coprofagie à la pynchondupă prima parte, petrecută mai ales în londra bombardată de naziști, dar și în olanda sau berlin, m-așteptam ca partea a doua - o permisie la cazinoul hermann göring - să fie mai așezată: unul din personajele principale, slothrop, petrece cu prietenii săi o permisie pe riviera franceză, unde o salvează pe dubla spioană katje borgesius din tentaculele unei caracatițe dresate.
ca în tot romanul, totul se întâmplă din voința altora - se amestecă, desigur, psihologul behaviourist pavlovian pedofil edward pointsman - slothrop și katje vor trebui să se cupleze, să facă sex incendiar, iar slothrop intră la bănuieli, mai ales când e pus să învețe tehnologia rachetei V de la sir stephen dodson-truck.
când, iată o scenă sexuală urino-coprofagă (e posbil că femeia să fie chiar katja) - scenă ce i-a făcut pe cei din juriul premiului pulitzer să renunțe a i-l mai acorda, în 1974, așa încât anul a rămas fără premiu:
Umbra ei îi acoperă fața și partea de sus a trunchiului, cizmele ei de piele pârâie încetișor în timp ce mușchii ei abdominali și cei ai coapselor se mișcă, și dintr-odată ea începe să urineze șuvoi. El deschise gura să-l prindă, se sufocă, încearcă să continue să înghită, simte urina caldă scurgându-se pe la colțurile gurii și în jos pe gât și umeri, e scufundat în furtuna șuierătoare. Când ea termină, eș își linge ultimele picături de pe buze. Alte picături atârnă, limpezi aurii, de firele lucioase ale părului ei pubian.
... Acum intestinele ei miaună blând și-și simte fecalele începând să alunece afară. El îngenunchează ținând cu brațele ridicate mantia bogată. O bucată întunecată apare din crăpătură, din întunericul absolut dintre fesele ei albe. Își desface genunchii, nepriceput, până când simte pielea cizmelor ei. Se apleacă să cuprindă fecalele fierbinți cu buzele, sugând ușurel, lingând pe partea inferioară... se gândește, îi pare rău, dar nu se poate abține, la un penis de negru, da' știe că asta abrogă parte din setul de condiții, dar n-are cum să nege imaginea unei brute africane care o să-l facă să fie cuminte... Putoarea fecalelor îi inundă nasul, îl adună, îl împresoară. E mirosul de la Passchendaele, mirosul Ieșindului. Amestecat cu mâl și cu putreziciunea stârvurilor, a fost mirosul suveran al primei lor întâlniri și emblema ei. Bucata îi alunecă în gură și în jos pe gâtlej. Se îneacă, dar strânge brav din dinți. O pâine care altfel ar fi plutit în ape de porțelan undeva, nevăzută, negustată - crescută acum și coaptă în amarul Cuptor intestinal într-o pâine pe care o știm, ușoară precum confortul casnic, tainică precum patul de moarte... Spaimele din gâtlej continuă. durerea e îngrozitoare. Zdrobește cu limba căcatul de cerul gurii și începe să mestece, gros, singurul sunet din încăpere...
Mai sunt două bucăți mai mici și, după ce le-a mâncat, mai sunt niște reziduuri de lins din anusul ei. Se roagă să dea drumul capei să-l acopere, să i se îngăduie, în întunericul căptușit cu mătase, să mai rămână o vreme cu limba lui supusă căznindu-se în sus în anusul ei. Dar ea se îndepărtează. Blana i se evaporă din mâini. îi poruncește să se masturbeze pentru ea.
(traducere de rareș moldovan, pp. 279-280)
despre începutul romanului aici
