Ziua 2. Şapte chestii

1) Excelentă iniţiativa aducerii mai multor autori străini, să-i vedem şi noi în chip şi voce, chiar şi de la distanţă.
2) Faină ideea de-a citi din opere – în afară, asemenea evenimente au devenit deja desuete...
3) Pentru mine a fost prilejul de a strânge câteva autografe, câteva mâini, câteva vorbe bune.
4) Şi dacă în prima zi o agitatoare sclerozată a fost ciuşca serii (Mitoş s-a descurcat de minune cu ea), a doua seară a fost una iepurească, la ora 20 a trebuit să ne facem bagajele.
5) Nu a lipsit prezidiul scriitorilor, întrebările de la ei pentru ei, politeţurile artificiale, spectatorii cuminţi, hă hă, presa... A lipsit totuşi ceva ce însă nu lipsea însă şedinţelor de partid: o ţâră de tensiune, luarea de poziţie, autocritica.
6) Discuţiile au fost fără miză (autorul favorit, condiţia scriitorului român - vai! - şi alte bla-bla-uri obişnuite talk-show-rilor de la noi)
7) E bine că s-a făcut măcar atât, deşi s-ar fi putut/putea face mult mai mult. Dar poate că şi-aici funcţionează „Las-o, mă, că merge şi-aşa!”

Lecţia de seară: Am întrebat-o pe Juli Zeh: Balcanii nu ies prea bine în romanul dvs., Nici UE, zice. E vreo soluţie? întreb, Dacă era, o găseau alţii demult, îmi răspunde. Sunteţi pesimistă. Nu, realistă. Eu tablou. Tipa-i super deşteaptă, a făcut studii europene etc. ...
Vai de iluziile mele!...

Impresii de festival. Ziua 1

Şi gheaţa s-a spart. La festival. (N-aveam de gând, dar iată-mă scriind.)

Important pentru mine e că l-am cunoscut pe Filip Florian şi i-am întâlnit pe Ernu şi cu Mitoş (care nu m-a mai ţinut minte de la propria lansare...)

Iniţiativă minunată. Şi la mâncare, înghesuială .

Aştept azi. A doua zi e importantă, la fel cum Mihăieş spunea că pentru un scriitor a doua carte e importantă.

Pentru amatorii de politica

Lansarea cartii Politica 2.0.08 va avea loc astazi, ora 19:00, in incinta magazinului Diverta (bdul Magheru nr.9, fostul magazin „Eva”). Va asteapta pe toti cu drag, incepand cu ora 18:30, Sorin Tudor.

Provocare bloggeristică

Într-un articol destul de recent din Dilema veche, Andrei Pleşu trage un semnal de alarmă asupra „culturii” de internet.
El zice aşa:
A fi cult înseamnă nu doar să acumulezi/reţii/depozitezi cunoştinţe, ci să le gândeşti, să le interpretezi, să-ţi pui întrebări despre ele – metaforic spus, cultura ca „aventură a drumului, ca baroc al tatonărilor”.
Internetul este, printre altele, un instrument de aflare/acumulare a cunoştinţelor, a informaţiilor.
Atunci a fi cult nu înseamnă a acumula cunoştinţe (internet), ci şi altceva.
Pornind de aici, Pleşu denunţă (denunţă, nu condamnă!) concluzia greşită că internetul înseamnă cultură.

Cu alte cuvinte, internetul e parte a culturii, şi nu cultura însăşi. Sunt total de acord.
Ce zici despre asta, Adi?

Germania confirmă din nou

Acţiunea e complexă.

J moare. M îşi schimbă viaţa: Îşi lasă slujba şi se-apucă de prizat. Apoi o găseşte pe C. C găseşte în M un caz. Un ménage à trois, în care al treilea e la timpul trecut, J. Mai sunt - un câine, Jacques Chirac şi două oraşe, Leipzig şi Viena.

Plus politică, trafic de droguri, Balcani, crime, totul într-o acţiune aiuritoare ca un joint. Un puzzle în care totul se desluşeşte de-abia la sfârşit. Întâmplări şi senzaţii, fractali de viaţă pură, într-o excelentă operă literară made în Germany.

PS. Autoarea va veni la Festivalul de literatură de săptămâna asta.

Juli Zeh (foto), Vultur şi înger, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2007, 396 p, trad. Radu-Mihai Alexe (traducător super!)

B de la Brando, Bertolucci şi butter

Nu ţin minte să fi văzut decât două filme de-ale lui Bertolucci:

Student fiind, am văzut la Cinematecă Ultimul tangou la Paris (din care reţinusem faza cu untul), apoi Visătorii, mai recent, pe DVD.
Ei bine, am revăzut aseară regalul lui Marlon Brando din Ultimul tangou la Paris. Poate şi pentru că tocmai ce-am trecut şi eu pe Rue de Passy şi pe podul Bir Hakeim, unde s-a filmat.
E un film al singurătăţii. După sinuciderea soţiei, Paul e singur, mama acesteia rămâne şi ea singură, chiar şi noua iubită, Jeanne, e singură. Şi cei doi iubiţi se izolează de lume, ca într-un turn de fildeş - nu-şi spun nimic despre cine sunt, cine au fost, nu vor să ştie de lumea de-afară (căci "orice, în afara locului ăsta, e un rahat").
Sunt scene minunate cu uşi, încăperi, pereţi, geamuri, labirinturi existenţiale în care n-ai ce face decât să le fii prizonier.
Câteva replici:
- E minunat să nu ştii nimic, spune Jeanne. Apoi propune: Poate vom avea orgasm fără să ne atingem.
- Ca să te eliberezi din singurătate, trebuie să priveşti moartea în faţă, în ajungi în curul morţii, spune Paul. Aici găseşti gaura în care se naşte frica.
- Când ceva se termină, începe din nou.