un oscar wilde român

literatură gay? nu, doar literatură
dacă se va gândi cineva să facă şi la noi un "canon" al "literaturii gay", cel mai nimerit ar fi să înceapă cu acest volum, dar nu pentru că multe pagini din carte conţin experienţe şi picanterii homosexuale scrise reuşit şi decent, fără vreo vulgaritate, ci că autorul este primul - din câte ştiu care şi-a asumat public orientarea. căci acesta este scopul acestor memorii - să spună totul, chiar şi cele mai inconfortabile lucururi.
nu cunosc vreun român să fi făcut aşa ceva.

cine e ion negoiţescu?
un critic literar - neîndeajuns de cunoscut - inteligent, cult, de viţă intelectuală, prieten cu blaga, lovinescu, radu stanca - de acesta din urmă va trebui să citesc -, rafinat ca Proust şi ironic ca Wilde, cu gust nu doar pentru literatură, ci şi pentru muzică şi pictură.
inovativ şi modern, decadent şi cosmopolit, cu simpatii pentru poezia lui blaga şi proza hortensiei papadat-bengescu, cu credinţă nu doar în estetic, ci şi în eternitatea valorilor.

o capodoperă memorialistică
pe lângă amănuntele biografice referitoare la origini, neamuri, locuri - cluj, galaţi, sibiu sau aiurea -, cel mai interesantă mi s-a părut evoluţia spirituală a "eroului". sălbatic, lipsit de căldura părintească, voluntar şi senzual, copilul prinde gustul lecturii, metamorfozându-şi energiile interioare în viziuni şi creaţii estetico-axiologice, potenţial pe care şi-l va fructifica în cadrul mişcărilor culturale interbelice.

există multe ironii şi amintiri delicioase:

• copilul ion negoiţescu se strecoară printre invitaţii maturi de la o petrecere la el acasă şi-şi întreabă tatăl "tată, ce-i aia adulter?"; primeşte o scatoalcă; la fel şi când trage un vânt zgomotos şi ordonat în aceleaşi condiţii.
• locuinţa temporară a bunicilor în formă de vagon fusese un bordel (cuplărai).
• împreună cu vărul său, joacă jocul Cristos şi jidanii: vărul său îl joacă pe Cristos şi stă răstignit pe gard, iar copilul negoiţescu îi joacă pe jidani, nefăcând altceva decât să-şi scuipe de zor vărul.
• romanul dama cu camelii e savurat numai la closet (de unde se vede că a mea categorie de citit pe budă nu e neapărat una negativă)
• petre ţuţea e de fapt un tip monoman, plictisitor şi răsuflat
• botanistul rege ferdinand, la mărăşeşti, aleargă după buruieni

cartea se citeşte ca un roman, e scrisă admirabil, din păcate cuprinde doar două capitole, până la 20 de ani. negoiţescu, din păcate, moare între timp, lăsându-şi opera neterminată.

...iubirea iubeşte totdeauna ceva ce merită şi nu există om pe lume care să nu merite să fie iubit. dar ce grizav şi tragic este că cel ce iubeşte sâmburele ideal al personalităţii sale, acest sâmbure de diamant, cunoscut numai de cel ce iubeşte, e îndrăgit şi fiinţa iubită nu ştie ce comoară ascunde. (p.214-215)

nu-mi caut nici măcar egali mie, ci superiori. şi ce poate fi atunci mai grozav, în dragoste, decât ca superioritatea copleşitoare a fiinţei iubite să se realizez chiar în actul sacrificator de a nu mă iubi pe mine? personalitatea mea e ţesută din orgoliul cel mai viu, mai nealterat, uneori în forme de-a dreptul exacerbate, dar plin de fori moral şi tendinţă creatoare, însă oricum orgoliul se manifestă fără stânjenire. (p.217)

fragmentele de mai sus sunt din jurnal, pe care autorul l-a încredinţat lui emil hurezeanu pentru a-l publica de-abia în 2023. poate se întâmplă ceva şi ne bucurăm de el mai devreme...

ion negoiţescu (foto), straja dragonilor, memorii 1921 - 1941, ed humanitas, buc, 2009, 217 p