ca să nu plictisesc prea mult cu-acest roman uitat de toţi, dar invocat de toată lumea, roman pe care, dac-ar fi după mine, l-aş introduce cu forţa în educaţia oricărui om, trag câteva concluzii. după 3 luni de primăvară de lectură, taman cât a durat şi a treia - şi ultima - călătorie a eroilor noştri, don quijote şi sancho panza.
acest al doilea volum nu mai are nebunia primului, nu mai are comicul de situaţie fabulos ce a dat celebritate lui quijote. aici quijote şi sancho sunt înţelepţi iar gândirea lor pare "nebunească" prin "normalitatea" ei într-o lume anormală.
lumea mea nu e din lumea aceasta, par a spune cei doi, iar dacă în primul volum ei erau nebuni faţă de lume, în acest al doilea lumea e nebună faţă de ei - cu neamurile pe care-i fute grija şi vor să-i condamne la o viaţă banală, cu aristocraţii care-i folosesc doar pentru propria lor distracţie. lumea asta se împarte în banalitatea familială şi efemerul hedonist - orice ideal, orice normă sunt nebunie. drama / tragicul este că sfârşim într-una din cele două: sau banalitate, sau efemer.
cei doi eroi prieteni îşi trăiesc visul: don quijote se luptă pe bune şi e învins, sancho cârmuieşte pe bune, dar renunţă. pentru că ceilalţi oameni nu sunt demni de cei doi - iar aici cervantes e bun cu eroii săi şi aspru cu lumea. se foloseşte de tot geniul său scriitoricesc să-şi salveze eroii, şi chiar şi-i salvează nemurindu-i.
acest al doilea volum nu mai are nebunia primului, nu mai are comicul de situaţie fabulos ce a dat celebritate lui quijote. aici quijote şi sancho sunt înţelepţi iar gândirea lor pare "nebunească" prin "normalitatea" ei într-o lume anormală.
lumea mea nu e din lumea aceasta, par a spune cei doi, iar dacă în primul volum ei erau nebuni faţă de lume, în acest al doilea lumea e nebună faţă de ei - cu neamurile pe care-i fute grija şi vor să-i condamne la o viaţă banală, cu aristocraţii care-i folosesc doar pentru propria lor distracţie. lumea asta se împarte în banalitatea familială şi efemerul hedonist - orice ideal, orice normă sunt nebunie. drama / tragicul este că sfârşim într-una din cele două: sau banalitate, sau efemer.
cei doi eroi prieteni îşi trăiesc visul: don quijote se luptă pe bune şi e învins, sancho cârmuieşte pe bune, dar renunţă. pentru că ceilalţi oameni nu sunt demni de cei doi - iar aici cervantes e bun cu eroii săi şi aspru cu lumea. se foloseşte de tot geniul său scriitoricesc să-şi salveze eroii, şi chiar şi-i salvează nemurindu-i.
p.s. si picasso i-a schitat pe don quijote si sancho.
RăspundețiȘtergere(2) sa nu-l excludem totusi de la traducere pe ion frunzetti, care, de altfel, face mai multa treaba decat papu acolo. :D
@voroncas - da, vezi "primavara cu don quijote 2".
RăspundețiȘtergeretraducerea vol.2 e de papu. frunzetti a tradus doar vol.1. e drept ca a tradus versurile vol.2 si a intocmit notele :)
Întrebare fără legătură cu articolul: ce se întâmplă cu Revista Scriitorului? S-a renunţat la proiect?
RăspundețiȘtergereeu locuiesc la 20 metri de pestera unde a scris Servantes :)
RăspundețiȘtergerea doua carte a fost scrisa ca reactie la aparitia lui don quijote apocrif. :)
RăspundețiȘtergerede asta, poate, nu mai e atat de spumoasa cartea a doua :)