bookaholic

nişte răspunsuri blogăristico-livreşti pentru cei de la bookaholic, pentru care le mulţumesc.

ce citesc bloggerii – dragoş butuzea aka chestii livreşti

achtung! google+

după ce mi-am făcut cont de google+, m-am trezit că am în cont albume cu ilustraţii din blog. n-am nevoie de ele, doar şed bine colo pe blog, aşa că de ce să nu le şterg? aşa că, delete!

evident pentru google+, dar absolutamente deloc pentru mine, toate ilustraţiile din blog au fost şterse. până şi header-ul. 

m-am trezit deci cu blogul chel.

ce urmează? evident, ore de recuperare a acestora (din păcate, numai unele) din memoria google şi acţiunea de reîmpădurire.

aşadar, dacă aveţi cont de picassa sau blog pe blogspot, nu ştergeţi albumele!

comorile tăşulesei - ţinutul

moleskine 2

tăşuleasa este un ţinut privilegiat al româniei. aici natura are parte de Oameni, dar nu de oameni obişnuiţi din aceia pe care-i întâlnim la tot pasul, ci Oameni în care poţi avea încredere că lucrurile se vor schimba cu siguranţă în bine pentru toată lumea, în care ai încredere că va exista pentru fiecare un viitor mai bun. 

într-un decor de legendă - se pare că însuşi craiul munţilor se ascundea nu demult pe-aici - am ajuns acum 2 zile în acest ţinut. la tăşuleasa social. undeva între suceava şi bistriţa, pe la pasul tihuţa. teoretic, tăşuleasa social este un ong, însă eu am văzut mai puţin un ong, mai bine zis şi un ong, cel puţin de genul celor mediatizate pe la noi. dar am văzut şi-am simţit altceva: am văzut un Spirit viu, format din multe suflete, un Spirit ce sfinţeşte realmente locul. aici nu e vorba numai despre împăduriri, sau numai despre strângerea de deşeuri, ci despre punerea la cale a unui viitor bun, despre o viziune pe termen lung, pentru noi toţi.

 © Alex Tomazatos

una este să strângi un pet, alta este să plantezi un pom, dar cu totul altceva este să înţelegi şi te schimbi, şi pe tine şi pe ceilalţi de lângă tine. vorbesc despre pădurea pedagogică, în care tinerii elevi care vor să facă voluntariat să poată găsi nu numai profesori care să-i îndrume printre secretele - multe uitate - ale naturii, ci şi să pună în practică nişte Valori - multe şi mai uitate: respect, responsabilitate, solidaritate şi implicare. toate în acelaşi timp cu promovarea Culturii. Atât o cultură organizaţională puternică, inspirată de lideri autentici, dar şi o cultură inspirată de artişti. bunăoară, i-am întâlnit aici pe florin iaru, pe cecilia ştefănescu, pe marin mălaicu-condrari, pe dan coman, pe cosmin bumbuţ, pe ada milea, pe nucu pandrea, dar şi pe alţii, ce şi-au lăsat aici urmele.

cert este că am plecat din acest loc inspirat de bucuria faptelor bune şi încărcat de speranţa în cei mai tineri de lângă mine. entuziasmat că am întâlnit aici un grup de Oameni, despre care voi scrie într-un post viitor, aici.

romania summerbooks

e chiar din românia, de aici

de aici

femeia care cântă

incendii

imdb

un film care pe mine m-a impresionat teribil, dar nu prin scenariu, destul de bine construit şi având la bază o piesă de teatru.
ci prin imaginile fruste ale realităţii lumii noastre, lume atât de rău alcătuită, cu neputinţă de schimbat:
pocnetele împuşcăturilor m-au asurzit, fie că moare un logodnic, o fată, un băiat sau câţiva călători anonimi musulmani într-un autobuz.
imaginile oraşelor din orientul mijlociu, arse de ură, sălbăticie şi război - regizorul canadian a ştiut să le-aşeze "obiectiv" în faţă cu cruzime, pe firul poveştii.
chipul impenetrabil al lubnei azabal care bântuie filmul, ca şi personajul său.

un film care, prin impactul său, m-a-ntors pe dos. ca biutiful. sau gomorra.

ricşarul

literatura neeuropeană are dezavantajele ei, chiar şi în epoca de azi a globarizării. de pildă, un scriitor minunat ca lao she e un nume necunoscut cititorului român, deşi e numele unuia dintre cei mai mari scriitori chinezi ai secolului 20, - un clasic al literaturii moderne chineze. poate şi pentru titlul nefericit al celui mai bun roman al său, omul cămilă (1936), tradus de pildă în alte limbi ricşarul. 

romanul este unul psihologic, în sens dostoievskian, dar în care lipseşte misticismul. xiangzi, un ricşar tânăr şi viguros vine de la ţară şi se loveşte de mentalitatea urbană a beiping-ului (beijing), iar fondul romanului, pe care sunt tuşate cu delicateţe ironică întâmplările, constă în conflictul interior al personajului. cum spuneam, dostoievskieşte.

visurile tânărului nu sunt prea mari, el nu e un raskolnikov idealist. el vrea doar să aibă ricşa lui şi să nu mai muncească cu ricşe închiriate, apoi să găsească o fată curată şi harnică, alături de care să trăiască modest şi cinstit. pentru că lui chiar îi place să fie ricşar.

dar nu-i place să-şi facă prieteni, să se întovărăşească cu alţi semeni. "să faci totul numai pentru tine însuţi şi în acelaşi timp să te autodistrugi , iată cele două faţete paradoxale ale individualismului". (p.281)

copertele ediţiilor în engleză şi franceză

xiangzi are ghinioane încă de la început: ricşa sa nouă e rechiziţionată pentru război, este sedus de o fată bătrână urâtă poreclită tigroaica - femeie care îi va distruge de tot prospeţimea şi puritatea cu care venise de la ţară şi care va face din el un păcătos (p.69) -, are treburi cu poliţia etc. însă cel care-i provoacă cele mai mari necazuri, dar şi cele mai mari bucurii este personajul pe care el, xiangzi, îl iubeşte cel mai mult şi care îl trădează: oraşul, beijingul. oraşul lui drag: totul îi era familiar, drag, făcea parte din fiinţa lui, iar de-ar fi fost să moară acum, acolo, ar fi privit asta drept o dulce alinare. (p.42)

citeşte şi despre zăpada de primăvară de yukio mishima aici.

un roman scris alert, cu multe întâmplări, dar şi cu multă profunzime. autorul - poate şi influenţat de ideologia comunistă contemporană lui - cântăreşte lucrurile în termeni umanişti şi axiologici. 

societatea capitalistă semăna cu o sită mare şi deasă prin care se cerneau şi banii şi principiile; banii se scurgeau încet, încet prin ochiurile dese ale sitei, în timp ce principiile, neavând formă, se prelingeau nepăsătoare prijn orice gaură, indiferent cât ar fi fost de mică. (p.88)

era atât de sărac, încât nu-şi putea permite să mai aibă şi conştiinţa pătată. (p.145) dar, până la urmă, onoarea, ambiţia, devotamentul, onestitatea se dovediseră a fi de nici un folos, fiindcă viaţa lui era o viaţă de câine. (p.151)

după ploaie, poeţii cântă frumuseţea florii de lotus împodobită cu mărgele de apă ca perlele, admiră curcubeul; la oamenii săraci, însă, când capul familiei e doborât de boală din cauz ploii, toţi ai casei crapă de foame. ploaia în sine este nedreaptă, deoarece cade peste o lume a nedreptăţii. (p.223)

şi 2 lucruri funny:

- a lua de nevastă o femeie care a avut amanţi e ca şi cum te-ai mulţumi cu resturi de la ospăţul altora. (p.75)

- era aşa de puternic acum, că încă de mic copil făcea gaură în pământ ori de câte ori trăgea câte un vânt. (p.165)

lao she, omul-cămilă (luòtuo xiángzi), editura institutului cultural român, bucureşti, 2004, traducere din chineză de cristian mocanu, 296 de pagini

coperta de floarea ţuţuianu

romanul a fost ecranizat în 1982 şi poate fi văzut în chineză aici.