mishima şi hagakure

yukio mishima

calea samuraiului astăzi

(hagakure nyumon)

editura humanitas, bucureşti, 2007

174 de pagini broşate

traducere de iuliu raţiu

coperta de gabi dumitru

hagakure este o culegere de învăţăminte, scrisă prin sec.11 în japonia, spre uzul samurailor. descoperind această carte, scriitorul mishima scrie că de atunci înainte mi-am dedicat pasiunile şi energia ca să trăiesc şi să practic hagakure. hagakure este pântecele din care se naşte literatura mea.  (p.18)

bun. şi eu, fermecat de cărţile lui mishima, am pornit la drum. 

evident, o carte de învăţătură. care spune cum este şi cum, de fapt, trebuie să fie. care se referă la multe lucruri, de la luarea unei decizii cotidiene, la eleganţă, la femei şi bărbaţi, până la lecţii de bună purtare. 

evident, am fost cutremurat din nou când a fost vorba despre moartea voluntară - destinul samuraiului este moartea. însă când am mers mai departe, urechile mi s-au ciulit:

în timpul nostru, totul se bazează pe premisa că cel mai bine este să trăieşti cât mai mult cu putinţă. durata medie de viaţă este cea mai ridicată din istorie, un plan monoton pentru umanitate se desfăşoară înaintea noastră. entuziasmul tânărului pentru obţinerea unui cămin durează doar până ce reuşeşte să-şi găsească propriul cuib. odată ce l-a găsit, viitorul nu-i mai rezervă nici o surpriză. tot ceea ce rămâne este clinchetul bilelor ce măsoară pe abac banii de pensie şi viaţa paşnică şi plicticoasă a neputincioasei bătrâneţi. această imagine se află neîncetat în umbra democraţiei sociale, ameninţând inimile oamenilor. în ţările scandinave, nevoia de a munci a dispărut deja şi nimeni nu îşi mai face vreo grijă în privinţa ajutorului pentru cei în vârstă. plicitisiţi şi deziluzionaţi de porunca societăţii care le cere doar să se "odihnească", un număr extraordinar de mare de oameni în vârstă se sinucid. (p.32) 

în mare, cam aşa e, dar statistic, oare câţi se sinucid?

enfin, să trecem mai departe. iată câteva "sfaturi" curpinse în această cărticică:

• întotdeauna să îţi faci planurile de cu seara pentru a doua zi şi să îţi consulţi orarul. astfel vei fi cu un pas înaintea altora. (p.58)
• ceea ce nu ai experimentat pe pielea ta nu poţi să cunoşti. atunci cînd înveţi ascultându-i pe alţii sau citind cărţi, îţi depăşeşti limitele propriului discernământ şi urmezi învăţăturile celor vechi. (p.61)
• este necesar să plănuieşti dineinte ce ai de făcut în caz de criză, iar apoi, când vine vremea, să îţi aminteşti acel plan şi să rezolvi problema conform lui. (p.62)
• cel mai important lucru pentru un samurai este să nu îşi trădeze dezamăgirile ori oboseala. (p.69)

yukio mishima

• nu poţi îndeplii fapte măreţe având o mentalitate obişnuită. trebuie să ajungi fanatic, să vrei nebuneşte să mori. (p.77)
• viaţa nu durează decât o clipă. trebuie să trăieşti făcând ce-ţi place. în această lume trecătoare ca un vis, să trăieşti în mizerie făcând ceea ce îţi displace e curată nebunie. decât să mă lupt cu morile de vânt, mai bine stau acasă şi dorm. (sic!) (p.96)
• într-o vreme când se află oameni mari e greu să-ţi faci un nume. când lumea începe să decadă e relativ uşor să te evidenţiezi. (p.101)

o cărţulie motivaţională japoneză medievală, interesantă prin ineditul ei. dac-aveţi la dispoziţie 2 ore din viaţă, o puteţi dedica ei.

p.s.  ritualul sinuciderii la samurai

scriitorul amos oz, două zile la bucureşti

27–28 februarie 2012

• luni, 27 februarie, la ora 18.30, la atheneul român - conferinţa amos oz in dialog cu gabriel liiceanu. biletele vor fi puse în vânzare marţi, 21 februarie.
• marţi, 28 februarie, la ora 11.00, amos oz va primi titlul de doctor honoris causa al universitatii din bucureşti - sala "constantin stoicescu" a palatului facultăţii de drept.
• marţi, 28 februarie, la ora 17.00, la libraria humanitas kretzulescu - lansarea seriei de autor "amos oz" a editurii humanitas fiction.

ce înseamnă epicureic?

epicurea 

(epicur, diogenes din oinoanda)

editura ştiinţifică, bucureşti, 1999

traduceri de constantin balmuş şi

adelina piatkowski

156 de pagini broşate

coperta de daniel nicolescu

una dintre filozofiile celebre ale antichităţii, alături de stoicism - despre care am scris aici - este epicureismul. curios în a citi textele originare ale întemeietorilor, am luat din bibliotecă o cărticică publicată de adelina piatkowski acum vreo 13 ani, spre uzul curioşilor.

epicur este un filozof atenian din sec.4 î.C., considerat autodidact, creator de sistem şi de şcoală. dincolo de teoriile cosmologice, destul de desuete, m-au interesat câteva dintre "credinţele" sale ce ţin de un anumit modus vivendi. înţelepciunea constituie la epicur reţeta fericirii. ea este un lucru mai de preţ chiar decât filozofia.

din scrisoarea către phytocles:

• omul înţelept nu se poate îndrăgosti şi nu se preocupă de riturile funerare. o relaţie sexuală nu aduce niciodată un folos; este încă bine dacă nu aduce vătămare. înţeleptul nu se va căsători şi nu va avea copii. nu va flecări când este beat; nu va participa la viaţa politică; nu se va face tiran, nici nu va deveni un cinic; nici cerşetor; chiar dacă-şi va pierde vederea, nu se va sinucide. (p.75)
• înţeleptul se va va îngriji de averea sa şi de viitor. îi va plăcea viaţa la ţară. va ţine piept loviturilor soartei şi nu-şi va părăsi nicodată un prieten. va acorda numai atâta atenţie reputaţiei sale cât să nu fie tratat cu dispreţ. se va desfăta mai mult decât ceilalţi la serbările publice. (p.76)
• vătămările oamenilor au următoarele cauze: ura, invidia şi dispreţul; pe acestea omul înţelept le învinge prin raţiune. (p.75)

despre stocismul lui epictet în postarea de aici.

din scrisoarea către manoikeus:

• tânărul şi bătrânul trebuie să caute înţelepciunea, ultimul pentru ca, înaintând în vârstă, să se simtă tânăr prin lipsa de teamă faţă de cele ce vor veni, datorită amintirii celor trecute, iar rpimul, ca să fie totodată şi tânăr şi bătrân. se cuvine aşadar să ne îndeletnicim cu lucruri care ne procură fericirea. (p.83) 
• întocmai cum oamnii nu caută hrana cea mai abundentă, ci cea mai gustoasă, tot aşa înţeleptul caută să se bucure de timpul cel mai plăcut şi nu de cel mai lung. (p.84)
• moartea nu are nici o legătură cu oamenii, căci orice bine şi orice rău se află în senzaţie, iar moartea este privaţiunea de senzaţie. ea, cel mai înfricoşător dintre rele, nu are nici o legătură cu noi, dat fiind că, atâta vreme cât existăm, moartea nu există, iar când vine, noi nu mai existăm. pentru cel viu, nu există încă, iar cel mort nu mai există el. (p.84)
• prin toate acţiunile noastre urmărim să fim eliberaţi de suferinţă şi de frică. (p.85)
• noi numim plăcerea începutul şi ţelul unei vieţi fericite. ea este cel dintâi bun al nostru, care ne este propriu. (p.85)  
• prin plăcere înţelegem absenţa suferinţei din corp şi a tulburării din suflet. nu succesiunea neîntreruptă de chefuri şi orgii, nu dragostea senzuală cu băieţi şi femei, nu desfătarea cu un peşte bun sau cu alte delicatese fac viaţa plăcută, ci judecata sobră, căutarea motivelor fiecărei opţiuni sau respingeri, ca şi alungarea altor păreri prin care cele mai mari tulburări pus stăpânire pe suflet. (p. 86)
• orice este firesc se procură uşor şi numai cee ce este lispit de o valoare reală este greu de procurat.(p.86)

din maximele fundamentale:

• nici o plăcere nu-i în sine un rău. dar lucrurile care prilejuiesc anumite plăceri pot aduce necazuri mai mari decât plăcerile înseşi. (p.104)
• este cu neputinţă să alungăm teama cu privire la lucruri de maximă importanţă dacă nu cunoaştem natura întregului Univers. (p.104)
• bogăţia materială are limite şi este uşor de procurat; bogăţia închipuirilor deşarte se întinde la infinit. (p.105)
• omul drept se bucură de cea mai deplină linişte a sufletului. (p.105)
• dintre toate bunurile pe care ni le oferă înţelepciunea, ca să ne asigure fericirea de-a lungul întregii noastre vieţi, cu mult cel mai important lucru este dobândirea prieteniei. (p.106)
• justiţia naturală este un contract folositor încheiat între oameni cu scopul de a nu se vătăma unii pe alţii şi a nu fi vătămaţi. (p.107)
• nefericirea se cuvine s-o alungăm prin amintirea clipelor trecute şi prin recunaoşterea faptului că poţi preschimba ceva care s-a întâmplat în ceva care nu s-a întâmplat. (p.119)

vineri noapte în oraş

pe o vineri înviforită, după un binemeritată degustare privată de vin, însoţită de poeziile minunate ale lui ioan es. pop, a plecat dragoş în centrul vechi, să se zbănţuiască. a aterizat deci în club bordello de pe şelari, unde a avut noroc de o masă rezervată, însă chiar lângă uşa etajului unu, unde şi-a amintit - phuai, unde sunt vremurile când năbădăiam "cireaşa" din constanţa! - cum e să se frece toţi de tine, în trecere. şi cum e, în timp ce-ţi zgudui corpul, să priveşti la multe feţe triste de tineri şi tinere - cu haine de "oraş" - care şed la masă şi se uită, cu un pahar de apă plată în faţă, cu ochi goi, la chestii metafizice, ca băutoarea de absint din tabloul lui degas. 

până când muzica s-a transformat în başi tembeli - cum să dansezi pe-aşa ceva? -, când a şters-o dragoş la clubul vintage de pe smârdan, unde a simţit, cu-adevărat, distracţia! pentru că a constatat, dincolo de dispreţul opiniei publice, cât de fain se distrează piţipoancele şi cocălarii, spre deosebire de "elitele" triste. astfel:

• moda aruncatului cu confetti a fost înlocuită cu cea a aruncatului cu şerveţele, calchiată probabil cu aruncatul banilor la manelişt;
• dacă-n pojarul dansului îţi pierzi ceva pe jos, nu-l mai cauţi cu lumânarea, ci cu un i-phone 7, printre picioarele meselor, scaunelor, dansatorilor; 
• e musai să faci poze de la smart phone şi musai strâmbându-te, să arăţi funny;
• dacă eşti băiat, poţi să pui mâna pe un cur mişto de piţipoancă, iar dacă eşti fată, pe-un cur mişto de cocălar (vă asigur, aceştia sunt tot oameni);
• oricât ai fi de şleampătă şi de naşpa, întotdeauna se va găsi un bodyguard care să te agaţe baletându-ţi lasciv împrejur;
• chit că eşti pitic, gras, ţigan şi interlop (toate calităţile laolaltă), vei găsi întodeauna o blondă cu picioare lungi cu care să te afişezi în lume/puburi;
• dragoş nu s-a gândit niciodată că va ajunge să ţopăie pe ţi-am dat un inel sau pe - omoară-mă, Mahler! - gaşca mea nu poate să stea liniştită...

oricum, s-a făcut de 5 când a plecat dragoş acasă.

o listă de bloguri culturale

în completarea listei sale cu recomandări ale blogărilor de comunicare şi publicitate, blogărul alexandru negrea, social media manager la bcr, m-a invitat să alcătuiesc o listă cu blogurile de cultură - cele care se ocupă de cărţi, filme, sau care au jurnale culturale. 

am ales dintr-o lungă listă doar blogurile personale şi în care autorii scriu des. au rămas 16 şi să mă ierte autorii celor pe care le-am omis contingent, dar nu că sunt mai puţin bune. 

iată lista în postul de aici.

ce vorbe fierbinţi spunem persoanei iubite?

dincolo de tipicele pisoiaş, pisy, puiu, iuby, scumpy (evident, cu y) observ că, în momentele intime dintr-un cuplu, vocabularul românesc cotidian este cam sărac. mie, de pildă, mi-e greu să folosesc cuvinte ca p..ă şi p...ă în aşternut, când acestea şi-au pierdut înţelesul ostensiv, noroite cum sunt zi de zi pe stradă. dar cum vorbim?

la preludiul
cel mai greu pentru bărbat e să se gândească atunci ce să spună. trebuie să vorbească, dar gândul nu e la vorbe. îndrugă un eşti suberbă!, eşti foarte frumoasǎ!, mă înnebuneşti! şi gata, caliciu trebuie să se deschidă întru fornicare. poate că dacă s-ar gândi puţin, ar putea compensa prin nişte cuvinte mai acătării faptul că nu i-a luat flori (desigur, din grabă). 

ne putem gândi la te simt mirosind a tandreţe, luminezi ca o zi de vară, mi-ai aprins inima sau un simplu cât de dor mi-a fost de tine? iar la rigoare, un vers din romeo şi julieta poate juca un rol practic - a nu se uita tonul (care face muzica):

Vorbeşte...

Vorbeşte încă înger de lumină,

Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină

Deasupra mea, ca-naripatul sol

Al cerului, pe care muritorii

Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,

Cum suie galopând viteaz pe nori

Alene-umflați de vânt, vâslind departe

În poalele văzduhului... (traducere şt.o.iosif)

sau putem încerca în engleză:
O, speak again, bright angel! for thou art
As glorious to this night, being o'er my head
As is a winged messenger of heaven
Unto the white-upturned wondering eyes
Of mortals that fall back to gaze on him
When he bestrides the lazy-pacing clouds
And sails upon the bosom of the air.

la culme
dacă, de pildă, în timpul mişcărilor susţinute (care, nu-i aşa? fac toţi banii), putem cu toţii să băgăm mare la adverbe - atinge-mă acolo! sărută-mă aici! stai aşa! mişcă-te altfel! nu-ţi place aşa? mai adânc! nu contează, oriunde! -, la onomatopee - de la ahh şi daa până la uuh, ooo, iii etc. - şi putem să scăpăm chiar şi-un ce-mi place să mă f.t cu tine!, şi nelipsitul (sper) îmi dau drumul! după aceea, e nevoie să revenim la dinainte.

la postludiu

e nevoie de feedback, iat tăcerea nu mai poate fi suplinită de săruturi sau somn. toată lumea are nevoie de feedback.

pentru el, cel mai simplu e ai fost grozavă / minunată! sau ce bine-a fost!, alături de un zâmbet satisfăcut - însă mie mi se pare destul de banal, clişeistic ca un film de spielberg. sau, pentru ea - ai fost bun!, te-ai ţinut tare!, cât eşti de viril! sau ce p..ă bună ai, armăsarule! - mi se pare cam lipsit de imaginaţie.
evident, oboseala vrea ea să-şi spună cuvântul. dar poate de aceea efortul concentrării poate fi un ultim dar din partea amândurora / tuturor.

poate-i bun aici un te iubesc! cu varianta mai bună cât de mult de iubesc!, dar dacă nu e cazul?
ar fi mai are potrivite mi-am găsit, în sfârşit jumătatea! eşti singura / singurul care mă face fericit / fericită! vreau să te visez tot pe tine!

sau o glumă ar strica? indienii cu kamasutra lor erau praf! pământul s-a oprit din rotaţie sau mi se pare? a răsărit brusc soarele sau mi se pare mie? ce mata hari? ce cleopatra? nişte tute! în schimb, tu iubito...
în cel mai rău caz n-ar trebui să exersăm mai mult şi cu alţii?

îmi place aşa de mult pictura de jane kin, aşa c-o mai pun o dată.