1. în acest volum - excelent! - al lui camil petrescu, am găsit nu doar nuvelele prezente și-n alte culegeri, dar și descrierea unei călătorii pe care camil petrescu a făcut-o la istanbul (țarigrad) - prilej cu care se informează din cărți înainte de vizită, astfel încât să priceapă ce vede, istoria locului, dar și, pe alocuri, legătura cu țările române. 

2. habar n-avem că și camil petrescu a jonglat cu personajele care reapar (personnages reparaissants) inventate de balzac - în multe din nuvelele de aici apărând personajul ladima, nae gheorghidiu (ruda personajului principal din ultima noapte...), dar e și un preambul la piesa jocul ielelor, căci gelu ruscanu și șerban sinești apar în povestirea turnul de fildeș (sinești și în suflete tari).

3. cel mai mult mi-a plăcut, desigur, această ultimă nuvelă - turnul de fildeș, în care e prezentată o femeie puternică, urâtă și șmecheră, o aristocrată care e ruptă de realitate - ca toți aristocrații de sânge, fără niciun merit pentru bogăția pe care o au. cărora nu le pasă de țăranii care muncesc pentru ei, ci doar de curul lor. în cazul de față, e preocupată doar să iasă din țară și să-și cumpere o vilă pe coasta de azur. 

e o nuvelă perfectă: avem aristocrata, soțul ei, un servitor ajuns pictor prin insistențele ei și prin frumusețea lui fizică (fratele lui rămânând servitor, în familie), un politician (avocat, politician realist, cu un trecut pătat de crimă) -  șerban sinești -, nevasta politicianului (mamă infidelă, încă îndrăgostită), un jurnalist idealist - gelu ruscanu. dar și câțiva pictori săraci care vor să scape de mizerie, făcând apel la solidaritatea de breaslă.

pe lângă descrierile casei, „turnul de fildeș“, jumătate paragină, jumătate reședință boierească în mijlocul unui parc imens, rămășiță a pădurilor bucureștene (și ea personaj a nuvelei), camil petrescu e un portretist grozav. cu mijloacele epice, dar și dramatice, camil petrescu te bagă în acvariul societății bucureștene (și românești) interbelice, deși e scrisă în 1950. nu mi s-a părut deloc atinsă de proletcultism - deloc, adică, diferită de romanele sale interbelice. 

desigur, nu toate bucățile din volum sunt reușite. m-a plictisit moartea perscărușului, cei care plătesc cu viața, contesa bolnavă. mi-au plăcut, evident, (preambul al patului lui procust), mănușile, un episod - despre care am amintit în postarea precedentă -, ba chiar și fragmente din descrierea călătoriei la istanbul.

mă felicit că am citit acest volum și mi s-a făcut puțin dor de camil. 

o nuvelă surpriză a lui camil petrescu

o nuvelă-surpriză a lui Camil Petrescu, intitulată "un episod..." (1957). 

petrecută imediat după 23 august 1944, redă întoarcerea unui personaj modest, Țicu Floarea, inginer la CFR, în București. 

își găsește garsoniera din Șipotul Fântânilor afectată de bombardamente, dar mai ales vechiul Teatru Național distrus în mare parte. 

își mai întâlnește și-un vechi coleg de școală - prieten cu nae gheorghidiu din ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - și începe o discuție. 

este vorba despre reprezentantul îmbogățit al vechii burghezii spoliatoare contra omului cinstit, care încă e nehotărât dacă să devină comunist, în noile condiții politice. 

în mare, bogatul îi cere modestului să înțeleagă că e bine să stea în banca lui. 

mi-a plăcut recursul lui camil petrescu la o altă povestire, a lui gh. brăescu, care ilustrează bunul plac al oricărei puteri.

„al șaptelea continent“ de michael haneke

am văzut primul lung metraj al lui Michael Haneke (e pe HBO GO)

mi-a plăcut mult cum insinuează tirania obiectelor în viața noastră, care ajunge să ne-o acapareze, alături de rutină rutină rutină.

mă bucur că l-am văzut, căci m-am înfuriat.

„balthazar“ de lawrence durrell (cvartetul din alexandria 2)

Am descoperit un capitol din „Balthazarul“ lui Durrell (I, 4) care m-a uns la inimă: un bogătan egiptean își vizitează familia din deșert, mama și fratele mai mic. 

O poveste minunată, pe doar 60 de pagini, cu peisaje deșertice, obiceiuri tradiționale egiptene, frați diferiți, tăceri timide, șeici îndrăgostiți de cai, nopți răcoroase. Nessim și Narouz. 

Literatură adevărată.

 

„justine“ de lawrence durrell (cvartetul din alexandria 1)

un roman de secol 20. cu multe metafore, despre un oraș dispărut - alexandria - cu coloniști care se lasă în voia toropelii orientale și a dragostei senzuale. 

metafore reușite, multă melancolie, cuvinte de spirit, ocultisme. o lectură încântătoare, deși, pe alocuri, are unele bucle, despre al căror rost te cam miri.

călătorie la oslo (2). cu edvard munch

alături de muzeul ibsen, am vrut să văd muzeul munch (se citește eduard munc). o imensă clădire pe malul apei, pe 12 etaje, am prins bilete gratis în fiecare miercuri, de la ora 19:00. la început, la câte tablouri și instrumente medicale erau prezente, am crezut că absolvise medicina, însă am aflat că avusese mult de-a face cu medicii: bolile familiale, depresia, paralizia - îi aduseseră mereu crize în viață, care probabil l-au făcut să trăiască atât de intens, așa cum se vede în tablourile lui. 

iată câteva tablouri care mi-au plăcut.

muzeul munch

cu tabloul meu preferat de munch

al doilea tablou preferat de munch

cel mai celebru tablou de munch
(cele 3 variante diferite se descoperă câte una, la 1/2 ore)

un colorit expresionist uimitor