"cocktail party" de antonio saura

un tablou comic serios

prima dată când am văzut tabloul ăsta, cocktail party, am râs. și-mi produce întotdeauna râsul, când îl privesc cu atenție.e uimitor cum într-un tablou au putut intra mii de imagini din media actuală.

pictorul improvizează abstract, dar fără a ieși cu totul la urmele unui realism comic. am descoperit câteva trăsături:

• colorația stridentă râcâie ochiul și nu-l lasă indiferent;
• aglomerarea cu linii, șerpi, benzi, panglici dau o atmosferă de carnaval, de zarvă, de mișcare - totul ieșit de sub control;
• ochii ieșiți din orbite, măștile grotești, fantomatice, chiar hidoase dau senzația de neomenesc, față de care nu poți decât să râzi, căci altfel te îngrozești. în fața unui bețiv ce-a ieșit din sfera umanului, folosești râsul drept armă împotriva groazei;
• eu văd tabloul ca reprezentarea unei NEBUNII TOTALE, în răspăr cu ceea ce ar trebui să reprezinte umanul - un bun manifest al pictorului spaniol contra lumii în care trăiește. 

 

antonio saura (1930 - 1998) a fost un pictor spaniol. autodidact; începe să picteze într-o convalescență. influențat mai întâi de suprarealiști, trece la arta informală din cadrul expresionismului abstract. a se vedea alte variante de "cocktail party" aici, pe saitul autorului.

____________________________________________________________________

"din dragoste pentru roma" de woody allen

din dragoste pentru roma
 (to rome with love) 
regia woody allen 
sony pictures 2012
 imdb 
SITE și TRAILER

e mai bine să fii alcineva decât ești de obicei?

între a fi un oarecare și a fi vedetă, e mai bine să fii vedetă, afrimă woody allen în filmul din dragoste pentru roma,
pe care l-am văzut duminică, la redeschisul studio, într-o sală plinuță.

- o prostituată trebuie să pară o logodnică onorabilă.

- un cioclu trebuie să pară cântăreț la operă.

- un fincționar cade în capcanele media, devine vedetă și e cât pe-aci să-și piardă mințile.

- o gagică vrea să pară profundă în fața iubitului prietenei sale.

- o gâsculiță, fană a unui actor, vrea să fie sedusă.

- un hoț devine salvator etc.

toți pe fondul luminos și colorat al romei, ce seamănă foarte bine cu cel al parisului, barcelonei, londrei filmelor precedente. gaguri amuzante, distribuție celebră (dar unde e scarlett johansson?), un film mai bun decât midnight in paris.

un film ușurel, de weekend.

oricum, mi-a făcut poftă să revăd un film bun marca w.a. - match point sau annie hall (după mine, the best)

10 000 de euro pentru un scriitor român

în ciuda plângerilor scriitorilor români că fac muncă patriotică de douăjde ani încoace, o asociație privată, asociația casa de cultură, a înființat un premiu, pe numele lui "augustin frățilă" de 10 000 de euro pentru un roman publicat anul trecut în românia. cu alte cuvinte, un scriitor publicat anul trecut poate trăi decent (visul oricărui român, decența) pentru a scrie din nou. poate un nou roman, care va fi la rândul lui publicat, apoi premiat și el...

au sărit câteva voci, ca la români, care contestă un așa concurs. motivul principal? calitatea, zice-se. deși sunt 3 critici profesioniști care fac selecția, mai există 20 de blogări (publicul) care vor alege la final din ultimele 5 romane. ce caută publicul acolo? ce caută cititorul obișnuit la un așa toptan de bani? ce caută criticii acolo? n-au niscaiva interese? cum e cu retipărirea romanului? n-o fi vreo șmecherie de marketing acolo?

să tot stai și să te-ntrebi. să cauți nod în papură, să te vaiți ba că n-avem roman, că ba n-avem literatură, că ba n-avem scriitori, dar mai ales ba că n-avem bani!

să-i lăsăm pe cârcotași și să ne bucurăm că un roman românesc e premiat cu 10 000 de euro. iar juriul nu-i de colo: alex ștefănescu, dan c. mihăilescu, daniel cristea enache, apoi 20 de blogări (din care am acceptat și eu să fac parte), mulți onorabili, cum ar fi cei pe care-i cunosc - micawber, ionuca, rontziki, costi piștea, dan-liviu boeriu, victor kapra.

cum anume se participă la concurs? citiți aici.

dorința mea e numai una: ca premiul cel mare să reprezinte şi o operă de valoare.

mult succes și sper să nu-mi pierd timpul cu 5 cărți proaste. 

"pe chei" de elia kazan

pe chei 
 (on the waterfront) 
 columbia pictures 1954 
regia elia kazan
imdb
TRAILER

nu-ți fă griji pentru adevăr, fă-ți griji pentru tine!

așa îi spune tânărul terry malloy gagicii lui. amândoi sunt implicați în lupta mafiei (implicate în sindicat) cu lucrătorii de pe chei. el de partea răului, ea, de partea victimelor.

pe întreg, filmul este despre mafia îmburghezită versus oamenii muncii nedreptățiți și despre alegerile fiecăruia - de partea cui alegem să fim. sau...

fata: which side are you with? 

băiatul: me? i'm with me, terry. 

pentru mine, însă, filmul este despre Metodă, stilul liber actoricesc în care actorii își dau drumul propriei lor memorii afective.

un joc cu mănușă în parc, o privire în pământ, un gest de lehamite într-o mașină, ruperea unei ațe din haină, - fac din marlon brando (cel puțin) unul dintre cei mai mari actori dintotdeauna, iar pe regizor, unul dintre cei care au știut într-un mod perfect ce să ceară de la actorii filmelor sale.

pf! conscience... that stuff can drive you nuts!

băiatul: - o să ne mai vedem?
fata: - pentru ce?
băiatul: - nu știu, zice și dă din umeri, continuând să mestece gumă.
moment de tăcere, cât el o soarbe cu privirea.
fata: - mă îndoiesc.
băiatul încheie cu un sunet neinteligibil, în mestecat de gumă și se-ndepărtează repede, ca și cum nu-i pasă. poate c-a zis, bine atunci, dar nu vom ști niciodată.

și un cadru fain, în care capitalistul e ca un diavol înaintea intrării în infern:

o seară tango

librăria kretzulescu mi-a făcut o surpriză astă seară. am mers la joia lingurițelor și am aterizat în mijlocul a zeci de persoane de sex feminin - toate înfierbântate de muzica tangoului argentinian. chiar pe locul unde săptămâna trecută șezuse sfătos pleșu.

acum însă, toate elementele au contribuit la o atmosferă străină, una amețită de melodii de tango, zbuciumată de dans tot tango, aromată de ceai mate (desigur mai soft decât cel argentinian) și ascultată cu lecturi de carte. ca să fiu mai specific, a cântat și dansat trupa volver, a oferit ceai bernschutz & co și s-a citit din cartea iustinei irimia ultimul tango la buenos aires. evident că era și avon pe-acolo, dar exclusiv pentru femei.

pot să spun că tare mi-a plăcut. 

1. am aflat că ceaiul mate este foarte amar și se bea pentru bună înțelegere și dispoziție între oameni - am băut și eu pentru prima oară (și nu e foarte diferit de ceaiul verde fără zahăr).

2. mi-am confirmat faptul că rețeta infailibilă pentru a da gata o femeie e s-o dansezi tango - toate femeile și fetele dimprejur erau nemișcate, vrăjite, cu inima în gât la ritmul trupurilor și încolăcitul de picioare ale dansatorilor. unele se urcaseră sus, la etajul librăriei, pentru savurare.

poate odată mă voi apuca să-nvăț și eu tango sud-american.

spuma zilelor de boris vian

spuma zilelor, o poveste dulcegăroasă

boris vian 

 spuma zilelor

(l'écume des jours)

 editura humanitas bucurești, 2003

 traducere de sorin mărculescu

  173 de pagini broșate

coperta: ioana dragomirescu mardare

entuziasmul majorităţii cititorilor în faţa acestui mic roman este desigur provocat de metaforele, care-l inundă. metafore şi artificii literare care îi conferă o frumuseţe fantastică, cu luciri de bijuterie. 

pe manifestul suprarealist ce milita pentru vis şi pe jocul dezinteresat al gândirii libere, boris vian construieşte în spuma zilelor pe un univers real, viziunea sa fantastică, pe nucleul unei poveşti de dragoste între doi tineri.

astfel, la vian, tuberculoza este un crin care creşte în piept, un apartament se micșorează la dimensiunile unei cutii, norii se zdrobesc pe caldarâm, pianococteilul produce băuturi din muzică, un iepure cyborg în miniatură cacă pastile, caltaboșul țipă, oamenii ucid cu smulgători de inimi, șoarecii deretică prin casă...

mă întreb dacă, epurate de toate acestea, romanul nu e unul banal - despre un tânăr obsedat de cultul lui jean sol partre, și un altul care vrea să se îndrăgostească, despre un bucătar proletar și monden totodată, despre o fată al cărei rol e doar să poarte numele unei melodii de duke ellington, apoi să moară încet.

pentru că, în afară de aceste artificii fantastice, nu i-am găsit cărții nici o miză, cum are, de pildă fantasticul la bulgakov, cortázar sau dino buzzati. este doar o lectură plăcută, poetică, dar fără esențele liricului, născută dintr-o joacă livrească a unui autor deștept.
așadar, un roman ce m-a prins, dar nu m-a dus nicăieri. l-aș putea asemăna cu haruki murakami.

o altă părere la costi. sorin mărculescu, în prefața primelor două ediții de la editura univers vede mult mai mult decât mine, aici.

să vă-mpărtășesc mai bine melodia lui ellington de la nunta celor doi eroi: