tinereţea e modul cum percepi lucrurile

pentru că prea mi-a plăcut romanul maestrul, dar şi personajul lui colm tóibín, nu m-am lăsat descurajat de povestiri şi m-am avântat la roman. ambasadorii, deci.

publicat în serial, henry james a scris un roman perfect, fără cusur. poate de-aia nici nu mai e citit. din păcate.

mi-era dor de ceva clasic. de fapt modern. si surprinzător pentru timpurile alea, foarte psihologic. şi amuzant. tot pentru timpurile alea.

bun. ce mi-a plăcut?
păi felul cum descrie james uimirile unui burghez american în faţa bontonului parizian e ca şi cum un crescător de porci o vede pe albă ca zăpada. personajul se numeşte lewis lambert strether (pt cine nu ştie, luis lambert e un roman de Balzac) şi descoperă la 55 de ani că nu mai e tânăr - deşi poate să mai fie - şi că trebuie să ia lucrurile aşa cum sunt.

dar până la urmă nu. pentru că "tinereţea e o ciudată prezenţă concretă, plină de mister dar şi de claritate, pe care putea să o pipăie, să o savureze, să o soarbă, al cărei suflu profund putea efectiv să-l audă" (p.319). aşa că un teatru în londra, un decolteu al unei femei care-l agaţă, nişte volume din nouvelle revue francaise (gallimard), metamorfoza interioară a unui tânăr, o locuinţă minunată, nişte splendide obiecte de interior, chiar naturaleţea unei exprimări verbale, curtoazia şi afabilitatea nesimulată a celorlalţi - toate acestea îl fac tânăr. şi liber.

şi sunt foarte, foarte multe impresii - că eu, cititorul, m-am dus desigur imediat cu gândul la monet şi la ciracii lui. pentru că dintr-o dată, atâtea impresii se precipită fără voia lui şi el devine un tip super-cool care se trezeşte la viaţă.

viaţa este un tipar de tinichea, şănţuit sau gofrat cu ornamentaţii în relief, sau neted sau groaznic de banal, în care se toarnă această gelatină inertă fără apărare pe care numim stare conştientă... aşa că "ia" forma lui, cum spune marele bucătar, şi eşti ţinut de el într-o stare mai multsau mai puţin compactă; pe scurt, trăieşti cum poţi. asta nu te împiedică să ai iluzia libertăţii: aşadar, să nu-mi semănaţi mie, care n-am măcar amintirea acestei iluzii. (p.147)

camera, lăcuită şi aurită, toată tapisată cu damasc roşu şi ornată cu bronzuri, oglinzi şi pendule, era orientată spre sud, iar jaluzelel erau trase pentru a o feri de lumina dimineţii de vară; prin crăpături se putea zări totuşi grădina tuileriilor şi întreaga perspectivă de dicnolode ea; aşa că vasta prezenţă a Parisului pătrundea până în odaie, ca o răcoare crepusculară îmbietoare, cu alaiul de scânteieri al grilajelor cu ţepuşe aurite, cu scârţâit de paşi pe pietriş, tropot de copite şi pocnete de bice, senzaţii care laolaltă sugerau o paradă de circ. (p.248)

sau, mai vorbeşte cineva aşa?: dacă aş avea plăcerea să o văd, şi dacă dumneavoastră mi-aţi îngădui, aş îndrăzni să o rog să fie amabină cu jeanne. (p.249)

oricum, totul e ceva fin! te muţi cu totul într-o lume moartă, o lume aşa cum a văzut-o james, raportându-se la cea pe care a trăit-o. o lume în care m-a invitat să intru şi-n care m-am simţit tare bine. am citit-o mai copăcel - conversaţiile au multe înţelesuri, niciodată clare, izvorăsc din arta conversaţiei; profunzimea e dată de stil, acţiunea e superficială - dar mi-am dat savoare orelor.

lecţia lui henry james?
că tânăr eşti după cum vrei să percepi lucrurile - e libertatea fiecăruia.

henry james, ambasadorii, editura univers, bucureşti, 1999, traducere de corneliu rudescu, 392 p
coperta de done stan

lecturile publice de octombrie

trebuie să vă spun că ţin neapărat să particip la acest eveniment, pentru că eu nu ştiu foarte multe despre radu cosaşu, pricină cu care "mi-am luat-o" destul de rău într-o vizită, în mijlocul unor intelectuali distinşi... :)

cine sunt eu?

mi-am făcut acest blog din dragostea mea faţă de carte pe care-am vrut s-o împărtăşesc şi altora. mi-am exprimat aici sau pe la evenimente livreşti impresiile extrem de sincere de cititor. ba chiar, blogul m-a ajutat să mi le şi cristalizez cumva, în câteva scrisori de folos, poate, şi unora.

în ultima vreme însă, câţiva oameni cu aceeaşi dragoste de carte mi-au solicitat impresiile modeste şi diletante - diletante în sensul bun al cuvântului, acela de a face lucruri din plăcere pură - pe la booktalks, pe la cenacluri sefe sau de tinere condeie, pe la concursuri literare recompensate material, pe unii opiniile mele i-au deranjat, pe alţii i-au inspirat, cert este că n-am lăsat indiferent.

mă uit în jur şi văd că literatura începe să fie ceva viu, se discută pătimaş despre cărţi pe bloguri, au apărut multe cenacluri, lecturi publice cu autori consacraţi, festivaluri de literatură, foarte mulţi tineri îşi arată talentul de cititori sau de scriitori. lucrurile se mişcă, şi mi-ar plăcea să contribui şi eu la o anume normalitate a lucrurilor.

şi cred că în primă fază, orice iniţiativă trebuie încurajată. de-abia dup-aceea trebuie cernute valorile, îndepărtarea neghinei şi clădirea unei educaţii livreşti fireşti - scriitoriceşti, cititoriceşti, editoriale, de evenimente.

eu zic că suntem pe drumul cel bun. şi-mi face mare plăcere să merg pe el.

meniu de criză - cărţi româneşti

am de gând să recuperez câţiva scriitori români contemporani mai vechi

mai întâi stau cele trei romane clasice ale literaturii contemporane - romanele anilor '70:
- cartea milionarului de ştefan bănulescu - s-o recitesc (a treia oară)
- lumea în două zile de george bălăiţă - de finalizat
- bunavestire de nicolae breban - de finalizat



apoi coaja lucrurilor de adrian oţoiu - de finalizat. şi, poate, dimineaţa pierdută a gabrielei adameşteanu...

la cenaclu, iar

sorin tudor, organizatorul unui nou cenaclu pentru tinerii impetuoşi - recitiri.ro, m-a invitat în mod oficial să-mi revărs în mod liber criticile asupra creaţiilor literare citite aici. diseară, la ora 19:00, la absinteria sixtină din str. covaci, nr.6, etaj 1.

va fi o experienţă, într-adevăr! sper să nu iasă cu bătaie :))

mi-ar plăcea să fiu o pasăre fenix

am primit o leapşă de la jane, şi mă grăbesc s-o onorez. îmi plac aceste întrebări, aşa că o ţin pentru mine. aşadar:

1. dacă ai putea să intri şi să trăieşti într-o carte, care ar fi aceasta ? motivează alegerea făcută! (dar într-un film? dar într-un cântec?)

mi-ar plăcea să-mi trăiesc un an de adolescenţă în romanul adolescentului miop şi să-l am drept prieten şi mai ales mentor pe eliade - poate aş prelua câteva din exerciţiile lui de voinţă.

2. dacă ai putea să-ţi alegi prenumele, care ar fi acesta? dar în cazul în care ai fi de gen opus?

mi-aş alege chiar celălalt prenume pe care îl am, cătălin (de acolo vine c.-ul de la dragos c.). din păcate, toţi mă cheamă dragoş, aşa că m-am obişnuit... iar dacă aş fi fost fată, mi-ar fi plăcut să iau prenumele mamei, ana.

3. în ce altă ţară ai vrea sa trăieşti pt 1 an şi de ce?

mi-aş dori să trăiesc 1 an în franţa, şi nu neapărat la paris, pe care l-am văzut, ci în provincie. până la urmă e ţara lui balzac, a lui flaubert şi-a lui proust, şi-apoi e singura limbă pe care o cunosc.

4. Care e visul cel mai neobisnuit ce l-ai avut şi ţi-l aminteşti?

cel mai neobişnuit şi pe care-l voi ţine minte mereu este acela în care l-am visat pe nefârtatul sub chipul unei umbre negre, ca o baltă de păcură, ce luneca peste tot, mă urmărea iar eu nu puteam scăpa de el.

5. povesteşte o zi din viaţa ta imaginându-ţi ca eşti un animal.

mi-aş dori să fiu un animal fantastic, o pasăre fenix, dar să renasc nu la 500 de ani, ci în fiecare zi. mi-ar plăcea să zbor, chiar să m-arunc în foc şi chiar dacă n-aş avea certitudinea renaşterii...

6. dacă ai putea trăi în pielea altcuiva pentru o perioada limitata de timp, cine ar fi aceasta persoană şi de ce ai ales-o?

despre asta am de gând să scriu într-un post separat, după ce chiar voi fi, în cadrul unui experiment, 48 de ore, în pielea altcuiva.

7. daca te-ai trezi singur pe lume, care crezi ca ţi-ar fi primele gânduri şi ce ai face prima dată?

dacă m-aş trezi singur pe lume, aş trage la început o înjurătură, apoi m-aş bucura de singurătate vreun an-doi, după care m-aş sinucide, de nu voi înnebuni pân-atunci.

adèle h., iubita locotenentului englez

mi-a plăcut enorm acest film - istoria adèlei h.!

tocmai că-i plictisitor, că n-are multe personaje, că-i întunecat, că e vorba de isabelle adjani ce joacă sublim.

joacă rolul fiicei educate şi culte a lui victor hugo. îndrăgostită de-un locotenent, îşi părăseşte familia, şi pleacă-n canada şi-n barbados după el. refuzul lui o trimite într-o lume interioară ce se dovedeşte a fi - pentru noi, ceilalţi, nu şi pentru ea - infernul. şi aici intervin imaginile şi dialogurile, ce sapă după multe obsesii - moartea surorii mai mari prin înec, puterea tatălui, înşelarea dragostei, singurătatea prin străini, sărăcia. dar mai ales obsesia dragostei - religia ei e iubirea.

mie mi-a plăcut faptul că singură obsesia o scoate din lumea reală, îi dă un rost. intensitatea sentimentelor şi a emoţiilor fac cât toate personajele comune ale altor filme. stau şi mă întreb - şi după acest film - dacă nebunia - sau cel puţin trăirile dinainte - nu este un dar decât un blestem.

filmul?
întregul film e-n jurul adèlei şi a stărilor ei sufleteşti. cadrele întunecate pun în valoare luminile ca la georges de la tour, în ton cu personajul. camera pune în valoare frumuseţea actriţei - şi când stă nemişcată, isabelle joacă minunat.

rolul, la început rezervat de truffaut jeannei moreau, apoi catherinei deneuve. filmul a fost făcut cică în şapte ani.

doi scriitori. îi recunoaşteţi?

dragi cititori,

după ce m-am hotărât să vă dăruiesc de la 1 ianuarie a.c. câte-un post pe zi - şi-am şi reuşit! :) - simt nevoia unei scurte pauze de câteva zile.
iertare celor obişnuiţi să găsească în fiecare zi câte ceva nou aici!
daţi-vă seama, nu-i aşa uşor să scrii chestii livreşti...