pielea lui malaparte

curzio malaparte, personajul

născut în 1898, kurt erich suckert aka malaparte a luptat în primul război mondial, câştigând gradul de căpitan şi multe decoraţii, l-a sprijinit pe mussolini, în 1924, a fondat periodicul cucerirea statului, iar ca membru al partidului naţional fascist, a mai fondat periodice, a scris articole şi eseuri. publică reviste literare de avangardă iar în cartea tehnica loviturii de stat îi critică pe hitler şi pe mussolini. aşa încât e dat afară din partid şi exilat 5 ani pe insula lipari. apoi îşi ia o casă vestită pe insula capri, unde godard filmează dispreţul.

în al doilea război mondial, ca distins şi inteligent intelectual, e trimis drept corespondent de război pe frontul de răsărit (inclusiv în românia, perioadă tratată în filmul românesc călătoria lui gruber)

romanul pielea

m-a prins destul de târziu, însă treptat-treptat am descoperit cea mai răvăşitoare carte de război, după binevoitoarele lui littell. autorul însuşi se preumblă prin napoli împreună cu proaspeţii ocupanţi ai italiei, americanii. malaparte discută franc cu americanii, le arată cum este italia, dar mai ales, oamenii, italienii. americanii nu pricep iar aici malaparte aduce dovezi ale nevinovăţiei americane. e de pildă, teribil de amuzantă - dar şi dramatcă - scena în care, la o masă festivă, un peşte sirenă seamănă aşa de mult cu o fetiţă încât, în loc să-l mănânce, îl iau şi-l îngroapă, în ciuda servitorimii moarte de foame.

 

italienii din carte sunt napoletanii, iar napoli, este cel mai misterios oraş european, este singurul oraş din lumea veche care n-a dispărut ca troia, ninive, ca babilonul. (p.42) şi-acum, după ce-am citit cartea, alăturând şi gomora lui saviani, sunt convins că aşa este:

soldaţii negri pot fi vânduţi şi cumpăraţi - cum anume e o ciudăţenie, curvele aici îşi pun peruci blonde pe pubis, mamele îşi prostituează copiii soldaţilor pedofili, virginele îşi exhibă contra cost himenul, copiii sunt deja mafioţi şi justiţiari, homosexualii se adună în mişcări culturale ezoterice care promovează venirea unei noi orânduiri - comunismul.

cartea este a unui mizantrop, care constată că valorile şi civilizaţia europeană s-au dus odată cu războiul - dacă au existat vreodată -, că singura speranţă e societatea americană cu mentalitatea-i puerilă şi nevinovată. oamenii europei au revenit în război la instinctul de a se omorî unii pe alţii, creştinismul e ca şi cum n-ar fi, doar câinii merită dragoste, dar şi ei ajung să sufere din cauza oamenilor. este o carte crudă, despre cruzimile reale ale omenirii, ideea cărţii atinge sufletul şi-l răscoleşte cathartic.

civilizaţia modernă, acest război fără Dumnezeu, îi obligă pe oameni să dea importanţă pielii lor. până la urmă doar pielea contează. sigură, care poate fi atinsă, ceva care nu poate fi negat doar pielea este. este singurul lucru pe care ăl avem. care este al nostru. lucurul cel mai muritor care există pe lume. doar sufletul este nemuritor, vai mie! dar ce mai contează sufletul, astăzi, la urma urmei? doar pielea este cea care contează. totul este făcut din piele omenească. până şi bandierele armatelor sunt făcute din piele umană. nu se luptă pentru onoare, libertate, pentru dreptate. se luptă pentru piele, pentru pielea asta scârboasă. (p.129)

curzio malaparte, pielea (la pelle), editura univers, bucureşti, 2000, traducere de eugen uricariu, 326 pagini

coperta de done stan

ediţia a doua a apărut în colecţia cotidianul.

o altă impresie aici. 

pentru cunoscătorii de italiană, o emisiune literară adevărată despre o carte, cu scene din film şi opinii scriitoriceşti - emisiune de la care televiziunile româneşti ar trebui să ia un exemplu: