filb 5, ziua 1

am ajuns cam pe la finalul celei de-au doua lecturi, așa că am prins cu bucurie tot discursul celor doi scriitori invitați: will self (căruia i-am citit cucul și pupăza) și jonathan coe (căruia i-am citi casa somnului). primul, un pezevenghi cam histrion, al doilea, un gentleman adevărat. evident, primul a făcut show-ul, al doilea a răspuns calm, dar inteligent. de multe ori în contradictoriu, cei doi au recunoscut (glumind) că nu sunt prieteni.

câteva teme bune de discuție: 

• că internetul strică literatura, că aceasta din urmă este un bun antidot la media. 
• că un scriitor adevărat își expune intimitățile pe hârtia romanelor sale, că e mai curajos să scrii despre tine decât să umbli în pielea goală prin oraș.
• că spre deosebire de muzica dodecafonică, care a produs cezura muzicală modernă, literatura nu a avut așa ceva, decât poate cu joyce (veghea lui finnegan).
• că scriitorii trebuie să fie în competiție, nu în uniuni instituționalizate (ce spuneți aici, domnule manolescu?)
• că romanul preferat al lui coe e tom jones, a lui self e metamorfoza.
• că politica e la fel peste tot - poate în românia e mai sălbatică -, că politicienii sunt oameni de căcat, cu foamea lor de bani, care se tranformă în caricaturi.
• că există cărți de căcat, ca de pildă umbrele lui grey sau harry potter.
• că self a citi cioran (a pronunțat chiorăn), iar coe, nimic de vreun autor român.

bravo moderatoarei luiza vasiliu, care s-a descurcat bine, simpatizând prin dese reprize de râs, cu invitații.

nu pot încheia fără să amintesc omagiile extaziate unei femei cu păr creț brune din sală, care atât i-a lăudat lui coe casa somnului și pe el însuși, că ne temeam cu toții că se urcă pe scenă și-i execută rapid și-un blowjob.

nu mai spun de nesimțiții și nesimțitele care-și puseseră hainele și gențile pe scaun, deși mai mult de 30 de oameni stăteau în jurul lor în picioare.

și sunt curios dacă anglofilii vor fi și în serile următoare la fel de mulți.

o altă impresie la c.p.

_____________________________________

mircea ivănescu

întuneric

într-o noapte a plouat, foarte tare, cu fulgere,
şi când am ieşit din casa unde aşteptasem zadarnic, s-a stins
lumina electrică în tot satul. am mers pe şosea –
după un timp nici nu ne-am mai grăbit.
după câţiva paşi, ea şi-a scos sandalele – şi a mers
în picioarele goale pe asfaltul cald al şoselei.
ploua foarte tare – ne ţineam de mână – într-un timp am fugit.
ea râdea – se bucura mult – eu eram serios –
dar fugeam ţinând-o de braţ. şi doar mai târziu,
când a fulgerat şi s-a făcut o scurtă zi albă, am văzut
că trecusem cu mult de curtea noastră.
_____________________

festivalul internațional de literatură

de mâine începe FILB-ul, la a cincea ediție, evenimentul inimoșilor oana boca, vasile ernu și bogdan stănescu, fiind participant încă de la prima ediție, pot spune că - cel puțin prin invitați - le întrece pe toate. scriitori socotiți de prim rang în literele britanice - jonathan coe, will self, andrew cowan (?) - vin la bucurești. de asemenea, mulți din literaturile necunoscute la noi: macedoneanul goce smilevski, ungurii papp sándor zsigmond și mátyás dunajcsik. evident, ai noștri filip florian, lucian teodorovici și mihai mateiu.

o surpriză este seara de sâmbătă, dedicată poeziei - englezul george szirtes, jamaicanul kei miller, suedezul daniel boyacioglu și al nostru dinescu. 

eu yic că merită să îngițim câteva doze de fum, patru seri, la clubul țăranului. e rost de literatură! și merită sărbătorit!

programul pe saitul evenimentului, aici.
____________________________________________________________________

merităm să fim alegători?

provocat de un articol în care s-a încercat legitimarea ne-mersului la vot, am conștientizat (chiar la mine însumi) viciul de gândire al alegătorului român: gândirea unilaterală, către ceilalți - ceea ce se întâmplă în politică nu e vina mea, ci a celorlalți. odată ce am votat și odată ce-mi plătesc impozitele, trebuie să beneficiez de toate drepturile mele de cetățean. investiți de mine cu putere, ei trebuie să-și facă treaba. mi-e de-ajuns să-i supraveghez de la televizor. 

ei bine, nu-i chiar așa.

așa cum suntem supravegheați de stat prin lege, și noi trebuie să supraveghem statul continuu. câți dintre noi își fac treaba perfect la serviciu, fără a fi supravegheați de șef? iar câți șefi pot rămâne șefi dacă subordonații lor nu-și fac treaba? este o relație bilaterală, reciprocă. ca titulari ai contractului social - minoritari sau majoritari - avem nu doar drepturi, dar și obligații. dacă nu ne îndeplinim obligațiile, mai avem dreptul, oare, să țipăm după drepturi?

la fiecare patru ani, țipăm la aleșii noștri că și-au uitat obligațiile, dar oare noi nu le-am uitat de 20 de ani încoace? mai ales, de la votul uninominal încoace?

- știm cine e reprezentantul nostru în parlament? cine la senat? cine la cameră?

- știm din ce partid fac parte?

- știm unde le este cabinetul?

- am fost la ei vreodată în audiență, atunci când am avut vreo problemă - am rămas fără job sau fără casă? câți bătrâni fac coadă la cabinetele parlamentare pentru problemele lor?

- le-am urmărit activitatea din parlament - din ce comisii fac parte? cum au votat? de câte ori au luat cuvântul?

orice informație poate fi totuși ușor accesată pe internet.

dacă vom spune că n-avem timp, trebuie să ne ocupăm de noi, și ei pot spune că n-au timp pentru noi, trebuie să se ocupe de ei.

nu spun că trebuie să ne transformăm în revoluționari de profesie, dar atunci când ne-ajunge cuțitul la os, câți ne gândim la cel ne reprezintă?

desigur, e ușor să ne gândim numai la băsescu și la antonescu sau ponta, conform obiceiului comunist că șeful contează, și nu pulimea. totuși, dacă pe vremea lui ceușescu aveam nevoie de-o locuință, mergeam la el sau la secretarul de partid al întreprinderii?

desigur, e ușor să ne vedem de treaba noastră, așa cum ei își văd de a lor. o dată la 4 ani ei își aduc aminte de noi, noi ne aducem aminte aminte de ei. e un contract social comod, în care obligațiile (ca și drepturile) se îndeplinesc în câteva zile de campanie electorală. e ca și cum am munci doar în ziua dinainte de salariu. e ca și cum am fi români doar de 1 decembrie.

mi se face silă de sila pe care o afișează cei care vociferează injurii la adresa politicenilor - fie ei băsești sau antonești. ei au pe deplin politicienii pe care îi merită.

faceți-vă un test:

- când ați citit ultima oară constituția?

- știți să nominalizați ultimii doi senatori și deputați care v-au reprezentat în parlament?

- știți unde le sunt cabinetele locale?

- câte petiții ați trimis la guvern sau la parlament?

- puteți nominaliza măcar 5 legi care au fost adoptate anul ăsta?

- aveți cunoștință de vreo platformă electorală?

dintre cele de mai sus, multe se aplică și în ceea ce mă privește. un pas însă eu am făcut anul acesta. în scandalul icr, mi-am găsit timp să trimit o petiție în nume personal, la care mi s-a răspuns. de asmenea, am ieșit în stradă la protestul din fața icr. și acestea din principiu, și nu pentru că mă afecta persoanal.

însă ce aș putea face, ca cetățean (european), când ceva mă va afecta personal, și-mi va ajunge cuțitul la os?

- pot merge la cabinetul reprezentatului în teritoriu;

- dacă nu sunt băgat în seamă, pot insista;

- pot protesta în fața cabinetului, pot chema presa sau televiziunea;

- pot merge la contracandidatul alesului din teritoriu;

- pot suna, ca cetățean european - la numărul 00 800 6789101 sau trimite un email aici;

- pot să mă dezbrac sau să mă piș în fața guvernului;

- pot face greva foamei.

sau pot sta în fața televizorului, discuta cu vecinii, înjura pe băsescu, sau pe antonescu, sau pe ponta etc. sau mă pot văita singur. sau scrie în mass media. sau pe blog.

depinde de mine, nu de ei - ăsta e secretul pe care ne facem că nu-l știm.

voi merge la vot. și voi vota, la fel ca și voi, în necunoștință de cauză. pe baza antipatiei față de chipurile afișate pe stâlpi. fără să mă informez cine sunt ei și ce au făcut în viața lor, până acum. voi vota în mod nerațional și nepractic. și voi avea politicienii pe care mi-i merit.

_________________________________________________________________

„generala. cei mai nașpa ani din viața mea“ de james patterson

james patterson 

 generala.

cei mai nașpa ani din viața mea

 (middle school.

the worst years of my life) 

 editura corint junior, bucurești, 2012

 traducere de iaromira popovici

 285 de pagini legate 

 coperta după ediția originală

rafe (de la rafael) e în clasa a șasea și e artist: desenează mișto - de fapt toată cartea, plină cu ilustrații și benzi desenate. și pentru că e un puști american, va trebui să se diferențieze de ceilalți, să fie „popular“. și va reuși asta nu prin talentul la desen, ci încălcând regulile. așa că-și face un plan amănunțit - e deștept băiatul! - să încalce toate regulile școlii. și, până la finalul cărții, reușește.cu ce preț însă? vedem la final.

evident, mai are o mamă, o soră, un tată vitreg și un prieten imaginar (leonardo - ați ghicit, de la davinci!). lucrurile nu-i ies întotdeauna cum vrea el - cui ne merg? - dar lucrurile ies bine. își trage chiar și gagică!

mie mi-a plăcut cartea - e un fel de „crimă și pedeapsă“ - dacă te simți superior și încalci regulile, e imposibil să nu faci rău celor din jur - faci rău și când nu le-ncalci! - și va trebui să plătești pentru asta. ceea ce i se întâmplă și lui rafe.

 

evident, multe poante, limbaj de generală, revolte contra lumii maturilor, a nașpeturilor de la școală și din familie. n-ai cum să nu-ndrăgești cartea, dacă ești școlar (în defavoarea lui jules verne, pe care, nu l-ai mai citi în veci).

ps. și e mult mai provocatoare decât jurnalul unui puști.

o zi frumoasă

astăzi, când am plecat de-acasă supărat că mi-am uitat șapca, pentru că umezeala-mi pătrundea-n oase, nu știam cum avea să-mi fie ziua.

la serviciu, nimeni din birou nu s-a mai răstit unul la altul, ci ne-am aruncat hohote de râs; e-adevărat nici foarte productivi n-am fost, dar spiritul e cel care contează, nu-i așa?

spre seară, deși am așteptat mult în stația de troleibuz, am zăbovit cu un roman de kundera, în vreme ce, în jurul meu, oamenii bodogăneau și înjurau ratb-ul, cuprinși de nerăbdare. 

la cărturești, l-am ascultat pe filip florian povestind, cu prilejul noului său roman, toate bufnițele, despre scrisul ca meserie, povestea închegată a unui roman terminat, despre efortul scrierii și despre consumul interior, despre consumul de țigări, și că va continua să scrie, după o binemeritată odihnă. 

că va mai scrie pe viitor împreună cu fratele său. 

apoi am întâlnit câțiva oameni de la tășuleasa, pe care nu-i mai văzusem un an, pe tânărul paul, talentatul creator de desene animate de la animest și pe alin, oameni entuziaști ce mi-au transmis din energia lor și spiritul viu. apoi, cu ana-maria sandu, despre salinger.

am descoperit librăria franceză kyralina, micuță și cochetă de pe george enescu nr.8, unde m-am conversat graseiat cu tinerele deținătoare. librărie luminoasă, cu cărți frumoase, cele mai multe poche, dar și BD. cel mai important - entuziasmul lor și prețurile foarte rezonabile, mult sub cele de la cărturești.

apoi, întors acasă, am început romanul ce începe bine, cu copii și zăpadă și munte. și mi-am luat două prăjituri, să sărbătoresc o zi binecuvântată.  

 

librăria franceză kyralina