paraliteratură? kitsch? sau pur şi simplu - o carte bună?

literatură adevărată sau un mutantă?

un mix anormal de literatură poliţistă + roman popular + bestseller?

în ciuda acestor încadrări critice - ce ne mai place să categorisim! - am auzit de la o mulţime de tineri cititori - unii cu lecturi solide! - că e cel mai cool roman pe care l-au citit în viaţa lor.

aşa că am pus din nou mâna şi ochii pe el, pe numele trandafirului, măcar că proaspătul cimitir din praga a intrat de curând în bibliografia snobilor.

ce anume face ca acest roman să entuziasmeze la modul absolut?

să fie erudiţia? să fie intriga poliţistă? să fie citatele-n latină? să fie epoca? să fie filozofia? să fie ironia?

eu zic că toate-odată. iar talentul lui eco - în cazul acestui roman - constă în mixajul perfect.

umberto eco nu e, de fapt, un romancier profund, autentic, ci-i doar un semiolog ce-şi fabrică o strategie bine pusă la punct de fabricat mistere. marin mincu spune că esteticului (de scriitor "adevărat"), eco îi opune sapienţialul (de scriitor "fals"). eu însumi categoriseam undeva acest roman kitsch. nu neg ceea ce-am scris atunci, însă acum, la această nouă lectură, am descoperit  un mesaj esenţial al cărţii care ţine de viziune. iar viziunea, după mine, o au doar marii scriitori:

aceea că în mijlocul atâtor raţionamente şi jocuri şi metafore şi enigme - întreg romanul - stă intuiţia, contingentul, întâmplătorul:

ocupându-se de ascunzişuri din care poete ieşi fie binele, fie răul, înţeleptul are dreptul şi datoria să folosească un limbaj obscur, lămurit doar pentru cei deopotrivă cu el (p.94); de a şti dacă metaforele şi jocurile de cuvinte, şi enigmele, care par născocite de poeţi pentru simpla plăcere, nu ne ajută să raţionăm asupra lucrurilor într-un chip nou şi surprinzător (p.87)

iar la final, înţeleptul / gugliermo / eco constată că în univers nu există nici un raţionament (p.489), iar legătura universală care pune lucrurile în ordine (p.208) nu este decât intuiţia omului simplu. cu alte cuvinte, înţelepciunea e păcăleală, romanul însuşi e păcăleală, dreptatea o are doar cititorul, chiar şi cel mai needucat.

o dreptate teribil de plăcută!

iar cele de mai sus nu reprezintă un adevăr, iar dacă este, chipul adevărului trebuie deformat pentru ca noi să nu devenim sclavii propriilor noastre născociri (p.488) - religii, teorii, pasiuni, bloguri, cărţi.

umberto eco, numele trandafirului (il nome della rosa), editura polirom, iaşi, 2004, ed.4, traducere de florin chiriţescu, 513 pagini

coperta: autor neprecizat

saitul autorului aici.

care e cultura angajaţilor români?

şefii români consideră că angajaţilor români le e teamă să întrebe ca să nu pară proşti şi suferă de scenarită şi adoră să bârfească.

probabil că suntem crescuţi să credem că ne pricepem la toate şi că înţelegem din prima totul. iar dacă întrebăm, ceilalţi ne consideră proşti.

implicarea politicului şi lipsa competenţei sunt probabil cauzele de a crede că totul se întâmplă din raţiuni oculte, conspiraţii şi jocuri de putere. 

despre bârfă, ce să mai comentez?

în perioada 2009-2011 compania result development a realizat o cercetare pe 110 manageri români din 35,5% companii naţionale si 64,5% multinaţionale.

trei coranice

cuvioşia nu stă în a vă întoarce feţele spre răsărit sau spre apus, ci cuvios e acela care crede în allah şi în ziua de apoi, în îngeri, în carte şi în profeţi, dă din avere - în pofida iubirii pentru ea - rudelor, orfanilor, sărmanilor, călătorului, cerşetorilor şi pentru răscumpărarea robilor, îşi împlineşte rugăciunea (as-salat), dă dania (az-zahat), cei care ţin legământul, dacă s-au legat, cei care sunt răbdători la nenorocire, la rău şi în momentele de primejdie. aceştia sunt evlavioşii cu adevărat, aceştia sunt cei cu frică (al-mu'taqun)! (2,177)

averea şi copiii sunt podoaba vieţii lumeşti, însă lucrurile care rămân sunt faptele bune ce vor avea la domnul tău mai bună răsplată (18,46)

pe cea care preacurveşte şi pe cel care preacurveşte biciuiţi-i pe fiecare cu câte o sută de lovituri. (24,2)

***, coranul cel sfânt, editura islam, 1999, traducere de liga islamică şi culturală din românia

o veste bună!

l.e. - am fost în prima zi şi am găsit multe cărţi bune de buzunar la 10 lei (pe care eu le-am cumpărat la preţul iniţial) - la rao, nemira, all, humanitas, polirom; curtea veche are cărţi la până 20 de lei (cumpăraţi austerlitz!).

traducerile noi din clasici

după părerea mea, un semn al maturităţii unei culturi literare, pe lângă colecţii editoriale în care sunt incluşi şi autori români, îl constituie şi traducerile noi ale unor cărţi, mai ales clasice.

într-o cultură minoră cum e a noastră, ne mulţumim să citim traduceri în premieră ale atâtor cărţi, bucurându-ne că citim autorul şi băgând mai puţin în seamă traducătorul. fără el însă, cartea în limba ei ne e văduvă.

însă în ultimii ani unii editori merită laude pentru publicarea unor traduceri noi, unele după zeci de ani, ale câtorva clasice. ele ne îmbogăţesc cultura, mai ales când internvin ediţii originale publicate după ultime exigenţe critice. să amintim câteva:

• colecţia de lux "leda clasic" a editurii leda care, în cei 7-8 ani de existenţă continuă cu traduceri noi (şi bune) din clasici:  turgheniev, zola, flaubert, d.h. lawrence, hardy, austen, brontë, dumas, henry james, stendhal, balzac, dickens, wilde.
• tot la "leda clasic" va apărea traducerea nouă a romanului război şi pace de tolstoi în versiunea lui nicolae iliescu.
• avem acum o ediţie nouă din shakespeare - începută la paralela 45 (până acum 3 volume) de george volceanov
• 2 noi traduceri din crimă şi pedeapsă: de ion covaci (leda, 2006) şi adriana liciu (polirom, 2011)
• traducerile noi ale regretatului slavist emil iordache de la polirom (ana karenina, 2007), idiotul (polirom, 2007) şi microromanele lui dostoievski (polirom, 2007), sufletele moarte de gogol (polirom, 2001) ş.a.
• ediţia de jurnale, proză şi corespondenţă ale lui kafka tradusă de radu gabriel pârvu (rao, 2002 - 2010) o dublează pe cea a lui mircea ivănescu (univers, 1995 - 1999).

vor mai fi fiind şi altele care merită laude, însă acestea-mi vin în minte acum. aşteptăm şi altele, cum spuneam, ca semn al maturităţii unei culturi umaniste.