povestea cu traducătorii români

mai demult, doamna antoaneta ralian, traducătoare de elită din limba engleză, a rămas surprinsă când un trust editorial românia îi oferea pentru o traducere un onorariu de 10 ori mai mare decât cel cu care o plăteau alte edituri, de ani buni. ceea ce denotă o modestie fără seamăn - aproape naivă - din partea unui mare traducător obişnuit să muncească cu litera din pasiune şi mai puţin pentru bani.
dar tinerii se pare că au început să gândească altfel. din contactele mele cu lumea literară, ştiu că o pagină de carte tradusă costă 2 euro, indiferent că e un best seller american de kaka sau critica raţiunii pure. traducătorii acceptă, mai ales în vreme de criză. aşa că sunt nevoiţi să scadă calitatea de dragul cantităţii, după principiul cu cât mai multe contracte, cu atât un trai mai bun.

însă se poate întâmpla ca editurile - chiar şi cele mari, de pildă rao sau editura univers, cea condusă de sergiu crupenshi - să nu plătească deloc traducătorii, deşi cartea se publică şi se vinde copios. ce face atunci un traducător? îşi angajează un avocat prin relaţii sau unul ieftinache şi dă editura în judecată. aceasta, cu o mai mare putere financiară, are un avocat versat care apelează la călcâiul lui ahile al judecătorilor - procedurile. procesul e câştigat pentru editură, peierdut pentru traducător. e cazul doamnei laura frunză descris pe blogul dumneaei. degeaba protestează traducătorul, munca lui va fi apreciată (sau nu) de cititori, banii vor ajunge în siguranţă în buzunarul editorului şi al librarului (dacă e vorba de cărtureşti).

ei bine, am o soluţie: o asociaţie a traducătorilor - un fel de sindicat - care să-şi aleagă reprezentanţi cu talent de negociatori şi avocaţi pricepuţi şi buni. un mic procent pentru asociaţie este mult mai puţin decât un proces pierdut şi un onorariu neplătit. probabil că există aşa ceva, însă mai mult pe hârtie, nicidecum de facto. o asemenea asociaţie ar putea negocia cu editorii onorarii mai mari - eu personal aş plăti mai mult pentru o carte tradusă bine decât pentru una tradusă prost - şi şi-ar reprezenta mai bine drepturile în contractele semnate sau, în caz de litigiu, în instanţă.

problema nu este la edituri în genere. pe o piaţă liberă, ele pot alege onorariul în favoarea lor, iar acesta poate fi acceptat sau nu. de asemenea, în orice ţară cu drept civil, unele contracte sunt încălcate iar lucrurile se rezolvă fie amiabil fie prin instanţă. depinde de partea vătămată să fie reprezentată mai bine sau mai prost. problema este la traducători. nu ştiu să negocieze şi să se reprezinte, însă sunt destul de orgolioşi sau comozi să se asocieze şi să plătească pe cineva care să negocieze şi să îi reprezinte. cu atât mai mult cu cât toate se petrec în românia, ţară vestită pentru justiţia ei impotentă.

până atunci, vom asista la victime singulare care, deşi cu pregătire universitară şi - teoretic - cu mintea deschisă, vor să se bată cu morile de vânt, într-o luptă "nobilă" şi "purificatoare".

later edit: un prim pas al breslei este iniţiativa de pe facebook grupul traducătorilor literari din românia - "în încercarea de a afla unii de alţii, mai întâi, şi de a reuşi să ne adunăm forţele pentru înfiinţarea unei asociaţii, mai apoi. aştept să se înscrie cît mai mulţi membrii şi mai vedem" - spune traducătoarea din italiană cerasela barbone.

livr-erotica 2

 

 sursa

sursa

sursa

sursa

sursa

 

sursa

robinson crusoe de daniel defoe

daniel defoe

robinson crusoe

editura all, bucureşti, 2002

traducere de petru comarnescu

260 de pagini broşate

coperta de stelian stanciu

ce poţi să spui după ce citeşti acest roman* - considerat primul modern englezesc - ecranizat de jdemii de ori, pastişat, reluat, interpretat şi răsinterpretat? - la noi deja a inspirat pe andrei pleşu şi alex leo şerban, la alţii inspiră şi azi pe tineri (vezi cazul şomerului englez de 28 de ani, nick weston, un robinson asumat, dezamăgit de lumea de secol 21, care-a scris mai apoi jurnalul casei din copac) -

există interpretări sociale, despre îmblânzirea sălbăticiei de către civilizaţie - robinson nu stă fără haine pe insula pustie, ba chiar ăşi contruieşte o umbrelă :)
există interpretări politice, robinson e un burghez care se foloseşte de mijloace de producţie ca să creeze o lume nouă. de asemenea, tatăl lui robinson îi ţine acestuia o pledoarie despre omul de mijloc, înainte ca aceste sa ia drumul mării.
există interpretări filozofice, pragmatice (am învăţat din experienţă şi din firea lucrurilor că tot ce este bun în lumea aceasta nu are preţ decât când ne aduce vreun folos. oricât am strânge şi grămădi ca să mai dăm şi altora, totuşi nu ne putem bucura decât de ceea ce ne foloseşte, şi nu de mai mult - p.114)

 

 ediţia princeps (sursa)

dar eu voi scrie despre câteva lucruri ce m-au surprins:

• în educarea lui vineri, robinson îl învaţă nu despre Dumnezeu, ci despre diavol, iar după o discuţie despre rău şi bine, vineri conchide, spre încurcătura europeanului:

- aşadar, eu, tu, diavol, noi toţi răi, lăsaţi să pocăim, Dumnezeu iartă pe toţi. 

am întrerupt aici dialogul cu vineri, ridicându-mă grăbit ca şi când aş fi fost nevoit să plec. pe el l-am trimis să-mi aducă ceva. (p.182)

• m-a surprins fineţea psihologică cu care defoe descrie instalarea fricii, odată ce robinson găseşte pe nisipul insulei urma unei tălpi de om străin. ceva asemănător am mai găsit la vizuina lui kafka.

•  evident, lecţia numărul unu a cărţiise leagă de una dintre învăţămintele cărţii:

niciodată nu ne cunoaştem soarta până nu este luminată de una potrivnică ei. nu ştim să preţuim bucuriile decât după ce le pierdem. (p.122)

ce facem noi, în secolul 21, dacă am ajunge ca robinson, dar nu ca în lost? fără laptop, gps, iphone sau cuptor cu microunde? fără haine de firmă, maşini bengoase? pe cine-am mai da vina, tot pe băsescu?

• m-am mirat că romanul nu se termină ca în film, când părăseşte insula, ci aventurile se continuă, de pildă aceea cu lupii în nămeţii franţei, pe drumul spre anglia. 

anonim, daniel defoe (sursa)

• ciudate câteva opinii ale lui robinson şi m-am întrebat de ce autorul le-a inserat:

aici era, în primul rând, ferit de răutăţile lumii. nu aveam ispite trupeşti (sic!) şi nici ispita ochiului, iar trufia vieţii era hăt-departe dfe mine. nu jinduiam după nimic, căci aveam tot ceea ce mă putea bucura. nu aveam duşmani care să-mi râvnească stăpânirea sau să-mi conteste suveranitatea. (p.114)

îmi făcea nespusă plăcere să-mi privesc avutul, frumos orânduit, şi mai ales proviziile de toate felurile şi în cantităţi atât de mari. (p.69)

_____________________________
* în primul rând, trebuie să spun că e prima mea lectură integrală a cărţii, o începusem prin '90 din nişte fascicule cu pagini maronii, dar care şi-au încetat repede apariţia. mi-a plăcut în schimb volumaşul acesta de buzunar, găsit la anticariat - cu pagini la fel de maronii... şi mi-a mai plăcut, de asemenea, cartea lui tournier.

cine nu ştie subiectul? un marinar tânăr şi în putere, naufragiat pe o insulă pustie, nevoit să supravieţuiască cu cele ce a putut salva de pe corabia înecată. poveste devenită mit al modernităţii.

sankea de zahar prilepin

zahar prilepin
sankea
(cанькя)

editura cartier, chişinău, 2011

384 de pagini broşate

traducere de vladimir bulat

coperta de vitalie coroban

din rusia, cu revoltă

a murit Rusia noastră, e un lucru clar pentru orice om cu judecată. de ce vă ţineţi aşa morţiş de ea, de parcă n-aţi şti că totul moare la un moment dat. omul, câinele, şobolanul - totul moare! moare! (p.341) asta crede saşa tişin (aka sankea), un tînăr provincial rus - nod al romanului ce-i poartă numele, scris de zahar prilepin şi apărut în traducere anul trecut la editura cartier. 

saşa are în jur un partid extremist anti-putin, ce-i oferă cadrul de a se revolta. şi nu se revoltă pentru ceva anume, ci contra unei stări de lucruri care nu mai pot rămâne aşa. "aţi adus ţara mea ofrandă dezamăgirilor voastre", le reproşează el majorităţii ruşilor care acceptă sistemul. iar pentru a schimba lucrurile, el trebuie să facă ceva. se bate cu forţele de ordine, stârneşte violenţe gratuite la el în oraş, planifică un omor contra unui judecător, fură de la ciocoi, participă la un atentat contra administraţiei corupte.  împotriva unei rusii în comă, ce poţi face decât s-o şochezi, sperând să-şi revină? 

sunt rus. este suficient. nu am nevoie de nici o idee.

iar saşa refuză să participe la discuţii filozofice sau metafizice raskolnikoviene, atât de dragi rusului, dar şi românului, pentru că ele nu schimbă nimic nici în el, nici în alţii. nu are nevoie de ele, el îşi ştie sensul vieţii, revolta. e gata să-şi sacrifice iubita, mama, prietenii, propria fiinţă.

aşadar, iată un personaj simbol al războinicului contemporan, de a se revolta de dragul revoltei. oricum ar fi, societatea îşi merită revolta.

romanul are o arhitectură bună, suspans şi puţine lipsuri - doar primul capitol bulibăşeşte partide, mişcări, persoane, sperând să explice totul din prima. există însă câteva reuşite strălucite ce instalează romanul tânărului prozator rus (are 37 de ani) în tradiţia îndelungă a romanului rus:

• capitolul al treilea povesteşte cum tatăl eroului, mort în sicriu porneşte în călătorie, alături de fiu, soţie şi discipol, de la oraş, spre locurile de baştină, un sătuc părăsit şi înămeţit de zăpadă; ei bine, capitolul egalează literar orice pagină clasică rusească;
• există o imagine-metaforă a unui ghem de şobolani găsiţi într-un beci, încolăciţi nenatural prin cozi şi strânşi unii într-alţii, sănătoşii cu bolnavii, viii cu morţii, tinerii cu bătrânii. poate e imaginea rusiei, cine ştie? dar singurul remediu va fi uciderea tuturor;
• există 2 fraţi unul mai mare, revoluţionar, pe nume negativ şi unul mai mic, pe nume pozitiv. primul, tăcut şi rece ca gheaţa se topeşte după îngrijitul florilor într-un apartamentul gol comunist, ridicat de stalin, şi transformat în seră. 

ps. traducerea e presărată cu moldovenisme, care totuşi nu strică lectura, o face mai moale. în schimb, sunt ciudate anumite neologisme şi tare amuzante câteva note ale traducătorului, vladimir bulat, şcolăreşti de tipul "aici prilepin vrea să spună, de fapt, că..."

una peste alta, mă bucur tare c-am avut acces, prin acest roman, la literatura recentă a vecinilor noştri, cu atât mai mult cu cât este una rusească.

poza autorului, participant la demonstraţiile partidului naţional bolşevic,   "nazbol", în prezent interzis, de aici), saitul oficial al autorului aici, iar saitul romanului aici.

impresii din piaţa universităţii. "jos acta!"

pe la 17:00, bine echipat de iarnă - şi să nu fiu recunoscut de forţele poliţieneşti :) - am plecat de-acasă să-mi exprim feedback-ul faţă de-o lege - deja votată pe neve - ce încalcă un principiu de bun simţ - respectarea intimităţii.

am poposit la fântâna de la universitate, pe lângă câteva grupuri de tineri care-şi stabiliseră deja locuri dentâlnire. eu nu cunoşteam pe nimeni şi "curajul" îmi spunea să stau liniştit, mai întâi să văd ce se-ntâmplă. m-a solicitat un bătrân să-i ţin capătul unui cearşaf pictat cu caricatura lui băsescu, vizibil bucuros că s-au strâns atâţia tineri dintr-o dată. în mod sigur nu auzise de acta, probabil nici de internet, dar să nu mai comentăm. l-am ajutat puţin, dar când l-am văzut repezindu-se la o cameră de filmat, trăgându-mă şi pe mine odată cu cearşaful, mi-am retras politicos ambasadele.

stăteam eu şi mă uitam, dornic să fac prezenţă împotriva acta. până când am auzit "cine nu strigă/ cine nu sare/ ori e cu acta/ ori e prost de moare", m-am gândit: pentru ce dracu' eram acolo decât să mă declar contra acta. de asemenea, nici prost nu mă consideram, aşa că m-am pornit pe sărit. mă simţeam foarte bine, mă şi-încălzeam, pe deasupra. eram pe cale să devin un protestatar veritabil. iar când am început şi să strig, alături de ceilalţi tineri "jos acta!", gata, eram de-a dreptul mulţumit.

când am ajuns eu, erau deja două grupuri separate, adunată fiecare în jurul unuia cu megafoane. eu m-am alipit, fireşte, megafonistului cu ochelari. nu mi-a convenit la-nceput - uite, mă, nici aici nu se solidarizează românu'. treptat însă, minut cu minut, sloganurile au fost preluate unul de la altul, a luat megafonul şi claudiu crăciun, cel cu parlamentul european şi, între două grupuri, a pornit să preia ştafeta.

a fost foarte fain, am stat vreo două ore, când mulţimea se mărise considerabil. am strigat şi-am sărit şi m-am simţit liber, într-o ţară liberă, în care puteam iată, să-mi manifest dezaprobarea. şi m-am simţit tare bine printre sutele de tinere şi tineri înfofoliţi necunoscuţi care nu erau nici golani, nici destabilizatori, nici comunişti, nici anarhişti, ci doar tineri intelectuali care simţeau că lucrurile în jurul lor nu sunt în regulă.

dintre sloganurile amuzante, am reţinut "vă rugăm să ne scuzaţi/ ne simţim supravegheaţi", "pentru-o melodie/ nu vrem puşcărie", nu corporaţia / face legislaţia" iar cel mai inovativ obiect adus a fost o cameră de supraveghere în vârful unui băţ. 

era să uit, mulţumesc pentru ceaiul gratuit!

_____________________________

documentul ACTA poate fi citi în româneşte aici

art.27, alin.4 prevede că "o parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege şi cu normele sale administrative, autorităţilor sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerţ sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe şi atunci când astfel de informaţii sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective. aceste proceduri sunt puse în aplicare astfel încât să se evite crearea de obstacole în calea activității legitime, inclusiv comerţul electronic şi, în conformitate cu legislaţia părţii respective, respectă principii fundamentale precum libertatea de expresie, un proces echitabil şi protecţia vieţii private." teoretic, sună bine, dar practic, vizavi de ceea ce se întâmplă în sistemul juridic român, nu vor fi abuzuri?

despre detaliile semnării acta de către guvernul româniei aici.

carte-n film