa: "la drum inflacarat poet al aurorei pe cararile ascunse si parasite sa eliberam crocodilul cel verde pe care il iubesti atat."

cazacul lui cehov

(de ziua naşterii scriitorului)

cehov are o povestire în care un gest spontan şi de bun simţ ratat strică o viaţă - nu, nu e vorba despre vreun omor, ci despre un conformism banal:

povestirea
o pereche de însurăţei se întoarce de la biserică în ziua de paşte. a sfinţit cozonacul pe care urmează să-l împartă celorlalţi acasă, la conac. sunt veseli pentru că e primul paşte după căsătorie. iată că din brişcă, văd un cazac bolind pe marginea drumului. acesta le cere puţin cozonac. bărbatul vrea să-i dea, nu şi nevasta:

- nu-l dau! trebuie să ţii rânduiala. doar nu-i franzelă, e cozonac sfinţit şi-i păcat să-l tai aşa, fără rost.

iaca, nu mă lasă nevasta, zice mul şi cei doi pleacă. ajuns acasă, nimic nu-i mai prieşte. nu mai simte sărbătoarea. îl tot mustră părerea de rău după omenie. mila. se întoarce, dar nu mai găseşte cazacul. face reproşuri nevestei, aceasta îşi iese din pepeni şi el o vede brusc rea, neomenoasă şi proastă. se ceartă.

omul merge apoi să se-mbete, se ceartă iar. urmează alte beţii şi alte certuri. începe prăbuşirea, năruirea. cehov încheie:

toate belelele astea, ticea el, îi căzuseră pe cap, din pricină că nevastă-sa era o femeie rea şi proastă, şi că Dumnezeu se supărase pe amândoi... de atunci, de când cu cazacul cel bolnav. se îmbăta din ce în ce mai des. când era beat, stătea acasă şi făcea scandal, iar când era treaz umbla prin stepă, şi aştepta să-i iasă cazacul în cale... (p.681)

întrebarea

întrebarea mea nu-i priveşte pe cei doi tineri însurăţei, pe bărbatul scrupulos sau pe femeia obtuză, ci este acasta: câţi dintre noi vom fi fiind în viaţa noastră cazaci?

a.p. cehov, cazacul, în opere, vol. 3 (un roman cu un contrabas, fericirea şi alte povestiri), editura univers, 1989, p. 677-681, traducere de otilia cazimir şi nicolae guma